Şi dacă primii oameni care au bătut pământul Americii de la un capăt la altul au fost europenii, acum 17.000 de ani?
În 1996, în statul Washington, doi bărbaţi au scos la lumina zilei osemintele unui bărbat de tip european vechi de 9.400 ani: omul de Kennewick.
Această descoperire a bulversat arheologia americană care considerase până atunci că amerindienii descindeau dintr-un grup de vânători preistorici veniţi pe jos din Asia, la sfârşitul erei glaciare.
Astăzi însă, unii oameni de ştiinţă formulează ipoteze tentante care se bazează însă pe alte descoperiri stranii. Mai întâi, s-au găsit pe siturile arheologice unelte (în special vârfuri de săgeţi) anterioare cu mii de ani epocii considerate ca fiind cea a “primilor ocupanţi” ai Americii.
Apoi, aceste obiecte prezintă curioase similitudini cu unelte din vârsta pietrei care au fost descoperite pe continentul european care datează din epoca solutreană. Această populaţie trăia în urmă cu 17.000 de ani pe un teritoriu cuprinzând sudul actual al Franţei, Spania şi Portugalia.
Cum se pot explica aceste similitudini între populaţii de pe două continente separate de 5000 km de ocean?
Oamenii de ştiinţă care consideră că ar fi putut avea loc o legătură erau totuşi destul de sceptici. Dar puţin câte puţin ei au adunat elementele care să consolideze teoria lor, în special cu ajutorul geneticii. Ei au găsit astfel fragmente de ADN de origine europeană mergând până în urmă cu 15. 000 la un trib de indieni din nord-estul SUA.
Săpăturile efectuate în SUA, Brazilia şi Chile recenzează populaţii caucaziene şi negroide cu mult înainte de amerindienii actuali. Scenariul privind trecerea strâmtorii Bering nu s-a bazat niciodată pe probe directe. Până acum, nu era decât o simplă teorie, cea mai plauzibilă însă…
Dennis Stanford, fostul director al Departamentului de Antropologie de la Smithsonian Institution, crede serios în teoria potrivit căreia vânătorii preistorici au venit din Asia în urmă cu 12.000 de ani. De fapt, continentul american pare să fi fost colonizat de mult timp de valuri de populaţii de origine foarte diverse, unele venite pe pământ sau pe mare, peste Atlantic sau Pacific.
Timp de 60 de ani, arheologia americană s-a blocat la anul 12.000 î.e.n., epocă în care se situează sosirea primilor oameni în America. Ni s-a explicat că triburile de vânători din Siberia ar fi traversat strâmtoarea Bering, pe atunci o fâşie de pământ, după care s-ar fi răspândit pe continent înainte ca gheţarii care blocau accesul spre marile câmpii să se topească.
Această dată a fost reconfirmată în 1986 într-un articol semnat de Greenberg, Turner şi Zegrera, într-un aparent consens în care probele genetice, dentare şi lingvistice sugerau trei valuri de imigrări bine separate. Dar aceste probe par incoerente în faţa numeroaselor indicii care pun la îndoială modelul prezentat.
De altfel, cultura Clovis (de la numele unui sat din New Mexico unde s-au făcut săpături arheologice în 1932) a fost multă vreme considerată ca fiind prima de pe continentul american. Aici s-au descoperit vârfuri de săgeţi, foarte similare celor descoperire în Europa. Ea este prezentă pretutindeni în vest, din Canada şi până în Panama, dar este în mod curios absentă din Asia şi Alaska, locuri de origine pe unde se presupune că au trecut popoarele care au invadat cândva America.
În 1975, au ieşit la iveală vestigii vechi de 13. 000 de ani pe situl de la Monte Verde în sudul Chile-ului, şi de 11. 800 de ani în Ţara de Foc. Dar acestea preced nu doar data trecerii masive în America, ci lasă să se înţeleagă că gheţurile nord-americane s-au topit cu mult înainte, când o populaţie a putut să acopere cu uşurinţă o mare distanţă trecând spre sud, fără a vorbi despre obstacolele serioase pe care le reprezintă jungla mezoamericană şi aclimatizarea la condiţiile de viaţă în Anzi.
