Dosarele crimei

Surorile criminale Papin

0 570
4.75 avg. rating (95% score) - 4 votes

Copilăria lor

În octombrie 1901 Gustave Papin s-a căsătorit cu Clemence Derre. Din această căsătorie se vor naște trei fete: Emilia, Lea și Christine. În timp ce cele mai mari vor fi crescute de părinții lor, Christine va fi încredințată mătușii sale paternale, Isabelle, până la divorțul părinților săi, patru ani mai târziu.

Uniunea dintre aceste două ființe foarte opuse, el taciturn și ea guralivă, va duce la divorț în 1913. Copiii vor fi încredințați mamei lor. Dar aceasta nu a simțit decât aversiune față de copiii săi (mai ales față de cele mari) și nu va ezita de a le trimite pe Christine și Emilia la pensiunea “Bon Pasteur”, un loc strict și pios, care primea delicvenții și copiii abandonați.

Rigoarea și teroarea instaurată în acest pension îi făcea pe copii să se teamă de el. Clemence știa cu singurață că acolo, fiicele sale vor suferi mult. În fața acestei separații surorile fac bloc comun. Emilia va juca un rol protector față de cea mai mică. Cât despre Lea, singura care va fi crescută de mama sa, nu este respinsă doar pentru atât de celelalte două surori ale sale. De exemplu, Christine va veghea constant de a o proteja de mama lor arătându-i întreaga dragoste (pe care ea nu a primit-o, la urma urmei). Această relație aproape fuzională între cele două surori, va fi adesea calificată drept homosexuală de către scriitorii și jurnaliștii din epocă.

Surorile criminale Papin 2

Léa și Christine Papin

Faptele

La 2 februarie 1933, domnul Rene Lancelin sosește la comisariatul de poliție din Mans cu prietenul său Audoire. În aceeași seară Lancelin trebuie să cineze cu soția și fiica sa la prietenul lor Chambon. Cele două femei, după ce au făcut cumpărături, trebuiau să se ducă direct la Chambon. La ora 18.30 acesta nu ajunsese încă. Lancelin a încercat să-i telefoneze dar nimeni nu a răspuns. Crezând că este vorba de o simplă întârziere, s-a întors la el acasă, însă când a ajuns nu a putut intra.

Atunci, a crezut că cele două femei plecaseră deja și că cele două bone, Christine și Lea Papin, închiseseră ușa din interior și nu puteau auzi soneria din cauza zgomotului din bucătărie. În acest timp, când s-a dus la casa unde locuia Chambon, soția și fiica sa nu ajunseseră acolo.

A început să se neliniștească pentru că nimeni nu răspundea la telefon și s-a reîntors acasă a doua oară, însă nici de data aceasta nu a reușit să intre. Dar a remarcat lumină la mansardă, unde locuiau menajerele. Speriat, s-a decis în cele din urmă de a se duce la comisariat.

Doi agenți de poliție l-au însoțit pe Lancelin acasă, care se afla în obscuritate, iar ușa închisă. Brusc, cu toții au crezut că exista o scăpare de gaz. Agenții au pătruns în imobil trecând prin casa vecină, escaladând un zid și începând să o exploreze cu lanternele. La parter nu au găsit nimic deosebit. În bucătărie, o puzderie de cuțite de tranșat carne se afla pe masă. Apoi, au început să urce scările însă s-au oprit speriați descoperind un ochi uman pe o treaptă. Ajungând pe palier au descoperit corpurile mutilate ale celor două femei Lancelin.

În acest moment au crezut că le vor găsi pe cele două bone în aceeași stare. Credeau că aveau de-a face cu un act al unui alienat. S-a dus deci la mansardă cu precauție. Acolo, au găsit o nouă ușă zăvorâtă. Când au pătruns în această cameră prin forță le-au văzut pe cele două femei vii, culcate în același pat și cu un ciocan plin de sânge alături de ușă. Cele două bone s-au sculat apoi au declarat rapid că le-au ucis pe cele două femei Lancelin. Christine, cea mai mică, a afirmat că era vorbe de un act de apărare.

Arestarea

Cele două femei au fost conduse la comisariat unde au fost inculpate de asasinat. Christine le-a explicat anchetatorilor detaliile a ceea ce s-a petrecut în acea zi. Domnul Chambon, avocat și fratele doamnei Lancelin, dorise să-i primească la cină pe cei din familia Lancelin și din familia Audoire. Cele două bone au crezut că patroanele lor vor fi absente toată după-amiaza. După ce și-au făcut cumpărăturile, ele s-au dus la un ceai la doamna Audoire.

