Geopolitica

Rusia nu este nimic fără Siberia!

0 202
4.00 avg. rating (83% score) - 4 votes

Aproape toată bogăţia Rusiei, cu care aceasta sfidează lumea se găseşte, în mod esenţial, în Siberia. Iar Siberia reprezintă 77 % din suprafaţa Federaţiei Ruse, dar numai 27 % din populaţia sa.

Imensa regiune are o suprafaţă de 13,1 milioane de kilometri pătraţi şi este puţin populată (39 de milioane de locuitori adică aproximativ 3 locuitori pe kilometru pătrat).

Situată în estul Rusiei, Siberia se întinde de la munţii Ural până la oceanul Pacific şi de la oceanul Arctic la nord până la munţii Altai în nordul Kazakhstanului şi la frontierele mongole şi chineze.

Siberia este împărţită în trei mari ansamble, geografic distincte şi despărţite prin fluviile Lena şi Ienissei: Siberia occidentală, platoul siberian central şi Siberia orientală, numită de asemenea Extremul-Orient rusesc (peste 6 milioane de kilometri pătraţi), aflată la est de fluviul Lena.

Rusia nu este nimic fără Siberia!

Cucerirea Siberiei de către Yermac

Unele regiuni din Siberia, în special valea interioară a lui Ob, sunt bogate în resurse naturale (petrol, gaze naturale). Iakuţia, sau republica Saka, situată în nord-estul Siberiei, care are o suprafaţă de 3,1 milioane kilometri pătraţi şi reprezintă o cincime din teritoriul rus, deţine 25% din producţia mondială de diamante. Numai că exploatarea ei provoacă poluarea accentuată a mediului!

În mod tradiţional, atât în timpul ţarismului cât şi al comunismului, regiunea Siberia a fost folosită ca loc de destinaţie pentru deportaţii şi prizonierii celor două regimuri, tocmai datorită îndepărtării de lumea civilizată, a sălbăticiei şi a imposibilităţii, practic, de a evada. Era locul ideal pentru o puşcărie în aer liber.

În secolul XI, locuitorii din Novgorod au început să pătrundă în Siberia. Mai târziu, în 1364, ei au început să exploreze marea Kara (situată în apropiere de oceanul Arctic, la est de arhipelagul Noua-Zembla) şi fluviul Ob. După căderea republicii de la Novgorod, Moscova a moştenit schimburile care existau între Rusia şi nordul Siberiei.

La 9 mai 1483, trupele moscovite ale prinţului Feodor Kurbski-Cerny şi ale lui Ivan Saltyk-Travin s-au îndreptat către Siberia occidentală. Trupele s-au deplasat de-a lungul râurilor Tavda, Tura şi Irtic până la Ob.

În 1499, după ce au schiat până la Ob, moscoviţii ţarişti şi novgorodienii au supus triburile locale. În 1570, antreprenorul Strogonov a angajat la Perm numeroşi cazacii de la Don pentru a proteja localităţile din regiune de atacurile tătarilor siberieni şi frontiera orientală, la limita de vest a Uralilor.

El i-a sugerat şefului lor Yermak Timofeievici de a cuceri hanatul Siberiei, promiţânu-i în schimb că-i va furniza arme şi hrană.

Încrezător în şansa sa, Yermak a pătruns în Siberia cu o mică armată formată din 1636 de oameni urmând cursurile râurilor Taguli şi Tura. Un an mai târziu, a atins malurile râului Togol şi 500 dintre oamenii lui s-au năpustit peste Isker, capitala hanului Kutchum (situată în apropiere de oraşul modern Tobolsk).

Hanul Kutchum a fugit în stepe şi şi-a abandonat teritoriul în mâinile lui Yermak care, conform tradiţiei, i l-a oferit ţarului Ivan al IV-lea Vasilievici, zis cel Teribil.

