Printre întâlnirile cele mai extravagante (şi care pare totuşi veridică), există una „clasică “. Este vorba despre aterizarea unui OZN într-o râpă, în apropierea de ferma izolată a familiei Sutton, la 21 km de Hopkinsville, în Kentucky.
Familia se compune din opt adulţi şi trei copii. Către ora 19, la ceasul în care serveau cina, Billy Ray Taylor, proprietar şi prieten al familiei Sutton, a văzut aterizând un OZN într-o văgăună apropiată şi a intrat în casa acestora pentru a le povesti: “Am văzut ceva caraghios pe cer: un obiect luminos, rotund, care venea foarte repede şi care s-a oprit brusc. S-a pus pe pământ!”
“O stea care strălucea, pur si simplu!” a răspuns tatăl. Şi totul s-a oprit aici… O oră mai târziu, câinele a început să latre violent.
Doi din bărbaţii de la fermă, Elmer şi John, au ieşit pe uşa din spate pentru a-l surprinde pe vizitator, unul înarmat cu o puşcă de calibrul 22 cu ţeava lungă şi altul cu un revolver.
Brusc, ei au văzut la 20 de metri o creatură mică, fosforecentă precum cadranul unui ceas luminos. Avea abia un metru înălţime. Hainele sale aveau reflexe metalice. Capul său era foarte mare în raport cu restul corpului. Braţele extraterestrului erau foarte lungi şi se terminau printr-un fel de mâini care aveau gheare la capăt. A înaintat către noi. Ne-a fost teamă şi am fugit.
Această creatură a basculat pe spate, ca sub efectul unei lovituri de pumn, dar şi-a revenit imediat şi a fugit.
Elmer şi John au tras după extraterestru când acesta se găsea la mai puţin de sase metri de ei. Focurile au răsunat, au spus ei, “exact ca şi cum am fi tras într-o ţintă.”
Vizitatorul misterios a fugit în noapte. Cei doi bărbaţi au intrat în casă, au stins toate luminile şi au închis cu cheia toate uşile. Numai o lampă a rămas aprinsă, în apropiere de intrare. Câteva minute mai târziu, un alt vizitator s-a arătat la fereastră. “Purta un fel de cască.” Ochii săi erau adânciţi.
Văzându-se descoperit, a luat-o la fugă. Ne-am îngramădit la fereastră pentru a o deschide şi am tras asupra micii siluete. Ca şi fiinţa precedentă, a căzut, apoi s-a sculat şi a plecat foarte repede. Timp de 20 de minute nu s-a întâmplat nimic. Elmer şi John s-au decis de a ieşi din casă pentru a vedea ce se întâmplă.
Dar ieşind în şir indian, au văzut imediat “un lucru luminos într-un copac. “John a rămas sub streaşina casei în timp ce Elmer a văzut o mână cu gheare coborând până să-i atinga părul fratelui său:“ Am tras numaidecât în direcţia sa cu arma. Am auzit proiectilele ricoşând, cu un zgomot metalic. Creatura a sărit în vid.
Câteva secunde mai târziu, am văzut-o alergând pe un câmp. M-am întors către copac şi am tras.
Creatura a căzut şi a disparut în iarba înaltă. Văzând că armele de foc nu erau de nicio utilitate, cei 11 oameni din casă s-au baricadat în interior, femeile şi copii s-au lungit pe podea.
Au rămas astfel, privind creaturile cum se arătau la ferestre. După 2 ore, a părut să revină calmul şi oamenii s-au dus să-l prevină pe şerif. Au luat două maşini şi s-au prezentat la primul post de poliţie, situat la 10 km.
Şeriful Russen Greenwell a declanşat imediat o anchetă. Evident, atunci când echipajul de poliţie a ajuns la fermă, extratereştrii dispăruseră şi lumea era terorizată.
A doua zi, aventura lor sinistră făcuse deja turul oraşului, popularizată imediat de staţia locală de radio. Mărturiile victimelor corespundeau. Toţi au observat mici creaturi “ având doi ochi rotunzi ca nişte farfurii, mari şi adânci de cel puţin 18 cm; păreau plasaţi lateral, la jumătatea înălţimii capului. Craniul era rotund si complet chel în vârf.“
Dar martorii nu cădeau complet de acord asupra corpului. Nu ştiau dacă există sau nu un gât şi nu-şi aminteau dacă acea creatură avea nas. Doar femeile îşi aminteau anumite detalii: “Corpul era subţire şi drept, fără forme. Braţele erau bizare, aproape mai lungi decât picioarele… Mâinile erau enorme şi masive.”
OZN-ul nu a fost observat, de fapt, decât de o persoană. Poliţia a conchis: “Aceşti oameni au văzut ceva straniu, nu este nicio îndoială. Nu ştiu ceea ce este, dar ei l-au văzut şi au tras prin uşi şi prin ferestre. Găurile din zidurile casei sunt acolo pentru a demonstra.”
Raportul poliţiei preciza faptul că Sutton-ii nu posedau “nici telefon, nici radio, nici televizor, nici cărţi, nici chiar multă mobilă.” Aventura lor nu putea deci să fi fost sugerată de emisiunile de radio sau de romanele science-fiction.
Dr. Hynek a scris: “ei nu puteau şti că în numeroase rânduri, în trecut, fuseseră descrise creaturi asemanătoare celor cărora ei s-au străduit să le schiţeze un portret…
Aceste povestiri constituie ceea ce este, probabil, aspectul cel mai bizar al enigmei OZN-urilor.”
Proiectul Blue Book a clasat acest incident ca fiind “neidentificat.”
