Ciuma în Italia
Se crede că navele de comerţ venite de la Caffa au propagat răul spre Vest, începând prin Constantinopol. În toamna anului 1347, ciuma a atins Messina.
Franciscanul Michel Platensis de Piazza mărturiseşte în aceşti termeni: „În luna octombrie a anului de graţie 1347 au sosit genovezii în portul de la Messina cu 12 nave care au fugit de flagelul pe care Domnul lor l-a trimis ca pedeapsă pentru păcatele lor. Ei au adus răul atât de contagios încât era suficient de a vorbi cu cei care au fost atinşi pentru a fi tu-însuţi atins mortal, fără speranţă de vindecare.” El a descris de asemenea simptomele: „bube, febră şi scuipături cu sânge. Boala dura trei zile, în a patra victima murea.”
Când locuitorii din Messina au înţeles în ce punct acest rău era contagios, au trecut la acţiune. „Când au văzut ce nenorocire au adus genovezi, locuitorii din Messina i-au vânat cu ură prin tot oraşul şi prin port. Dar răul nu s-a oprit. Nimeni nu se gândea la altceva decât la un mijloc de a evita contagiunea. Tatăl îşi lăsa baltă fiul bolnav, notarii din oraş refuzau de a veni să primească ultimele dorinţe ale muribunzilor, preoţii de a le asculta confesiunile. Cadavrele erau abandonate pe loc şi nimeni nu le dădea binecuvântarea creştină. Casele morţilor rămâneau deschise, cu bijuterii, argint şi alte bunuri preţioase, fără ca nimeni să le păstreze. Epidemia a survenit atât de repede încât nu a fost timp de a se lua măsuri preventive… Oamenii au părăsit oraşul grămadă şi s-au dus să-şi ridice tabere în păduri. Alţii au căutat refugiu în apropiere de Sf. Agata la Catana. Acolo a venit regina Siciliei cu fiul său, domnul Frederic…
Au fost organizate procesiuni şi pelerinaje în scopul de a-l îmbuna pe Dumnezeu. Dar nu s-a întâmplat nimic, ciuma s-a dezlănţuit mai mult ca niciodată… Nu servea la nimic să fugi, căci răul îi urma pe cei care fugeau. Unii dintre ei au căzut de-a lungul drumurilor şi s-au dus departe, în scopul de a muri pe câmpuri, păduri sau de-a lungul râurilor. Cei care au ajuns până la Catana şi-au dat ultima suflare la ospiciu. La cererea populaţiei înspăimântate, patriarhul a interzis sub ameninţarea excomunicării de a îngropa în oraş pe cineva venind din Messina şi corpurile lor erau aruncate în gropi mari în afara zidurilor.”
În unele locuri, guvernanţii au încercat de a lua măsuri contra epidemiei. Dar, la Veneţia, medicii au fugit din oraş, lăsând toată munca pe seama chirurgilor care erau consideraţi atunci mai puţin calificaţi.
La 30 martie 1348, consiliul oraşului a constituit un comitet de salvare public format din trei membri. Cel puţin acesta a pus să se sape mari gropi pe insulele din nisip din lagună şi de a organiza un sistem de a transporta cadavrele. Dar edilii şi persoanele cele mai slabe au început să fugă din oraş şi tot acest frumos edificiu s-a prăbuşit.
Documentele din epocă au multe lucruri să ne spună despre ciuma neagră din Italia. Scriitorul Giovanni Villani, care a murit el-însuşi în 1348, ne informează că două treimi din populaţia Sardiniei şi Corsicii au căzut victime ciumei negre.
La Majorque, se avansează cifra de opt morţi din zece, la Veneţia de trei din patru şi la Pisa de şapte din zece. La Florenţa surse contemporane indică un număr de morţi mergând de la 60.000 la 100.000 (adică 60-100%).
Simptomele ciumei
La om, ciuma se manifestă, după o incubaţie de 2 sau 3 zile, printr-o febră ridicată, oscilantă, adesea însoţită de delir şi de halucinaţii, cât şi de tulburări digestive intense. Există trei forme ale acestei boli.