Dar în 1584, în urma unei ofensive a hanului Kutchum, cazacii au trebuit să abandoneze Siberia. Pentru a evita zonele mai dense din sudul regiunii, cazacii au înaintat apoi prin estul Siberiei trecând prin latitudinile nordice. Moscova a început să construiască fortăreţe şi să aducă fermieri pentru aprovizionarea acestora cu hrană. În mai puţin de 80 de ani, ruşii au atins Amur şi coasta oceanului Pacific. A fost o cucerire extrem de rapidă deoarece populaţiile tătăreşti şi mongole nu au fost capabile de a opune o rezistenţă înverşunată unei armate organizate şi dornică de cuceriri importante.

Cu cât înaintau mai mult spre est, cu atât mai puţin ruşii întâlneau populaţii civilizate şi capabile de a le opune o rezistenţă solidă. Unele s-au opus deschis Rusiei în timp ce alte chiar au cerut să se pună sub protecţia acesteia şi au acceptat autoritatea ei.

Rusia nu este nimic fără Siberia!

Nikolai Muraviov

Populaţia koriak s-a opus cu tărie invaziei ruseşti, apoi, între 1607 şi 1610, tunguşii s-au luptat cu vigurozitate pentru a-şi conserva independenţa, dar către anul 1623 au fost supuşi.

În 1628, ruşii au atins în fine fluviul Lena, apoi au fondat, în 1637, fortul Iakuţk, pentru ca doi ani mai târziu să atingă malurile mării Oskoţk şi gurile râului Ulya.

Aici trăiau buriateii, de etnie mongolă, care au opus o rezistenţă fermă ruşilor. Cazacii au pătruns între 1631 şi 1641 de mai multe ori pe teritoriul lor, apoi în 1648 pe cursul superior al fluviului Uda în spatele lacului Baikal (teritoriul lor a fost anexat de Rusia între 1689 şi 1728, când teritoriile de pe cele două maluri ale lacului Baikal au fost despărţite de Mongolia).

În 1643, vasele lui Vassili Poiarkov, un explorator rus, împreună cu 130 de oameni a plecat din Iakuţk şi a călătorit pe râurile Lena, Aldan, Gonam, Zeia şi fluviul Amur, până au ajuns la marea Oskoţk. Puţin mai târziu, în 1650, Ierofei Pavlovici Kabarov, un ţăran rus din regiunea Veliki Ustiug, a navigat de la Olekma şi a atins Amur, apoi a fondat fortul Albazina pe malul acestui fluviu.

Rezistenţa imperiului mandchu i-a obligat pe cazaci de a părăsi Albazina. În urma tratatului de la Nertcinsk, din 1689, Rusia şi-a abandonat înaintarea spre bazinul râului şi s-a concentrat asupra colonizării zonelor vaste din Siberia şi comerţului cu China pe drumul Siberiei.

La 1 iulie 1648, cazacul Simon Ivanovici Dejnev a plecat de la gurile râului Kolyma cu şapte nave şi un echipaj de 30 de oameni, a atins peninsula Ciukotsk apoi capul care astăzi îi poartă numele, capul Dejnev, punctul cel mai estic la continentului asiatic. El a descoperit astfel că Asia nu este legată de Alaska.

În 1852, o expediţie militară rusă aflată sub comanda lui Nikolai Muraviov (în 1840, a fost numit comandant al unuia din sectoarele liniilor de apărare de pe coastele mării Negre) a explorat Amur şi din 1857, a instalat ţărani şi cazaci de-a lungul fluviului (operaţie recunoscută de China în 1860 prin tratatul de la Aigun).

În momentul Revoluţiei ruse din octombrie 1917, Siberia se afla într-o situaţie dramatică, fără clasă muncitoare şi terenuri agricole. Doar 13% din populaţia sa trăia în oraşe sărăcăcioase, iar clasa politică, deşi slabă era dezbinată.

