Istorie

Primul Război din Indochina

0 76
5.00 avg. rating (99% score) - 3 votes

Vechea colonie franceză Indochina (în vietnameză Dông Duong thuôc Phap), creaţie a administraţiei coloniale, regrupa:

  • Tonkin (Tonkin sau Tongking, partea septentrională a Vietnamului, la sud de provinciile Yannan şi Guangxi – China, la est de Laos şi la vest de Golful Tonkin, cunoscută local şi sub numele de Bac – Bô, adică „Frontiera de nord”), Annam (Annam sau Annan, care înseamnă „Sudul pacificat”, nume dat de dinastia chineză Tang) şi Cocinchina (regrupate, începând cu 1949 în cadrul Vietnamului);
  • Protectoratul Laos
  • şi Protectoratul Cambodgea.

 

Primul Război din Indochina

sursa foto Wikipedia

 

 

Indochina colonială

Istoria Indochinei franceze a început în 1858 atunci când amiralul Rigault de Genouilly a debarcat pe coastele Cocinchinei, care se afla atunci într-o situaţie dificilă. Populaţia, foarte numeroasă, era înfometată, preţurile creşteau neîncetat şi bogătaşii locali exploatau fără milă masa ţărănească. Cucerirea ţării era dificilă şi trupele franceze înaintau foarte lent.

Primii misionari catolici (portughezi, spanioli, italieni şi francezi) au pus piciorul în Indochina în sec. XVII. Erau în mare parte iezuiţi. Acum, trupele celui al Doilea Imperiu francez (1852 – 1871), sub pretextul protecţiei misionarilor din comunităţile creştine care au fost fondate la începutul sec. XVII, au invadat Indochina (în rândurile lor se găseau mulţi soldaţi spanioli).

Prima intervenţie a fost cucerirea localităşii Turan (Danang), apoi Saigonul. Interesele economice franceze (ceai, cafea, cărbune, cauciuc), se găseau brusc în centrul acestei cuceriri a Indochinei, căci membrii Camerei de comerţ din Marsillia şi-au afirmat intenţia de „a face din Saigon, un Singapore” (care pe atunci era colonie britanică). Colonia trebuia să rezolve criza desfacerilor industriale, iar Tonkin părea să fie o trambulină spre imensa piaţă chineză. Interesul Franţei era imens.

În 1863, francezii, care doreau să se aşeze trainic în Cocinchina, au lansat un program vast de asanare şi de construcţie pentru a face din Saigon o rivală a insulei Singapore.

În 1883, amiralul Amedeo – Anatole – Prosper Courbet (1827 – 1885), decorat cu Legiunea de onoare (în 1857), fost guvernator al Noii – Caledonii, a fost numit la 26 decembrie comandantul şef al Diviziei navale din Tonkin, a întreprins cucerirea Annamului şi a Tonkinului pentru a extinde dominaţia franceză. S-a bătut cu chinezii şi a impus Annamului pacea de la Hue (vechea capitală imperială a Vietnamului) şi a eliberat Sontay de Pavilioanele negre (soldaţi iregulari recuperaţi de chinezi şi folosiţi împotriva invadatorilor francezi).

În februarie 1884, Courbert a primit întăriri şi câteva luni mai târziu, în iunie, un tratat a stabilit sfârşitul vasalităţii chineze asupra Vietnamului. La 23 august, a distrus flota chineză, pe râul Min. Courbert a fost botezat, în urma acestui succes, „teribilul Coupo”. La 18 septembrie, a fost promovat contra – amiral şi la scurt timp după ce a fost semnată pacea, a murit de epuizare, la 11 iunie 1885, la bordul navei Bayard, ca urmare a oboselilor din campanie.

Prin tratatul de la 9 iunie 1885, de la Tien – Tsin, China a recunoscut tutela franceză asupra regiunii şi situaţia s-a stabilizat.

Indochina a reprezentat ambiţiile coloniale ale Franţei, şi cuceririle au progresat în Sudul, Vestul şi Nordul peninsulei, care a fost oficial încheiată în 1896 (dar pacificarea regiunii nu a fost reală decât la sfârşitul Primului Război Mondial).

Sosirea guvernatorului general Paul Bert, în 1897, a deschis calea modernizării ţării şi a pacificării, printr-un program care cuprindea dezvoltarea căilor de comunicaţie, crearea unui sistem fiscal şi fondarea unor organisme diverse (bănci, spitale, misiune arheologică etc.).

Aceste eforturi au fost încununate cu succes, dar fiscalitatea ridicată, corupţia omniprezentă şi alfabetizarea lentă au favorizat naţionaliştii şi criticile contra puterilor coloniale. Populaţia, foarte variată, cuprindea câteva etnii dominante: muongi, thai şi chinezi în nord, khmeri în sud – vest şi annamiţi în sud – est.

Societatea colonială franceză din epocă se compunea din câteva zeci de mii de metropolitani care locuiau esenţial în zonele urbane şi în apropiere de coaste (regiunile din interior, inclusiv Laos şi Cambodgea, nu intrau în atenţia lor, se pare).

În Indochina, 80% din locuitorii francezi erau funcţionari, militari sau plantatori. Societatea prezenta un caracter destul de original, însă totodată era destul de fragilă. Era o lume închisă, meschină, leneşă, ezitantă etc. Indochina era o colonie de exploatare (opium, sare, alcool din orez), care punea în valoare resursele ţării.

Content Protection by DMCA.com

Lasă un comentariu

Urmăriţi-ne pe Facebook!

Urmariți-ne pe Twitter!

Publicitate

Publicitate

Video country music

Urmariți-ne pe Pinterest!

Enigme

Showbiz

Dosarele crimei

Videoclipurile săptămânii

Conspirație

Credință

Spiritualitate

Mitologie

Legende

Publicitate

Publicitate
Flag Counter

Susține acest site cu o donație!