Peste câţiva ani, în 1997, la Cactus Hill în Virginia, s-au dezgropat două bucăţi de cărbune şi resturi de animale datând de 15.000 ani! În SUA, această descoperire a ridicat probleme serioase, căci ameninţa de a le lua amerindienilor recunoaşterea tardivă a statutului de “primii americani”, căpătat după secole.
Analize ADN recente prezintă o varietate de scenarii ridicând numărul valurilor de imigrări la şase şi având o vechime de circa 30.000 de ani.
Caucazienii veniţi din Asia?
După 1996 s-au dezgropat cranii caucazoide (şi negroide)!! De fapt, trei descoperiri fosile găsite în SUA arată cranii cu trăsături distinct caucazoide.
Omul de Kennewick
A fost descoperit de 28 iulie 1996 în apropiere de râul Columbia, în regiunea Kennewick, în statul Washington. A cunoscut o prezentare mediatică deosebită din trei motive:
1. Scheletul a fost văzut mai întâi ca un umanoid recent, cât şi marea bucată de piatră de pe osul său iliac, l-au intrigat pe antropologul James Chatters. Examenul cu radiocarbon a arătat că este vechi de 7000 de ani, semn că osul a avut timp de a conserva vârful proiectilului: omul a supravieţuit rănilor.
2. Craniul, atipic, alungit şi strâmt, nu prea mare şi aplatizat ca cel al amerindienilor, l-a făcut pe Thomas McClelland să ceară o reconstituire a trăsăturilor sale conform ultimelor tehnici osteometrice şi antropometrice ale medicinii legale. Rezultatul este surprinzător: sunt caucaziene şi asemănătoare celor ale actorului Patrick Stewart (din serialul Star Trek).
Omul de la Spirit Cave
Este cea mai veche mumie naturală din America de Nord. Găsit la 11 august 1940 la Spirit Cave în Nevada de cuplul Wheeler, nu a putut fi datat prin radiocarbon la respectabila vârstă de 7.400 ani decât după un deceniu.
Omul a trăit pe malul lacului Lahontan, astăzi secat. Avea mâna dreaptă zdrobită, suferea de hernie de disc, de o fractură la spate şi de dureri cronice dorsale (artrită). O lovitură la tâmpla stângă îi fracturase osul, care purta totuşi semne de reparaţie la moartea sa, survenită ca urmare a unul sau două abcese identificate pe maxilarele sale.
Îngropat pe partea sa dreaptă la o adâncime mică, climatul a protejat o parte din pielea sa şi părul negru de pe umeri care vira în roşcat în contact cu aerul. Purta haine confecţionate din blăni de iepure, mocasini cu talpă făcuţi din trei tipuri de blană de animal şi cusute cu cânepă. Intestinele sale uscate conţineau urmele ultimei sale hrane…
Omul de la Wizard’s Beach
Datează din anul 7.200 î.e.n., şi a fost găsit în 1978 la 150 km de Spirit Cave, graţie unei secete mari care a scăzut nivelul lacului Pyramide. Acesta fiind mai ridicat în Holocen, locul de unde s-au extras resturile sugerează faptul că, el ar fi murit în timpul unei secete asemănătoare. Jumătate din schelet lipseşte din cauza acţiunilor valurilor lacului, dar analiza arată că acesta era înalt (aproximativ 1,70m), musculos, mai robust şi într-o stare mai bună decât Omul de la Spirit Cave.
Puncte comune
Analiza osoasă a acestor trei fosile arată că au murit în jurul vârstei de 45 ani, cu trăsături foarte diferite de cele ale amerindienilor: morfologia îi apropie de populaţiile caucaziene actuale.
Doctorul Steele de la Universitatea A & M din Texas le-a studiat cu mare grijă: ei au similitudini statistice cu unele populaţii din Asia – Pacific şi din Europa. James Chatters nu exclude o posibilă origine europeană, dar vede mai degrabă o migraţie beringiană, sau prin Pacific, aparţinând populaţiei Ainu, care se află astăzi numai în insula Hokkaido.
