Istorie

Regina Maria a României

0 176
5.00 avg. rating (99% score) - 2 votes

Majestatea Sa Maria, Regină a României, Principesă a României, Principesă de Edinburg şi de Saxa Coburg şi Gotha, născută Marie Alexandra Victoria, din Casa de Saxa – Coburg şi Gotha, a văzut lumina zilei la 29 octombrie 1875 la Eastwell Park, Kent, în Anglia.

Era fiica cea mai mare a prinţului Alfred de Edimburg (Alfred Ernst Albert de Saxa – Coburg şi Gotha, duce de Saxa Coburg – Gotha, membru al familiei regale britanice, al patrulea copil şi al doilea fiu al reginei Victoria a Regatului – Unit şi a prinţului Albert de Saxa – Coburg – Gotha).

Mama sa a fost Marea Ducesă Maria Alexandrovna a Rusiei, unica fiică a ţarului Alexandru al II – lea al Rusiei şi a ţarinei Maria Alexandrovna (născută prinţesa Maria de Hessa şi de Rin).

Fiica reginei Victoria a Regatului – Unit, Maria a fost botezată la 15 decembrie 1875 în capela particulară a Castelului Windsor. Naşii săi au fost ţareviciul Alexandru al Rusiei (viitorul ţar Alexandru al III-lea) şi unchiul său prinţul Arthur al Regatului – Unit, duce de Connaught şi Strathearn. Martorii săi au fost ţarina Maria Alexandrovna a Rusiei şi prinţesa de Wells (născută prinţesa Alexandra a Danemarcei).

Regina Maria a Romaniei

Regina Maria a Romaniei

Tatăl său era ofiţer al Marinei Regale şi Maria a petrecut mult timp în special în insula Malta. Era considerată ca o partidă interesantă şi râvnită de mulţi bărbaţi ambiţioşi. Vărul său german, viitorul rege George al V-lea al Regatului – Unit s-a îndrăgostit de ea şi a cerut-o în căsătorie. Tatăl Mariei şi cel al lui George au aprobat această căsătorie. Dar mama mariei, foarte conştientă de rangul său de mare – ducesă rusă şi dispreţuindu-i pe cei din Casa Saxa – coburg, dorind să subestimeze familia regală britanică a preferat să-şi vadă fiicele măritate în afara acestei curţi.

Maria Alexandra Victoria s-a logodit la 16 ani cu Prinţul Ferdinand de Hohenzollern, moştenitor al tronului României. La câteva luni după ce tatăl său, prinţul Alfred, duce de Edimburg, a devenit duce domnitor de Saxa – Coburg şi Gotha, la 29 decembrie 1892, a avut loc căsătoria sa cu Ferdinand, din Casa de Hohenzollern – Sigmaringen, nepotul regelui Carol i de România.

Această uniune, din care au venit pe lume trei fete şi trei băieţi, nu a fost foarte fericită. Corespondenţa reginei Maria cu confidenta sa secretă, dansatoarea americană Lois Fuller (admirată la Paris de artiştii Henri de Toulouse – Lautrec şi Auguste Rodin), relevă „dezgustul”, care măreşte repulsia pe care ea îl manifesta faţă de soţul său (Easterman, 1942, 58).

Descendenţii cuplului regal sunt: Carol (născut în 1893, regele Carol al II-lea al României), Elisabeta născută în 1894, soţia regelui Georges al II-lea al Grecei), Maria născută în 1900, soţia regelui Alexandru I al Jugoslaviei), Nicolae (născut în 1903), Ileana (născută în 1909, arhiducesă de Austria), şi Mircea (născut în 1913). Ultimii copii s-au născut după întâlnirea Mariei cu amantul său, Barbu Ştirbei, şi istoricii sunt de acord de a spune că prinţul Mircea este al lui (avea ochii negri, contrar Mariei şi lui Ferdinand). Şi paternitatea prinţesei Ileana este subiect de discuţie.Fiul cel mai mare al Reginei Maria şi al Regelui Ferdinand, prinţul Carol, viitorul carol al II-lea al României, nu era foarte departe de caracterul tatălui său. Când a devenit adult, acest antagonism s-a prezentat ca un „conflict deschis”. Cu toate astea, carol al II-lea a purtat o mare afecţiune mamei sale. Dar climatul s-a deteriorat atunci când el s-a opus relaţiei pe care mama sa o avea cu prinţul Ştirbei. Şi s-a opus atunci când Regina Maria a încercat să-şi ghideze fiul spre o căsnicie în dinastia pe care numai ea o dorea.