Ciuma bubonică se caracterizează, începând dintr-o picătură a degetului mare printr-o inflamare a ganglionilor periferici, buboni, dureroşi şi înconjuraţi de o zonă edematoasă roşie. Ajunge ca bubonii să se deschidă şi bolnavul se poate vindeca. În majoritatea timpului moartea survine în câteva zile din cauza unei infecţii generalizate.
Ciuma septicemică este însoţită de hemoragii difuzate şi de simptome cerebrale importante: delir, teroare, toropeală.
Ciuma pulmonară este o pneumonie cauzată de o inhalaţie masivă de bacili. Ea ucide în câteva ore după grave dificultăţi respiratorii.
Tratament
Tratamentele se bazează pe o antibioterapie pe bază de streptomicină, de cloramofenicol şi tetraciclină. Totuşi, un strat multi-rezistent la antibiotice a fost izolat de cercetătorii de la Institutul Pasteur în 1997.
Dovezi despre periplul ciumei
„Ciuma neagră” sau „Marea Ciumă” a câştigat ansamblul Europei occidentale între 1348–1357. În 1348, ea a atins o mare parte a Franţei, Italia, Anglia, Germania de Vest şi Peninsula Iberică. Un an mai târziu, Germania în întregime şi Scandinavia, cât şi Ţările de Jos. În 1352, Rusia. Doar câteva regiuni situate la mare distanţă de drumuri, ca zonele muntoase, au putut scăpa de acest flagel. Europa a pierdut din cauza sa o treime din populaţie. Cea mai mare epidemie din istorie, aşa o consideră toţi.
Unele oraşe şi-au văzut populaţia redusă la un sfert! Şi asta în aproape un an… Anglia a pierdut, se pare, 70% din populaţia sa, care avea circa 7 milioane de oameni. În 1400, mai erau în viaţă numai 2 milioane!! Dar nu este vorba decât de estimări. În lipsă de surse destul de precise, nu putem cunoaşte numărul exact al victimelor.
Ce ştim actual? Cercetările efectuate în acest domeniu în sec. XX, au scos în evidenţă propagarea ciumei în China, din 1331. Se crede că o treime din populaţia sa a fost decimată între 1331 şi 1393. Ea a trecut atunci de la aproximativ 125 de milioane la circa 90 de milioane de locuitori. Către 1338, ciuma este atestată pe platourile Asiei Centrale. Săpăturile, efectuate într-un cimitir de creştini nestorieni din regiunea Issyk-Kul la sud de lacul Balcic, au permis de a se constata un procent de mortalitate ridicat pentru anii 1338–1340. Trei pietre de morminte, datate în 1338–1339, indică expres ciuma ca cauză a decesului. Din această regiune, boala s-a propagat, pe căile tradiţionale ale marelui comerţ între Orient şi Occident, de la est la vest spre Mediterană şi Europa, difuzându-se în ritmul deplasărilor umane, lovind oraşe ca Sarmarkand, sau Sarai, capitala „Hoardei de Aur.” În fine, ciuma a atins malurile Mării Negre către 1346.
La Caffa, oraş fondat de genovezi către 1226 pe malurile Mării Negre, s-a jucat de fapt viitoarea dramă pentru Occident. În 1334, oraşul a început să fie asediat ca urmare, se pare, a contencioaselor comerciale dintre genovezi şi mongoli, de către tătarii trimişi de han. Eşuând, şeful lor, Djanisberg s-a decis să se răzbune pe genovezii aflaţi la adăpost în spatele zidurilor Caffei, aruncând peste ele cadavrele celor atinşi de ciumă (deşi unii istorici sunt sceptici privind veridicitatea acestui eveniment). Cert este că în oraş a izbucnit o teribilă epidemie şi populaţia a fugit. Genovezii, cu navele lor, au adus ciuma în Europa… (şi nu evreii, cum nedrept au fost acuzaţi), într-un climat degradat din cauza războaielor nesfârşite, care au făcut deja enorm de multe victime. Pentru unii, ciuma nu va fi decât paroxismul unei serii de calamităţi.
În acest context galerele genovezilor transportând grâu rusesc au părăsit Caffa şi au făcut o primă escală la Pera, în apropiere de Constantinopol (alt oraş controlat de ei). Aici, ciuma a izbucnit în noiembrie şi decembrie 1347. Unul dintre martori, omul politic Demetrios Kydones a spus că „în fiecare zi marele oraş se goleşte (…), în fiecare zi sarcina noastră constă din a ne duce la groapă prietenii (…). Oamenii fug în tăcere, de teamă să nu împartă boala cu apropiaţii lor.”