Dar descoperirile acestor schelete deranjează profund autorităţile americane cât şi minorităţile indiene. De fapt, pentru a opri jefuirile şi profanarea de relicve indigene, Native American Graves protection and Repatriation Act (NAGPRA) a fost adoptată în 1990 cu scopul de a obliga ca toate artefactele să fie returnate triburilor care le reclamau. Plecând de la un sentiment bun, ea a devenit însă un mare obstacol pentru ştiinţă, în pofida unei derogări în caz de interes naţional: asociaţia Friends of the American Post cu baza la Portland a recenzat şase cazuri de oseminte redate cu forţa pentru îngropare, pierdute pentru totdeauna pentru cercetare din cauza putrefacţiei inevitabile după înhumare:
1. craniile unei femei tinere din Buhl Idaho) vechi de 10. 750 ani şi al unei tinere de 7.800 ani găsite în acelaşi loc;
2. resturile unui bărbat de 40 ani vechi de 8.000 ani, sau craniul foarte special, mare şi scurt, nas scurt şi dinţii lungi ai acestei femei din Pelican au fost redate triburilor care le-au cerut;
3. Omul de Kennewick el – însuşi a trebuit să fie redat;
4. o femeie de 9.700 ani din Colorado;
5. un copil de 10. 800 ani din Montana;
6. şi mumii naturale vechi de 9.400 ani, din Nevada pentru care au fost întrerupte cercetările, în aşteptarea rezolvării cererilor indienilor.
Scenariul traversării prin strâmtoarea Bering nu a fost eliminat pentru atât, dar a fost avansată o pistă paralelă: cercetările efectuate de Reinhard Pienitz de la Universitatea din Laval arată că în jurul anului 13.500 a avut loc deschiderea unei trecătoare lungi şi strâmte (de aproximativ 1000 km) pe coasta de vest, cu flora şi megafauna din epocă.
Acest al doilea coridor, de coastă şi acoperit de gheţar timp de 4000 ani mai târziu, se află astăzi la 150 de metri adâncime în largul insulelor Queen Charlotte, în Columbia Britanică (Canada): seismografele au detectat funduri de lacuri şi de râuri antice, munţi şi văi, plaje şi bazine.
Echipa a găsit de asemenea vestigii vechi de 10. 200 ani şi un craniu uman de 9.880 ani într-o grotă din insula Prince – de – Galles mai la nord. Pienitz a putut reconstitui condiţiile climatice de atunci studiind diatomeele, alge microscopice cu ligamente din regnele animal şi vegetal care fac fosile magnifice exploatabile, omniprezente (există 200 – 300 de specii) şi în cantităţi mari în toate apele…
O imigraţie venită din Europa?
Dennis Stanford ridică mai ales o ipoteză surprinzătoare privind europenii din Neolitic care ar fi traversat Atlanticul către 18. 000 înainte de Christos: “Există în America patru tipuri de populaţii născute dintr-un acelaşi trunchi originar din Asia centrală. Ori s-a descoperit recent că alte mărci genetice nu posedau caracteristici asiatice. Una numită U nu apărea decât la scheletele preistorice. Alta, botezată X este prezentă la algonquini (în Estul Saint-Laurent-ului) şi la anumiţi indieni actuali din New Mexico, dar de asemenea în Europa, în osemintele oamenilor de la Solutreen în Peninsula Iberică şi în Sudul Franţei. Ori aceştia din urmă au pus la punct o tehnică particulară de a tăia piatra semănând straniu… cu cea a vârfurilor de săgeţi descoperite în cele mai vechi situri americane, ca cel de la Cactus Hill. În acea epocă, o mare parte din emisfera de Nord, era mult mai scăzut decât astăzi: distanţa între coastele Irlandei (unde s-au găsit vestigii solutreene) şi cele ale continentului american nu era pe atunci decât de 2.500 km. Benzile de pământ şi banchizele unde trăiau numeroase animale marine se întindeau atunci în nordul Atlanticului. Trebuie să fi fost relativ uşor acestor vânători de a naviga de-a lungul acestei linii cu ambarcaţiuni mici, campând pe gheaţă.”
Într-adevăr, majoritatea culturilor din paleolitul târziu din Eurasia, sunt unitare, pe când cele din Clovis şi din Solutreen nu. În plus, prezintă vechi similarităţi. Stanford recunoaşte absenţa vestigiilor de ambarcaţiuni, fără îndoială pirogi acoperite cu piei descompuse, zice el, dar reaminteşte că s-au descoperit în Australia pe care aborigenii au atins-o în urmă cu 50 – 100. 000 de ani pe mare. Se ştie de asemenea că guancii din Cro-Magnon din Franţa sau Spania, ştiau să navigheze până în Canare.
