În 1690, francezii din Canada plăteau 10 ecu pentru fiecare scalp de englez sau de mohawk. Iar adevesarii lor făceau la fel! Scalpul devenise o marfă la fel ca blănurile și prețurile erau fluctuante…
Victimile, scalpații, erau bărbați și adolescenți însă și prizonierii care erau susceptibil de a încetini mersul grupului pe drumul de întoarcere. Bătrânii erau scalpați pentru că erau incapabili de a efectua un periplu lung. Sau femeile gravide, prea puțin mobile și copii.
Femeile iroqiene au adoptat o strategie care viza de a captura prizonieri pentru a-i integra în comunitatea lor. La întoarcere, tot ele erau cele care alegeau care prizonieri urmau să fie adoptați și care urmau să fie abandonați și scalpați.
Aceste adopții vizau în mod esențial de a înlocui membrii clanului recent decedați. Iată de ce familiile care au pierdut un membru în urma unui accident sau din cauza unei boli se vedea îndreptățită de a-i căpăta pe primii înlocuitori. Prizonierii asfel integrați luau locul în structura familiei conform statutului predecesorului său. Adopția înseamna moartea socială a individului. S-a ajuns chiar la ipostaza de a se adopta un șef huron de către tribul iroq în cursul războiului pe care acesta l-a purtat cu huronii.
În clanuri, femeile aveau o putere indiscutabilă. Dar când ele au decis că un luptător era necesar, puterea revenea șefilor de război. Aleși pentru curajul lor, ei erau foarte respectați cu toate că acest statut era fragil. Cu timpul, șefii au preluat frâiele și femeile au fost tot mai puțin asculate. Deși radicală, metoda folosită pentru menținerea efectivelor clanurilor la un nivel echilibrat a permis populației globale a iroqilor de a supraviețui mult timp după sosirea albilor. Dar cucerirea ținuturilor lor a avut un efect considerabil.
Practicile războinice ale indienilor iroq se vor accentua după sosirea europenilor. Bolile, mai mult decât armele, au decimat populațiile, ceea ce a forțat clanurile de a întreprinde mai multe războaie. În plus, au adoptat curent bărbați adulți, ceea ce înainte era destul de rar.
Pentru luptători, scalpul era un mod de a pune stăpânire pe sufletul morților. Se credea că sufletul emigra în pielea de pe cap, deoarece părul continua să crească și după deces!! S-a ajuns până acolo încât s-a mâncat creierul luptătorilor pentru a-și dobândi și părțile acestora.
Iroqii ziceau că moartea violentă este cosiderată ca o moarte rea. O moarte buna avea loc pentru ai lor, respectându-se ritualul funerar. Sufletul persoanelor care mureau în luptă riscau să nu ajungă niciodata în țara morților. Ele pluteau între două lumi pentru a veni să-l bântuiască pe cel care le-a ucis.
Tortura avea drept scop de a învinge rezistența dușmanilor. Imediat ce acesta ceda, era executat. Dacă vreun prizonier rezista mult sau cânta, pentru iroqi era un act de curaj.
