Doi senatori americani şi-au exprimat recent dorinţa de a înarma Ucraina, în timp ce preşedintele Barack Obama doreşte retragerea trupelor ruseşti masate în estul ţării vecine şi aparent gata de a o invada în orice moment. De altfel, secretarul de Stat american John Kerry a precizat că orice intervenţie a Rusiei ar fi o „gravă eroare”.
Situaţia a devenit treptat din ce în ce mai tensionată, în special după anexarea Crimeei de către ruşi, pe care Vladimir Putin o vede ca pe un „examen” pentru soldaţii lui.
El a declarat: „Evenimentele din Crimeea au fost un examen. Ele au demonstrat noi capacităţi ale forţelor noastre armate, şi moralul solid al oamenilor”.
Peninsula Crimeea (în tătară înseamnă „colina mea”) corespunde anticii Taurida (nume dat de greci), care în trecut a fost capitala regatului Bosfor, regat grecesc antic stabilit pe malurile Bosforului cimmerian şi pe aşa-zisa Taurida, cucerită în timpul marilor năvăliri barbare de către goţi.
De la greci şi bizantini, Crimeea a trecut succesiv în mâinile popoarelor stepei pentru ca în secolul XV să intre în componenţa Imperiului Otoman, iar în secolul XVIII a Imperiului Rus.
Ruşii au un sentiment aproape firesc de apartenenţă al Crimeei la teritoriul lor vast şi procentul populaţiei rusofone din Peninsulă este copleşitor în favoarea lor, ceea ce s-a văzut şi la referendumul care s-a organizat aici.
Un recensământ din 2001 stabilea că în componenţa etnică a Peninsulei Crimeea ruşii reprezintă 58,32 %, iar cea ucraineană 24,32 %.
Preşedintele Putin este încrezător în forţele de care dispune şi ameninţă, când vrea, de pe poziţii de forţă, apoi nuanţează, când lucrurile devin cu adevărat periculoase pentru relaţiile internaţionale tot mai încordate dintre Rusia, pe de-o parte şi SUA şi Uniunea Europeană, pe de altă parte. Dar una peste alta, cu toţii au interese pe care şi le urmăresc cu tenacitate, să nu uităm.
Rusia urmăreşte, de pildă atingerea gurilor Dunării, un vis mai vechi al ţarilor, exprimat cu acurateţe de Petru cel Mare în repetate rânduri. Nu este departe! Crimeea a fost un pas relativ simplu, iar anexare s-a făcut fără vărsare de sânge.
Urmează Transnistria? Principiul dominoului s-a pus în mişcare, acţionat de febra impusă de separatismurile teritoriale. Un joc periculos, care escaladează tensiuni enorme şi foarte greu de controlat.
Kievul se teme de invazia trupelor ruseşti, al căror număr este estimat de către NATO că depăşeşte cu mult 100.000 şi care stau gata să intre în Ucraina, la un singur semn. Dar Moscova promite solemn să nu agreseze Ucraina!
Şi totuşi, în estul ţării vecine, au început insurecţiile pro-ruse, soldate deja cu morţi la Simferopol (în rusă, „oraşul binelui comun”), capitala Crimeei, care se află la 60 de kilometri nord-est de Sevastopol şi la 780 de kilometri de Kiev.
„Asediatorii sunt înarmaţi cu armament rusesc şi au chiar uniforme ca cele purtate de forţele ruseşti care au invadat Crimeea”, a scris pe twitter ambasadorul Statelor Unite la Kiev, Geoffrey Pyatt.
Un fotograf de la AFP a văzut zeci de oameni înarmaţi pătrunzând într-o bază ucraineană înconjurată de forţele pro-ruseşti. S-au auzit rafale de foc automat venind din interior.
Potrivit unui purtător de cuvânt al ministerului ucrainean al Apărării, „actual sunt blocate 38 de baze militare ucrainene de către forţele ruseşti din Crimeea”.
Statele Baltice se simt în nesiguranţă în urma invaziei şi anexării Crimeei. Nu sunt însă singurele… Rusia a pus pe jar NATO, care credea că face singură jocurile până nu de mult timp. A început oare Al Treilea Război Mondial?
Un lucru este cert: Rusia şi-a arătat dur colţii şi are multe pretenţii teritoriale în vizor, declarate sau nu. Diplomaţia are o sarcină imensă şi este o piatră de încercare pentru viitorul planetei. De ea depinde, până la urmă, dacă zgomotul armelor se va auzi din nou sau nu…
Marian Deaconu
