Timp de secole, principatele române au fost disputate între marile puteri imperiale europene: Imperiul Otoman, Rusia ţaristă şi Austro-Ungaria, sau Polonia.
România s-a născut din destrămarea Imperiului Otoman, dar a trebuit să o aştepte şi pe cea a Imperiului Habsburgic pentru a se uni cu Transilvania, pământ istoric românesc.
Principatelor danubiene, Moldova şi Valahia, unite sub denumirea de Regatul României, li s-a alăturat în 1878 Dobrogea.
Frontierele noul stat român s-au fixat prin tratatele de la Saint-Germain cu Austria, de la Neuilly cu Bulgaria şi de la Trianon cu Ungaria. Marile puteri europene, Anglia, Franţa şi Italia au dat o declaraţie comună în februarie 1920, publicată chiar în timpul Conferinţei de la Londra, prin care recunoşteau drepturile României asupra Basarabiei. În nord, ţara noastră era stăpână peste întreaga Bucovină şi pe ţinutul Herţa.
România putea fi considerată o ţară central-europeană şi nicidecum balcanică, mare şi puternică, stăpână peste gurile Dunării şi cu deschidere la Marea Neagră.
Populaţia sa, compact şi majoritar românească într-o proporţie zdrobitoare, conferea stabilitate şi siguranţă internă şi regională, unitate şi vitalitate.
În Ucraina trăiau cel puţin 400.000 de români, în timp ce recensămintele efectuate în Bulgaria în acea perioadă recunoşteau că pe teritoriul ţării trăiau 80.000 de români de-a lungul Dunării. În Serbia, pe valea Timocului se găseau 200.000 de români.
Populaţia vechii Românii a crescut de la 4.545.821 de oameni în 1880 la 6.966.002 în 1920. De asemene, a crescut şi media natalităţii, în aceeaşi perioadă, de la 40 la 1.000, superioară celei a Germaniei, de exemplu, care era de 36. Dar creşterea populaţiei ar fi putut fi mult mai mare dacă nu exista o mortalitate mare.
Deşi românii din principate au trăit timp de secole sub diferite administraţii cu interese diferite, sentimentul patriotic şi de unitate nu le-a fost zdruncinat niciodată. Mai mult chiar, a existat permanent dorinţa vie de a fi uniţi sub acelaşi steag, într-o ţară mare şi indivizibilă. Iar cel mai important element era şi este comunitatea de limbă!
O ţară puternică! O spun statisticile. România nu era numai grânarul Europei, ci ocupa şi locul patru, înainte de Primul Război Mondial, în producţie de petrol. Avea resurse naturale importante şi excedente de produse agricole.
România a ieşit din Marele Război o ţară mare şi fericită, râvnită de toţi, o demonstraţie excelentă a ideii naţionale pusă în practică exemplar de politicienii vremii. Practit, ea şi-a dublat teritoriul şi populaţia. Părea solidă şi gata de a înfrunta orice duşman.