În timpul exilului lui Carol al II-lea la Paris, confidenta mamei sale, Lois Fuller, s-a împrietenit cu acesta şi cu amanta lui, Magda lupescu. Aceştia din urmă nu cunoşteau însă relaţia pe care dansatoarea o întreţinea cu Regina Maria. Mai întâi, Fuller a intervenit pe lângă regină pentru a le lua parte, însă nu a reuşit să-l îndepărteze de Lupescu. Mai târziu, când Carol al II-lea a devenit Regele României, nu se mai sfătuia cu mama sa. Ruptura dintre ei era totală.

Bunica reginei Mariei, Regina victoria a Regatului – Unit, a caracterizat România ca fiind o ţară „foarte instabilă şi având populaţia destul de coruptă”. În 1897, principesa Maria a început o legătură romantică cu locotenentul Zizi Cantacuzino, o afacere scandaloasă care a fost terminată repede de Regele Carol I. Cu toate astea până în toamna anului 1897, în perioada acestui scandal, Maria, a rămas gravidă. După ce a fugit la mama ei la Coburg, a dat naştere unui copil care a dispărut din istorie. S-a sugerat faptul că copilul s-a născut mort. Oricare ar fi adevărul, povestea acestui copil misterios al Reginei Maria a fost un secret adânc, cunoscut numai de ea.

Regina Maria a României a fost supranumită de popor „Mama răniţilor” sau „Regina – soldat”, pentru atitudinea sa exemplară în timpul Primului Război Mondial, când, împreună cu doamnele de la curte şi din înalta societate românească a lucrat direct pe front în spitalele de campanie şi a coordonat activitatea unei fundaţii de caritate. După o serie de înfrângeri militare de armata germană care atacase dinspre Ungaria şi din Bulgaria, armata română şi familia regală s-au retras în Moldova. Capitala ţării a devenit Iaşul. Aici se găseau acum toate instituţiile ţării.

Aliata României, familia Romanov era decimată de bolşevici. În imperiul dela Răsărit izbucnise Revoluţia şi perspectivele deveneau dintr-o dată şi mai sumbre pentru România, cât şi pentru Europa.

Datorită primului – ministru I.C. Brătianu, ţara rămăsese într-o poziţie de neutralitate timp de doi ani. Regina Maria a avut o influenţă covârşitoare de a-l determina pe soţul său, Regele Ferdinand, după 1914, să intre în război de partea Antantei în 1916. Armata română, consiliată de aproape 1699 de ofiţeri francezi conduşi de generalul Henri Berthelot, şeful Misiunii militare franceze în România. Pe frontul din Moldova au luptat, în anul 1917, împreună cu armata română, şi trei armate ruse (armatele 4, 6 şi 9). Comandamentul rus, prin generalul Mihail Alexev, insista ca armata română să fie refăcută şi reorganizată în spaţiul Rusiei. Dar guvernul României şi nici Berthelot nu au fost de acord. În Carpaţi, soldaţii români au luptat cu vitejie şi au învins o armată germană superior dotată, care a fost forţată de a se retrage în cele din urmă la sfârşitul războiului.

La sfârşitul Primul Război Mondial România s-a găsit în tabăra statelor învingătoare. La Conferinţa de Pace de la Paris (1919 – 1920), diplomaţia noastră s-a luptat pentru a i se recunoaşte statutul de ţară aliată.

La Paris a fost prezentă şi Regina Maria, care s-a instalat împreună cu fiicele sale, extrem de frumoase, la hotelul Crillon în Place de la Concorde, unde a venit să-i prezinte omagiile însuşi primul ministru al Franţei, Georges Clemenceau. Frumuseţea reginei Maria era dublată de o inteligenţă ieşită din comun. Desigur, a pledat pentru ţara care a adoptat-o, România, argumentând prin sacrificiul suprem al soldaţilor armatei române, prea mulţi căzuţi pe front.

Mai mult, la rugămintea primului ministru Ion C. Brătianu, care a pierdut teren, Regina Maria a intervenit crucial şi a plecat într-o misiune neoficială la Londra.

Din aceste „lupte” diplomatice, oficiale şi de culise, a rezultat România Mare. Pământurile istorice ale Transilvaniei, Bucovinei, Basarabiei, Moldovei şi Ţării Româneşti s-au unit în mod firesc. Este şi meritul incontestabil al reginei Maria, care l-a sfătuit permanent pe regele Ferdinand privind interesul vital al ţării.

