Istorie

România şi problema Dunării în anul 1940 (I)

0 16
5.00 avg. rating (99% score) - 1 vote

România şi problema Dunării în anul 1940 (3)Importanţa internaţională a Dunării este recunoscută. Este al doilea fluviu al Europei, după Volga, cu o lungime de 2900 km, dintre care 2594 navigabili, constituie o perfectă cale de comunicare naturală între ţările care o traversează. Dacă se iau în considerare de asemenea afluenţii săi, dintre care unii sunt navigabili, se constată că Dunărea formează de fapt o reţea întinsă de căi fluviale.

Regiunile scăldate de această vastă reţea constituie prin legăturile lor naturale un tot, bine delimitat. Din acest motiv, se foloseşte adesea termenii “State sau ţări danubiene, ţările bazinului danubian”. Aceste ţări sunt: Germania de Sud (Wurtemberg, Bavaria şi Austria după Anschluss), Cehoslovacia, Ungaria, Iugoslavia, România şi Bulgaria. Germania posedă 711 km navigabili, Cehoslovacia 170, Ungaria 430, Iugoslavia 595, România 1075 şi Bulgaria 400. Bulgaria şi Cehoslovacia nu posedă decât un mal al Dunării.

După structura sa, fluviul este divizat în mai multe zone care, conform nevoilor, au făcut obiectul diferitelor reglementări. Cea mai cunoscută, este cea terminată prin tratatul de la Paris, 30 martie 1856, şi care a fost menţinută în toate actele ulterioare: Dunărea maritimă care se întinde, din 1883, de la gurile sale până la Brăila (anterior până la Galaţi) şi Dunărea fluvială de la Brăila până la Ulm. Numai Dunărea maritimă este accesibilă vaselor mari venind de pe Marea Neagră.

Importanţa internaţională a Dunării este accentuată în plus de diferenţa structurii economice a ţărilor pe care le străbat: Germania este industrială, Cehoslovacia şi Ungaria jumătate-industriale şi jumătate-agricole, celelalte ţări danubiene sunt aproape unic agricole.

Cerealele din ţările balcanice sunt de un interes capital pentru o ţară săracă în devize străine, a cărei monedă este instabilă şi care nu are alte mijloace de schimb decât produsele sale industriale, cum este cazul Germaniei. Mai mult, ţările balcanice, ca urmare a lipsei lor de capital, nu pot importa produse industriale decât schimbându-le cu produse agricole sau alte materii prime.

Conştient de situaţia sa favorabilă şi constrâns de circumstanţele economice interioare, al III-lea Reich şi-a consacrat întreaga atenţie dezvoltării chestiunii danubiene. Interesul economic a determinat Germania de a cuceri economic statele danubiene. Planul său era de a amenja Dunărea prin construcţia de canale care trebuiau să lege fluviul de Marea Neagră şi de Marea Nordului. Inaugurarea canalului Rin-Main-Dunăre era prevăzut pentru 1945. Scopul său era acela de a permite o legătură directă între Marea Neagră şi Marea Nordului şi de a facilita schimburile între ţările dunărene şi Germania de Vest.

Dar posibilitatea lărgirii reţelei navigabile exista de asemenea în ţările danubiene. Construcţia unui canal Dunăre-Tisa, viza totodată fluviul Mureş pentru a lega Carpaţii de Siebenburgen şi de a facilita traficul între Ungaria şi România.

Necesitatea unei colaborări şi mai strânse între statele danubiene s-a impus în special după criza economică din 1930, care a atins în special aceste ţări. După Anschluss, al III-lea Reich şi-a intensificat rolul preponderent în regiunile danubiene, eforturile sale încercând de a lega toate ţările danubiene într-un sistem economic, în scopul de a creşte schimburile directe şi de a elimina influenţa străină.

Dunărea a contribuit la invazia Europei occidentale prin grâu oriental, înainte de afluxul grâului venit din SUA.

Pe de altă parte, regimul internaţional al Dunării a început să funcţioneze în momentul în care s-a stabilit în Europa, şi în special în bazinul său, politica protecţionistă, cu tendinţa economiei ferme.

România şi ambiţiile germane

Producţiile agricole importante de grâu ale ţării noastre, dar mai ales rezervele considerabile de petrol au atras atenţia şi au mărit interesul Germaniei naziste.

În 1936, România a avut o recoltă fabuloasă de grâu (35 milioane de tone), care s-a dovedit nevandabilă în cantităţi importante.

La 23martie 1939, s-a realizat un acord între cele două state, care stipula că plătind cu produse româneşti Germaniei, deoarece ne lipseau devizele, vom primi în schimb produse fabricate care „vor lua în special forma de material civil pentru industriile miniere şi serviciile publice şi utilaj pentru fabricaţiile de război…că va fi instaurată o colaborare strânsă între industriile de armament dintre cele două ţări”.

Ţinta principală a acestui acord germano-român din partea celui de-al III-lea Reich era, de fapt, petrolul românesc, de care avea atât de mare nevoie. Acordul prevedea “crearea de Societăţi mixte germano-române pentru prospecţie şi exploatarea noilor zăcăminte petroliere”.

România şi problema Dunării în anul 1940 (5)Acordul prevedea de asemenea “crearea de zone în care germanii vor putea stabili instalaţii de transbordare, depozite, întreprinderi comerciale şi industriale.” O parte din aceste zone era prevăzută de-a lungul Dunării. Aşadar, Germania vedea în fluviu calea de transport a producţiei noastre petroliere spre Europa centrală. Astfel se evita drumul mediteraneean, destul de periculos în timp de război. Al III-lea Reich dorea să obţină controlul total asupra Dunării.

