
Quetzalcóatl -Teotihuacán
Arheologii au descoperit un oraș legendar, cunoscut sub numele de Ciudad Blanca (în spaniolă) sau Xucutaco (Hueytapalan, ori Hueitapalan în limba mayaşă), care se afla pe Coasta Ţânţarilor, la est de actuala Honduras, în timpul unei expediții efectuate în jungla din această ţară, a scris recent National Geographic.
Arheologii au descoperit ruinele care se presupun că ar fi cele ale legendarului oraş pre-columbian prosper acum o mie de ani și care a dispărut de atunci.
Ruinele de pe acest sit din jungla sud-americană includ movile piramidale ascunse sub pământ, pieţe mari, sculpturi şi scaune ceremoniale. Construcţiile găsite aici sunt în stare excepţională, spune revista americană.
Căutarea “Orașului alb” a început acum mai multe sute de ani, conform unei scrisori pe care faimosul conchistador Hernan Cortes a trimis-o regelui Spaniei Carol al V-lea, în 1526. De fapt, Cotres auzise despre faima acestui oraş fabulos la sosirea lui în imperiul aztec, în 1519.
“Am într-adevăr informații cu privire la țările mari și bogate, conduse de domni puternici, cu mare suflet, inclusiv a regatului Eneitalapan, numit într-o altă limbă, Xucutaco, despre care mi s-a vorbit de șase ani (. ..). După ceea ce mi s-a spus, și când vom anexa jumătate, regatul va depăși pe cel al Mexicului în bogăție și ar egala ca dimensiune orașele sale, multitudinea locuitorilor săi și ordinea care o guvernează.”
Oraşul a fost abandonat de locuitorii săi în junglă la mijlocul secolului XVII. Spaniolii au plecat în căutarea sa dar nu au găsit nicio urmă.
Episcopul de Honduras, Cristobal de Pedraza a plecat în 1544 în căutarea oraşului mitic Ciudad Blanca. Într-o scrisoare pe care i-a adresat-o lui Carol Quintul, a descris călătoria pe care a făcut-o traversând jungla de la Coasta Ţânţarilor. El a declarat că a văzut, de pe crestele munţilor, un oraş mare situat într-o vale. Conform ghizilor săi, nobilii din acest oraş mâncau din farfurii de aur.
De atunci, legenda a continuat să se dezvolte alături de legendele locale. Astfel, Xucutaco a fost uneori creditat ca loc de naştere a zeului aztec Quetzalcoatl. Oamenii vorbeau despre idoli din aur şi de pietre albe sculptate, care au dat numele oraşului.
Se presupune că ruinele din departamentul Gracias a Dios (în vechiul departament Mosquitia), din Honduras, ar putea corespunde oraşului atât de căutat de conchistadori, Xucutaco.
În 1940, aventurierul Theodore Morde ieşit din jungla din Honduras având în posesia sa mai multe obiecte din acest oraș, dar s-a sinucis înainte de a spune lumii întregi unde se afla situl arheologic de unde a luat acele obiecte.
Locul de amplasare al acestui sit din jungla din Honduras rămâne, din motive de siguranță, în continuare ţinut secret.

Urmariți-ne pe Twitter!
Publicitate

Video country music
Urmariți-ne pe Pinterest!
Enigme
Piramida de cristal din Triunghiul Bermudelor
În zona misterioasă numită Triunghiul Bermudelor, oamenii de ştiinţă au …Citește în continuare »Stimorol Guru
Filmarea cu acest mare mister care este Stimorol Guru a …Citește în continuare »Triungiul Bermudelor, un mister profund
Se spune că Ocenaul Atlantic ar fi o punte spre …Citește în continuare »Peşterile misterioase din Himalaya
O echipă de arheologi condusă de Mark Aldenderfer, de la …Citește în continuare »De ce nu se va reîntoarce niciodată NASA pe Lună?
NASA nu se va reîntoarce niciodată pe Lună! De ce? …Citește în continuare »
Showbiz
Clara Popescu este patroana unui club de fotbal în Austria şi ne vorbeşte deschis despre experienţa ei în străinătate
Fostă atletă româncă de performanţă, Clara Popescu a ales să …Citește în continuare »Taylor Momsen a fotografiat fantome
Actrița, cântăreața și supermodelul Taylor Michel Momsen s-a născut la …Citește în continuare »Miley Cyrus urăşte paparazzi
Miley Cyrus este fiica cântăreţului de country Billy Ray Cyrus. …Citește în continuare »Vedetele pun prenume nebuneşti copiilor lor
Nicolas Cage a pus numele băieţaşului său Kal El (Coppola). …Citește în continuare »Casa lui Demi Levatto este bântuită
Superba cântăreaţă Demi Levatto (Demetria Devonne) s-a născut la 20 …Citește în continuare »
Dosarele crimei
Unitatea 731. Medicii blestemaţi ai armatei japoneze
În cel mai mare secret, doi ani mai târziu, o …Citește în continuare »Familia De Cavalcante
Familia De Cavalcante este una dintre familiile crimei organizate care …Citește în continuare »Femeile mafiote din Cosa Nostra
Principala caracteristică a mafiei siciliene este de a fi clar …Citește în continuare »Omul Lup din Allariz
Evenimentele s-au petrecut în 1852 şi în acest caz, a …Citește în continuare »Mafia: între politică şi sindicate
Aranjamente politico-mafiote Există numeroase urme în istorie privind aranjamentele între …Citește în continuare »
Cele mai citite articole
- Ritual de magie neagră pentru a face o persoană ghinionistă
30/07/2019 (11.734)
- Un extraterestru a fost operat la Varginha
02/04/2019 (11.674)
- Prezenţa Ordinului Cavalerilor Ioaniţi în Valahia…
28/01/2018 (9.666)
- Motorul magnetic uluitor al lui Kohei Minato
06/05/2018 (9.334)
- Arme uluitoare secrete de provenienţă extraterestră…
21/12/2018 (8.759)
- Mircea Eliade şi mirajul Indiei
08/12/2019 (7.689)
- Iniţierea masonică
27/03/2019 (7.669)
- Tipuri de vrăji în magie neagră
18/03/2019 (7.410)
- Rusia nu este nimic fără Siberia!
05/05/2014 (7.055)
- Teribila ciumă neagră din 1348 (I)
14/12/2019 (6.017)
Leave a reply