Deoarece adunarea din acea seară urma să fie intimă, cele două femei nu s-au întors să se schimbe și s-au dus direct la doamna Chambon. Cele două bone au rămas deci singure acasă, unde s-au ocupat de făcutul menajului. Către ora 17 a avut loc o pană de electricitate din cauza fierului de călcat și bonele s-au decis să aștepte zorii de zi pentru a se face reparația. Inopinant, între ora 17 și jumătate și 19, femeile Lancelin au ajuns însă acasă…

Christine explică ce s-a petrecut la întorcerea patroanei sale: “Când doamna a sosit, i-am spus că fierul s-a stricat din nou și că nu am putut să-l repar. Când i-am spus asta, ea a vrut să se arunce asupra mea; în acele momente, toate ne aflam pe palierul primului etaj. Văzând că doamna Lancelin dorea să mă lovească, i-am sărit în față și i-am scos ochii cu degetele. Când am spus că am sărit asupra doamnei Lancelin, m-am înșelat, Genevieve a sărit asupra domnișoarei și i-a scos ochii. În acest timp, sora mea Lea a sărit pe doamna Lancelin și i-a scos și ei ochii. Când le-am făcut asta ele au căzut de durere.”
Christine continuă:

“Apoi, am coborât precipitată în bucătărie și am căutat un ciocan și cuțit; cu aceste două instrumente, eu și sora mea ne-am năpustit asupra celor două stăpâne ale noastre, le-am lovit capetele cu lovituri de cuțit… Am schimbat de mai multe ori instrumentele de la una la alta, adică i-am dat surorii mele ciocanul pentru a lovi și ea mi-a dat cuțitul. Victimele au început să țipe, dar nu îmi amintesc că au pronunțat vreun cuvânt. Când am văzut ce-am făcut, m-am dus să închid ușile cu zăvorul. Am închis ușile pentru că-mi plăcea să fie mai degrabă poliția care să constate crima noastră înaintea patronului. Imediat, eu și sora mea ne-am dus să ne spălăm pe mâini la bucătărie căci le aveam pline de sânge, apoi am urcat în camera noastră, am aruncat hainele noastre care erau pline de sânge, ne-am pus un halat, am închis ușa de la camera noastră cu cheia și ne-am culcat amândouă în același pat. Acolo am fost găsite când ați forțat ușa. Nu am niciun regret sau, altfel zis, nu pot să vă spun dacă aș avea, îmi place mai bine să am pielea patroanelor mele mai degrabă decât să o aibă ele pe a mea sau pe cea a surorii mele. Nu mi-am premeditat crima, nu le uram, însă nu accept gestul pe care l-a avut doamna Lancelin față de mine.”

Surorile criminale Papin

Surorile Papin în timpul procesului

Lea Papin a refuzat de a da explicații. Judecătorul i-a citit declarațiile Christinei și apoi Lea a confirmat afirmațiile surorii sale. Ea explică rolul său în crimă adăugând: “Tot ceea ce v-a spus sora mea este exact, crimele s-au petrecut exact cum le-a descris ea. Rolul meu în această poveste este absolut acela pe care vi l-a indicat ea. Am lovit la fel de mult cât ea, ca ea; afirm că nu am premeditat de a ne ucide patroanele, ideea ne-a venit instantaneu, când am auzit-o pe doamna Lancelin făcându-ne reproșuri. La fel ca și sora mea nu am niciun regret pentru actul criminal pe care l-am comis. Ca și sora mea, îmi place mai mult să am pielea patroanelor mele în loc să o aibă ele pe a noastră.”
Noutățile dramei au apărut a doua zi într-un ziar local intitulat “La Sarthe du Soir”: “Crimă oribilă. Doamna Lancelin și fiica sa Genevieve asasinate de bonele lor.” Familia Lancelin era cunoscută în orașul Mans. Domnul Lancelin era vechi avocat respectat în regiunea Sarthe. La înmormântarea celor două femei a fost prezent un detașament de infanterie pentru a însoți cortegiul. În schimb, cele două bone erau puțin cunoscute pe strada unde a avut loc crima și în împrejurimi. Conform raportului comisariatului central surorile nu au vorbit niciodată cu vreun vecin, nici chiar cu slugile vecinilor. Cei care le-au cunoscut, le-au considerat, în general, ca muncitoare, oneste și seriose.

Procesul

După câteva luni de investigație cele două criminale au fost inculpate diferit. Christine a fost acuzată de a o fi ucis, împreună cu sora sa, pe doamna Lancelin. În septembrie 1933 un juriu le-a găsit pe cele două femei vinovate de asasinarea celor două patroane.

Christine Papin a fost condamnată “de a-i fi tranșat capul” dar un decret al președintelui Albert Lebrun de la 22 ianuarie 1934 a comutat sentința la moarte în muncă forțată pe viață. În acest timp ea a fost internată la spitalul psihiatric din Rennes în primele luni ale lui 1934. De altfel, aceasta a murit acolo la 18 mai 1937 fără să-și fi revăzut sora. Lea Papin a fost condamnată la zece ani de muncă forțată și la 20 de ani de interzicere de a sta în orașul unde a înfăptuit crima. Ea a fost eliberată la 2 februarie 1943, ziua aniversării crimei, apoi a locuit cu mama sa la Nantes unde a murit în 1982.

Marian Deaconu

Content Protection by DMCA.com

Lasă un comentariu

Banner 300x150 Echipa de specialisti

Urmariți-ne pe Twitter!

Publicitate

Publicitate

Video country music

Enigme

Showbiz

Dosarele crimei

Videoclipurile săptămânii

Conspirație

Credință

Spiritualitate

Mitologie

Legende

Publicitate

Publicitate
Flag Counter

Susține acest site cu o donație!