A.L. Esterman a scris că Regele ferdinand era „un om calm, uşor de trăit cu el şi fără caracter; dar nu el, ci Maria conducea România”.” Regina atrăgea simpatiile ca un magnet şi avea cea mai mare influenţă pentru a apropia ţara sa de Aliaţi”, mai scrie Esterman.

Pentru a ajuta răniţii şi bolnavii de pe front, regina a scris o carte, intitulată „Ţara mea”, fondurile urmând a fi donate Crucii Roşii. Dar nu este singura contribuţie la efortul de război pe care a făcut-o.

În 1917, în timp ce jumătate din teritoriul României era ocupat de trupele germane, Regina Maria a însoţit un grup de consilieri militari, a stabilit un plan după care armata română, în loc să se retragă în imensitatea spaţiului rusesc, a ales un triunghi de teritoriu unde să continue lupta.

Printr-o serie de scrisori adresate prietenei sale Lois Fuller, a pus în mişcare evenimentele care au adus o susţinere financiară americană a acestui plan (printr-o întâmplare fericită, tânăra femeie dela ambasada căreia i-a adus Fuller scrisoarea reginei Maria, fusese înainte dădaca lui Newton D. Baker, care în acea epocă era secretar de Stat la Ministerul de Război. Fuller şi tânăra femeie au călătorit de la Paris la Washington şi au aranjat o audienţă cu Baker care, cu ajutorul secretarului de Stat de la tezaur, Carter Glass, au pus la punct transferul de fonduri).

La sfârşitul războiului, regina Maria a reprezentat România în timpul semnării Tratatului dela Versailles, care a consacrat revenirea teritoriului pierdut în timpulrăzboiului.

În 1924, s-a construit Palatul de la Balcic, situat într-un peisaj superb, loc de pelerinaj pentru artiştii vremii, ocrotiţi de Regina Maria, o artistă la rândul său, care a iubit enorm arta, poezia şi filosofia. De fapt, a continuat tradiţia Reginei Elisabeta de susţinere a acestora, ajutând cu burse de studiu şi bani o seamă de personalităţi din lumea literară şi artistică.

Regina Maria a scris povestiri pentru copii, a creat poezii, a pictat florile sale preferate, crinii şi macii. Dar a şi colecţionat lucrări de artă ale unor pictori foarte cunoscuţi şi bine cotaţi cum ar fi: Arthur Verona, Kimon Loghi, Ştefan popescu, Cecilia Cuţescu Storck, Nicolae Vermont, Eustaţiu Stoenescu etc. După moartea soţului său, regele Ferdinand, la 20 iulie 1927, Maria a rămas în România, unde a scris cărţi ăi memoriile, „Povestea vieţii mele”.

Regina Maria a avut o mare stimă pentru religia bahai, o religie monoteistă independentă al cărei scop este acela de a uni omenirea în diversitatea sa. În limba arabă, bahai înseamnă „Glorie lui Dumnezeu”.

Maria a fost primul personaj regal care s-a declarat de această religie. În trecut, a fost anglicană, dar a fost şi adeptă a ortodocsiei.

A murit la vârsta de 62 ani, la 18 iulie 1938 de o tumoare la Castelul Peleş şi a fost înhumată alături de soţul său la mânăstirea Curtea de Argeş. În conformitate cu voinţa ei, inima reginei Maria a fost dusă în mânăstirea de la palatul din Balcic pe care l-a construit, în semn de adâncă preţuire pentru locurile de basm care au încântat-o nespus.

După pierderea Cadrilaterului, în 1940, inima ei a fost adusă lângă Castelul Bran, a doua reşedinţă a Reginei Maria. În 1968, comuniştii au spart cu răngile sarcofagul de marmură şi au luat caseta cu inima. Caseta a fost trecută în tezaurul Istoric al României, iar inima ei zace pe undeva prin Muzeul Naţional de Istorie.

Content Protection by DMCA.com

Lasă un comentariu

Urmăriţi-ne pe Facebook!

Urmariți-ne pe Twitter!

Publicitate

Publicitate

Video country music

Urmariți-ne pe Pinterest!

Enigme

Showbiz

Dosarele crimei

Videoclipurile săptămânii

Conspirație

Credință

Spiritualitate

Mitologie

Legende

Publicitate

Publicitate
Flag Counter

Susține acest site cu o donație!