În 1920, agricultura Siberiei se afla în declin iar ţăranii declarau deschis că erau gata să participe la o revoltă antibolşevică. Existau mult bande de roşii la sate şi în păduri şi o stare de teroare generalizată, deoarece acestea profanau mormintele şi jefuiau bisericile, ucideau preoţii şi credincioşii.

Începând cu 1930, partidul bolşevic a început în toată Siberia colectivizarea pământurilor, care a distrus clasa socială de ţărani existentă în vasta regiune şi şansele unei dezvoltări economice naturale a Siberiei cu consecinţe incalculabile, care se văd şi azi.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1941, înaintarea rapidă a trupelor Axei în Rusia a făcut ca fabricile din partea europeană să fie dezmembrate şi refăcute în oraşeţl siberiene, ceea ce a dus la o dezvoltare semnificativă a acestora şi la creşterea populaţiei prin refugiaţi, imigranţi şi specialişti.

După terminarea războiului, mii de prizonieri din trupele Axei sau japonezi au fost puşi la muncă forţată în lagărele situate în toate părţile Siberiei. Deşi nu aveau drept obiectiv exterminarea prizonierilor, rata deceselor de aici era foarte ridicată, în special iarna. La asta se adăuga şi sistemul gulagului sovietic, rezervat deţinuţilor politici.

Bolşevicii au crezut că au eliminat definitiv din minţile siberienilor spiritul separatismului, numai că rădăcinile sale puternice au rămas adânc înfipte şi fenomenul a renăscut cu ardoare şi azi se manifestă profund.

Rusia nu este nimic fără Siberia!

Siberieni buriati

Rusia nu este nimic fără Siberia!

Grigori Nikolaevici Potanin şi Nikolai Mixailovici Jadrincev sunt două dintre figurile marcante ale istoriei regionalismului siberian (oblastnicestovo), care au apărat, în mod constant timp de o jumătate de secol dreptul Siberiei la o dezvoltare independentă, departe de autoritarismul impus de Moscova. Amândoi s.au născut şi au crescut în regiuni diferite ale Siberiei occidentale şi au studiat la universitatea din Sankt Petersburg, unde s-au întâlnit în 1860, tocmai când se abolea şerbia, sub impulsul lui Potanin.

Ei considerau că tot răul siberienilor venea de la adevărata dependenţă colonială a teritoriului lor faţă de Rusia, de care trebuiau să se elibereze.

Revoluţia din 1917 a dat libertate popoarelor Rusiei, iar ideile regionalizării Siberiei au căpătat un suflu nou. De exemplu, în revista Sibirskie zapiski (Note siberiene), care apărea la Krasnoiarsk se scria: Trăim o lună de mire de libertate, care va fi urmată de obligaţia de a construi o viaţă nouă pe fundamente noi, pe principiile autodeterminării atât naţionale cât şi regionale.

S-a propus chiar organizarea Statelor Unite ale Siberiei pe principii federative şi organizarea anumitor state după un principiu naţional teritorial şi pe baza dreptului de vot universal, egal, secret şi direct pentru toţi cetăţenii care au atins vârsta de 18 ani, fără distincţie de sex, locuind în Siberia de cel puţin 6 luni.

Pericolul era eminent şi bolşevicii s-au speriat serios. În ianuarie 1918, Siberia a format propriul său guvern provizoriu care a reuşit să se îndepărteze de puterile sovietelor şi la 4 iulie a proclamat o Declaraţie asupra independenţei guvernamentale a Siberiei. Dar bolşevicii au zdrobit orice urmă de democraţie şi idealurile de independenţă manifestate de siberieni.

Marian Deaconu

Lasă un comentariu

Urmăriţi-ne pe Facebook!

Urmariți-ne pe Twitter!

Urmariți-ne pe Pinterest!

Enigme

Showbiz

Dosarele crimei

Videoclipurile săptămânii

Conspirație

Credință

Spiritualitate

Mitologie

Legende

Publicitate

Publicitate
Flag Counter

Susține acest site cu o donație!