Nord Atlantic Bio – Cultural Organization, creată recent de oamenii de ştiinţă de-o parte şi de alta a Atlanticului studiază culturile care împart aceleaşi adaptări în Marea Nordului. Recenta descoperire de către Centrul de Studii Arctice de la Smithsonian de vechi culturi maritime (Red Paint People of Maine sau Maritima arhaică) întăresc ipoteza. Astfel, mediul oceanic este văzut ca o forţă formatoare de Noi şi Vechi lumi. Center for Stare University studiază de altfel genele de pe cele două coaste ale Atlanticului.
Pista aborigenă: Luzia
Zeci de cranii intacte descoperite la est de Brazilia (Lagoa Santa) vechi de 11. 500 – 8.000 ani, strâmte şi alungite, cu orbitele joase, semnul unei origini africane, au creat stupoare.
Cenuşa şi uneltele arată o ocupaţie umană de 50. 000 ani cel puţin. Încă de începutul sec. XIX, în special datorită naturalistului danez Peter W. Lund, regiunea a furnizat vestigii a cel puţin 400 de indivizi.
Cel mai vechi a fost botezat Luzia după Lucy (autralopitecus afarensis, 3.200.000 înainte de Christos) găsit în 1974 de Donald Johanson şi Yves Coppens. Luzia a murit către 20 – 25 ani. Resturile sale sunt singurele din caverna Lapa Vermelha în Minas Gerais. Watter Neves, de la Laboratorul de Studii Evolutive Umane de la Universitatea din Sao Paulo a remarcat absenţa pe aceste schelete a anumitor caracteristici care îi definesc pe cei mai moderni: craniul este strâmt şi oval, faţa este avansată şi cu maxilarul inferior ieşit în afară…
El i-a cerut lui Richard Neave, specialist în antropologie şi medicină legală la Universitatea din Manchester, o reconstituire prin tomografie informatică. Prezentată în martie 1999, aceasta a făcut repede turul lumii: semăna cu africanii sau cu aborigenii australieni.
Dar aceste probe sunt contrare teoriilor care stabilesc primele populaţii americane. Conform lui Neves, strămoşii lui Luzia ar fi putut veni din Africa, ceea ce pare plauzibil dacă se ţine seamă de vânturile şi curenţii pentru cei numai 2.000 de kilometri care separă cornul vestic al Africii şi extremitatea Braziliei. Numai că Neves se gândeşte la o origine asiatică a acestor africani care, părăsind Africa acum 100.000 – 150.000 de ani, au migrat în Asia înainte de a se schinda în două grupe, una către Nord şi America, alta către Sud şi Australia.
Rămâne de explicat cum au acoperit cei 13.500 kilometri care îi separă însă de America. Răspunsul este poate în picturile parietale de la Kimberley în Australia de Nord: Grahame Walsh, expert în artă rupestră, a găsit cea mai veche pictură din lume, al cărui stil datează de cel puţin 17.000 de ani – 50.000 ani… Ea figurează o pirogă gigant, necunoscută aborigenilor actuali, cu un detaliu crucial: o proră înaltă, semn al unei utilizări în mare, inutilă însă în ape calme.
Or primii aborigeni posedau incontestabil asemenea ambarcaţiuni de mare pentru a coloniza insulele unde au fost mai târziu înlocuiţi, uneori total, de polinezieni. O asemenea odisee ar rezulta cu siguranţă dintr-un accident; pentru a demonstra în urmă cu câţiva ani, trei pescari africani cuprinşi de o furtună au fost împinşi în câteva săptămâni către coastele Americii de Sud. A existat un singur supravieţuitor!
Conform lui Neves, între 7.000 şi 5.000 înainte de Christos, cranii mai întâi exclusiv negroide au devenit exclusiv mongoloide. Începând cu olmecii, singurele urme ale supravieţuitorilor negroizi sunt în Ţara de Foc, unde ultimii autohtoni prezintă trăsături hibride, negroide şi mongoloide. Ori picturile parietale de la Sierra da Capivara din extremitatea nord – estului Braziliei figurează costume şi ritualuri apropiate de cele din Ţara de Foc. Ele ilustrează scene violente de ucidere între două grupe distincte, sugerând că paleo – indienii au fost masacraţi de invadatorii asiatici.