Itinerariul şi cronologia exacte ale epidemiei sunt dificil de realizat, totuşi. De la Constantinopol, ciuma s-a propagat pe coastele Mării Negre, în insulele din Marea Egee, în Grecia, în Creta, în Cipru şi la Alexandria, de unde, urmând Valea Nilului, s-a răspândit în Egipt. În paralel, ea a „atacat” Palestina, Libanul şi Siria. Fiecare port, fiecare loc atins a devenit un cămin de la care s-a răspândit apoi boala teribilă.
Dar galerele genoveze şi-au urmat periplul macabru către sfârşitul anului 1347. Au acostat în Sicilia, de unde ciuma a atins peninsula prin Reggio Calabria. Galerele s-au întors la Geneva, însă au ajuns mai întâi la Marsillia, în Franţa, care le-a deschis portul la 1 noiembrie. Boala a răvăşit apoi fulgerător oraşul, cu o violenţă rară. O stradă unde toţi locuitorii săi au murit în câteva săptămâni, a luat numele de stradă „Rifle Rafle” (Puşca jefuită).
Vehiculată de-a lungul căilor comerciale terestre, fluviale şi maritime, ciuma a atins Spania, fără îndoială prin porturile de la Languedoc. În acelaşi timp, Corsica şi Provence au fost atinse înainte de sfârşitul anului. Ea a apărut în Avignon, intersecţia Occidentului unde îşi avea sediul Papa din 1309, în martie 1348. Şapelanul şi medicul Papei Clement al VI-lea, Guy de Chauliac, aduce o mărturie esenţială privind venirea ciumei în acest oraş şi unde a avut şansa de a supravieţui. În lucrarea sa majoră „Marea chirurgie”, scrisă în 1363, el deplânge răul care a atins oraşul:
„În Avignon, ea a fost de două feluri: prima a durat două luni cu febre continue şi scuipări de sânge, şi se murea în trei zile. A doua a fost, în tot restul timpului, de asemenea cu febre continue, ameţeli şi învineţiri ale părţilor interne principale, şi se murea în cinci zile.”
De la Avignon, ciuma s-a răspândit în toate părţile. Între februarie şi mai, la Narbonne, Montpellier, Carcassonne şi Toulouse probabil în luna aprilie, urmând Italia, Roma şi Florenţa, de exemplu, care au fost răvăşite de rău. Conform preceptelor medicale ale timpului, oamenii, crezând că-şi vor găsi salvarea prin fugă, n-au făcut decât să răspândească ciuma abandonând locurile sinistre. În august, ea era deja prezentă la Bordeaux, Lyon şi Paris, apoi la Bourgogne, în Normandia etc. Ciuma a trecut Alpii, a lovit Elveţia şi a progresat către Est. În acelaşi moment, în Europa de Nord boala a traversat Canalul Mânecii şi a lovit Melcombe Regis (actualul Weymouth), în Dorset, sud-vestul Angliei. În 1349, ea a atins Irlanda, Scoţia, Germania şi Ţările de Jos. Un an mai târziu, întreaga Scandinavie este atinsă de flagel. În 1352, ea loveşte Moscova, apoi se întinde până la Kiev. Paradoxal, în timp ce Occidentul se afla la pământ, unele regiuni au scăpat temporar de epidemie. O parte din Ungaria, România şi Brabant. Este un mister!
Ciuma a făcut însă adevărate ravagii în Europa. Italia, Franţa, Spania, Portugalia, Anglia, Danemarca, Norvegia, Europa centrală şi de est, Germania, Polonia, Lituania, Boemia, Elveţia, peste tot s-a instalat cea mai cumplită disperare şi populaţia s-a diminuat considerabil. Ciuma a regresat în timpul iernii, dacă nu a luat o formă pulmonară, apoi a fost mai vie în primăvară şi în vară. Începând cu 1347, ciuma s-a instalat pentru mai multe secole în Occident: este naşterea celei de-a doua pandemii.
