Dosarele crimei

Secta “Oamenii lui Dumnezeu”

0 78
4.80 avg. rating (96% score) - 5 votes

Începând cu mijlocul sec. XVIII, în Rusia s-au dezvoltat numeroase secte. Cea mai răspândită era cea a lui Klistovcina sau secta Klinsty (care înseamnă Christos şi secta condusă de cristoşi). Dar mai rar se foloseau termenii de Bogomoly, de Liady, de Sladoiedski, de Caloputi sau de Besiedniki (cel care se roagă lui Christos, cel care mănâncă lucruri sacre).
Sectan
ţii şi-au dat ei – înşişi numele de Liudi Bogii sau de “Oamenii lui Dumnezeu”.

În august 1903, în Caucaz, în provincia Kuban, la Abinskaia, secta era foarte înfloritoare, numărând sute de adepţi, care se adunau frecvent pentru a celebra cultul lor: cântau, făceau mişcări de rotaţii, îşi ascultau profeţii etc. Fiecare grup avea în fruntea sa un Christ, o Fecioară, Profeţii şi Preotesele.
Dar în 1905, secta s-a diminuat în membri. Mai multe grupe au dispărut în întregime. Au rămas numai două, minuscule, luptând pentru perfecţionarea morală a omului.

Secta Oamenii lui Dumnezeu

În dogmele sectei profeţii propovăduiau ideea că nu există barieră de netrecut între oameni şi divinitate. Cerul şi pământul sunt în comunicare constantă. Divinitatea îşi manifestă neîncetat prezenţa pe pământ şi se încarnează în câţiva oameni şi-i inspiră pe alţii. “Celestul”, “puterile celeste”, zic Oamenii lui Dumnezeu, “au coborât din al şaptelea cer pentru a se plimba printre noi”.
Aceste puteri celeste sunt mai întâi: Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul, Sfântul Spirit şi Mama lui Dumnezeu. Trebuiesc apoi adăugaţi sfinţii, îngerii, arhanghelii, heruvinii, serafinii şi apostolii.

Dumnezeu Tatăl (Bog – Otetes) sau Dumnezeu – Sabaoth (Bog – Savaot) este Creatorul lumii. Majoritatea sectanţilor nu vorbeau decât de o singură încarnare a lui Sabaoth în persoana Danilei Filipovici, considerată ca fondatoarea sectei. Unele grupuri de pe malurile Volgăi păreau însă să creadă în încarnările multiple ale lui Sabaoth, după cum rezultă dintr-o anchetă a misionarului Smolin, din 1899, o credinţă totuşi destul de puţin răspândită.

Christos se numea de asemenea Șarul celest (Nebesnyi tsar), Micul Părinte (Batiuşca), Frumosul Soare mic (Krasnoie solnychko), Consolatorul etc. Dintre toate puterile celeste, era cel mai onorat. Lui i se adresau majoritatea cântecelor şi rugăciunile. Fiecare grupare putea să aibă Christosul său încarnat.

El moare în corpurile pe care le-a ales şi renaşte în alte corpuri alese.
Christos din Evanghelii nu este astfel decât unul din oamenii numeroşi pe care l-a ales şi-l alege încă Divinitatea pentru a se încarna în ei. Este născut natural din Maria şi din Iosif şi a fost ales de Fiul Domnului “din cauza purităţii vieţii sale şi a inimii sale şi a sfinţeniei lucrărilor sale”.

Sectanţii au avut o interpretare simbolică a Evangheliilor şi a Vechiului Testament. Adam este inteligenţa umană; Eva, corpul; Eden, secta Oamenilor lui Dumnezeu; arborele ştiinţei, păcatul. În trecerea Mării Roşii, israeliţii sunt adevăraţii credincioşi. Egiptul este lumea iar faraonul, păcatul; Moise, legea lui Dumnezeu; ieşirea din Egipt, fuga departe de erorile lumii. În Evanghelii, Fecioara este sufletul, Prevestirea, coborârea sufletului în Spiritul sfânt; Samariteana, sufletul păcătos; apa vieţii, Spiritul sfânt; Iisus mergând pe valuri simbolizează viaţa celui care ştie să rămână în lume fără încălţări; revolta lui Lazăr înseamnă cunoaşterea adevărului; vindecarea miraculoasă a bolilor are aceiaşi semnificaţie.

Interpretarea simbolică a Evangheliilor se reflectă în cântecele sectei, la începutul sec. XIX. Fiul Domnului avea numeroase atribute: proteja, consola, reconforta, îi încuraja pe cei care credeau în el, “copiii” săi, “aleşii fideli”. Prezenţa Lui în mijlocul oamenilor era o bucurie inestimabilă, în timp ce absenţa Lui era o cauză de tristeţe şi de griji. Ei spuneau:
“Salvatorul, stăpânul nostru, Rămâi mereu cu noi.”

Christos îi alegea să se încarneze pe cei mai buni dintre oameni şi ţine cont de calităţile morale şi de cele intelectuale ale lor. Mama lui Dumnezeu, desemnată de asemenea foarte des de sectanţii ruşi, prin termenul Micuţa – Mamă (Matuşka), avea o mare importanţă în ochii lor. Ea este puritatea însăşi şi veghează asupra oamenilor. Incantaţiile cu ea erau la fel de numeroase ca cele cu Christos, de care era mereu însoţită pe pământ.

Oamenii lui Dumnezeu vorbeau puţin despre puterea zeilor, dar îi chemau lângă ei să-i ajute, într-o atmosferă de totală încredere. FEi considerau Judecata de apoi ca apropiată. Iar în cer, nu era loc pentru nicio vină. Christos le ordona îngerilor de a-i vâna pe păcătoşii de lângă el şi de a-i trimite la Demonul lor, “unde vor suferi etern şi vor plânge nesfârşit”.

În 1852, recensământul stabilea că secta număra 910. 000 de membri, dar acest număr era inferior realităţii. În gubernia Nijnii – Novgorod, registrele bisericii dădeau 20. 246 de sectanţi şi de dizidenţi, iar o anchetă a găsit 172. 500. În cea de la Kostroma, 105. 572 şi în cea de la Iaroslav 278. 417 persoane membre ale sectei.

Content Protection by DMCA.com

Lasă un comentariu

Urmăriţi-ne pe Facebook!

Urmariți-ne pe Twitter!

Publicitate

Publicitate

Video country music

Urmariți-ne pe Pinterest!

Enigme

Showbiz

Dosarele crimei

Videoclipurile săptămânii

Conspirație

Credință

Spiritualitate

Mitologie

Legende

Publicitate

Publicitate
Flag Counter

Susține acest site cu o donație!