În Deutsche Allgemeine Zeitung se putea citi, a doua zi după semnarea acordului: ”Acest acord depăşeşte cu mult cadrul schimburilor economice. Germania aduce experienţa sa, România bogăţiile sale naturale…Suntem îndreptăţiţi de a spera că rezultatul va fi cu totul altceva decât o simplă unire de forţe economice ale celor două ţări. “

Iată în linii mari convenţia de la 23 martie 1939, aşa cum scrie Maurice Pernot:

“Un plan, întinzându-se pe mai mulţi ani, prevedea dezvoltare şi orientarea producţiei agricole în România; adică, că alături de cereale se vor cultiva plante furajere, textile şi oleaginoase, de care Reichul are nevoie. Tehnicienii germani vor organiza expolatarea pădurilor şi vor pune pe picioare o vastă industrie a lemnului. Societăţi mixte germano-române vor fi fondate pentru extracţia şi exploatarea piritei de cupru din Dobrogea, a cuprului pe care îl posedă Banatul, a magneziului care se găseşte în regiunea Vatra Dornei, a bauxite etc. O altă societate mixtă va avea drept obiectiv prospectarea petrolului şi <<executare unui program de foraj şi de transformare>>. Vor fi create zone sigure de-a lungul Dunării, pentru a adăposti instalaţii industrial şi comerciale, şi <<depozite pentru navele germane>>. Acordul prevede între altele dezvoltarea unei reţele rutiere şi de canale, crearea de întreprinderi sub controlul Statului, colaborarea băncilor germane şi româneşti pentru finanţarea afacerilor private. Inutil de a adăuga că în termenii acordului Germania va plăti produsele româneşti nu prin devize, pentru că nu are, ci în material de război şi în utilaj industrial.“

În faţa acestui pericol exercitat de Germania, la 13 aprilie 1939 Marea Britanie şi Franţa au semnat un acord de garanţie, implicând acordarea de asistenţă României în cazul în care sau când independenţa sa va fi ameninţată.

Germania nazistă nu putea oferi statelor balcanice şi României decât credite comerciale în schimbul produselor lor. În schimb, Marea Britanie putea să plătească în devize. Iar interesul pentru Dunăre şi Marea Neagră a crescut brusc şi din partea Aliaţilor. Un proiect britanic al lui M. Hoare prevedea creşterea cumpărării masive de cereale şi petrol româneşti, construcţia de silozuri vaste şi de tancuri mari, crearea unui port la Marea Neagră, la nord de Sulina, port destinat, în principiu, îmbarcării produselor româneşti. Franţa, la rândul său, a semnat la Bucureşti la 21 aprilie 1939, un contract care îi asigura aproximativ 400.000 de tone de produse petroliere, de livrat între 1 aprilie 1939 şi 31 martie 1940 (reprezentând circa un sfert din exporturile româneşti de petrol).

Comunicatul german de la 11 noiembrie 1940, publicat în Gazeta de Frankfurt din 12, se termina printr-o frază semnificativă : ”După cum se ştie, joncţiunea Rin-Main-Dunăre joacă un rol important în noua ordine europeană- ordine politică şi economic, elaborată de Reich. Această cale de navigaţie interioară trebuie să înlocuiască într-o mare măsură calea maritimă Mediterana-Gibraltar-Marea Mânecii-Marea Nordului şi să fecundeze (befruchten) relaţiile Germaniei cu ţările din Sud-Est.“

Germania urmărea să pătrundă de fapt în Asia prin porturile româneşti şi bulgăreşti de la Marea Neagră via Dunăre, evitând Mediterana, unde stăpâneau forţele navale britanice. Astfel, se “devaloriza” Mediterana.

Situaţia României în 1940

În urma înfrângerii usturătoare şi imprevizibile a Franţei, la 22 iunie 1940, s-a semnat armistiţiul între Franţa şi Germania nazistă.

O zi mai târziu, regale Carol al II-lea a constituit un cabinet pro-german în care era membru noul şef al Gărzii de fier, Horia Sima.

La 27 iunie, Uniunea Sovietică, în acord cu Germania, a ocupat Basarabia şi nordul Bucovinei. În urma acestei acţiuni, România şi-a aliniat politica interioară pe cea a puterilor Axei, afirmând apărarea zăcămintelor petroliere româneşti contra atacurilor aeriene britanice. Armata germană a ocupat România, pentru că resursele noastre erau vitale celui de-al al III-lea Reich.

La 30 august, ca urmare a arbitrajului de la Viena sau dictatului de la Viena conform Aliaţilor, sub presiunea Germaniei şi Italiei, România a fost constrânsă să cedeze Transilvania Ungariei, adică 43.590 km2 şi 2.185.500 de locuitori. Puţin mai târziu, la 3 septembrie, generalul Ion Antonescu a devenit Primul ministru al Regatului României. Iar la 7 septembrie, ca urmare a acordului de la Craiova, Dobrogea a fost redată Bulgariei.

În fine, la 10 octombrie, o misiune militară germană compusă din 20.000 de militari a intrat pe teritoriul ţării noastre. La 20 noiembrie, Regatele Ungariei şi României aderă la Axa Roma-Berlin-Tokyo şi la pactul tripartit.

Marian Deaconu

Va urma…

Content Protection by DMCA.com

Lasă un comentariu

Urmariți-ne pe Twitter!

Publicitate

Publicitate

Video country music

Enigme

Showbiz

Dosarele crimei

Videoclipurile săptămânii

Conspirație

Credință

Spiritualitate

Mitologie

Legende

Publicitate

Publicitate
Flag Counter

Susține acest site cu o donație!