Roxolanii erau un popor de călăreți nomazi din stepa pontică, descendenți din sarmații și care s-au dispersat în secolul al IV-lea în timpul invaziei hunilor. Erau legați de alani, cu care împărtășeau un mod nomad de viață.
Arcul lui Galerius, Salonic, Grecia. Sursă foto Wikipedia, autor Fingalo, 2007.Au fost descriși pentru prima dată că trăiau între Don și Nipru. În secolul I î.e.n., au atacat Crimeea, care a aparținea Pontului sub Mithridate al VI-lea, apoi au migrat către Dunărea de Jos și în câmpia Bărăganului.
La mijlocul primului secol, roxolanii au început să atace Moesia, teritoriul nostru la sud de Dunăre. Marcus Aponius Saturninus, care era atunci guvernatorul provinciei romane, s-a confruntat cu sarmații roxolani, iazygii (una din ramurile occidentale ale sarmaților) și dacii.
În anul 68, roxolanii au jefuit Moesia. În luptele pe care le-au purta cu acești barbari teribili, romanii au pierdut două cohorte. În anul următor, un alt raid a fost oprit însă de către legiunea a III-a Gallica (creată de Iulius Cezar în 49 sau 48 î.e.n.), chemată ca întăriri din provincia Siria, și care a ucis 9.000 de roxolanii, supraîncărcați cu pradă și bagaje, și ale căror harnașamente grele i-a împiedicat să se ridice de la sol odată ce au căzut, corpul lor fiind vulnerabil la loviturile armelor romane.
Pentru această victorie Marcus Aponius Saturnius a fost recompensat de împăratul Marcus Salvius Othon cu o statuie triumfală, în timp ce legații din legiune, Fulvius Aurelius, Julianus Titius și Numisius Lupus, au primit ornamente consulare. În anul 92, roxolanii s-au aliat cu dacii și s-au răzbunat, decimând Legio XXI Rapax (constituită probabil între anii 41-40 și staționată în Rhetia-Vindelicia, Germania).
Acesată insecuritate permanentă de la frontierea Dunării, cât și prezența filoanelor de aur din Carpați, l-au determinat pe împăratul Traian să se angajeze în cucerirea Daciei, care era condusă de neînfricatul rege Decebal, conducătorul dacilor și roxolanilor.
Învingători în timpul campaniei din 101-102, roxolanii au rămas apoi neutrii în perioada ultimei campanii purtate de Traian în 105-106. Încorporarea Daciei în Imperiul Roman a cuprins însă și teritoriul roxolanilor (actuala Muntenie și sudul Moldovei), dar roxolanii, la fel ca lazazii din vest și ca dacii estici, numiți carpi sau tyrageți (semnalați de Strabon și Ptolomeu), și-au păstrat independența.
Roxolanii făceau un comerț activ cu Roma. Împăratul Hadrian, încă precaut din cauza trecutului lor, a întărit frontierele de-a lungul Dunării pentru a cuprinde și teritoriul lor.
În 260, pentru că nu mai puteau jefui Moesia, roxolanii au făcut incursiuni în Pannonia, unde s-au ciocnit cu forțele armate ale împăratului Marc Aureliu, care i-au învins: unii dintre ei s-au alăturat armatei romane, ca multe alte popoare ” barbare ” din epocă. Roxolanii erau considerați călăreți excelenți.
Invazia hunilor a făcut ca acest popor să dispară din istorie. Protocroniștii ruși au scris că roxolanii sunt strămoșii slavilor, care au apărut în istorie la scurt timp după ce roxolanii au fost dispersați. Cu toate acestea, majoritatea istoricilor resping astăzi această ipoteză, deoarece printre limbile indo-europene ale grupului „Satem”, limba roxolană era scitică, apropiată de limbile iraniene și nu de slavă.
Numele roxolanilor provine de la sarmatianul roukhan, „strălucitor, strălucitor, glorios”, apropiat de vechiul persan rwukshan, care este și originea numelui „Roxane” (purtat, printre altele, de soția persană a lui Alexandru Mare) popularizat sub forma Roxana și purtat întotdeauna, în Iran sub forma Roshanak sau Roksâna, iar în Europa în formele Roxanne, Roxelane, Ruxandra (în România) sau Oksana (în Ucraina).
istoric Marian Deaconu