Tezaurul roman de la Trier a fost descoperit în 1993, în timpul lucrărilor de-a lungul Feldstraße: este vorba de 2518 aurei (monede romane de aur) estimate inițial la 2650, reprezentând o greutate totală 18,5 kg de aur, ceea ce îl face cel mai mare depozit de monede de aur din Imperiul Roman descoperit până în prezent.
Mai mult de 99% din monede au fost bătute între anii 63 și 168, ceea ce reprezintă aproximativ o zecime din toți aureii cunoscuți pentru această perioadă. Această comoară reprezintă acum punctul culminant al colecțiilor Muzeului Rinului din Trier.
În 1993, autoritățile municipale germane au început excavarea fundațiilor unui spital din Feldstrasse, în Trier, în scopul de a oferi cetățenilor parcare subterană. În paralel cu terasamentul, se afla acolo un grup de arheologi de la muzeu cercetând printre dărâmături: atunci au descoperit rămășițele unui zid de piatră al unei foste locuințe urbane numită insula și capacul boltit al unui cazan.
La 9 septembrie 1993, în timpul pauzei de prânz, curioșii care au intrat pe sit au descoperit niște monede aureus în lopata excavatorului. În speranța de a găsi mai multe monede de aur, un numismat amator s-a strecurat noaptea în interiorul gropii și a dat după câteva lopeți peste un morman de aur conținând 1389 de monede aureus, contopite împreună cu coroziunea din bronz. Apoi, într-o pivniță în formă de L a rămășițelor clădirii, a găsit jumătatea inferioară a unui cazan din bronz, care conținea încă 561 de bucăți de aur. Acest vas, din care cealaltă jumătate a fost ruptă în timpul dimineții de lopata mecanică, reprezenta de secole adăpostul tuturor acestor monede.
Colecționarul numismat a dus monedele în mașina lui cu o găleată și o pungă de plastic, apoi a adus cele mai multe piese în dimineața următoare la Muzeul renan, conștient de faptul că intrase în posesia acestui tezaur inestimabil prin efracție, și că arheologii muzeului fără îndoială, ar fi descoperit comoara pe 10 septembrie, de vreme ce aveau programate măsurători stratigrafice și sondaje privind săpăturile.
Au existat însă și alte descoperiri de pe șantierul hotelului Kockelsberg. Unii dintre colecționarii care au găsit primele piese au urmat una dintre autobasculante încărcate cu moloz. Vestea prezenței unei comori s-a răspândit repede prin cartier și din după-amiaza zilei de 9 septembrie, muncitori, șoferi de camioane și oaspeții hotelului au început să cerceteze cu înfrigurare, ceea ce a adus la tezaurul deja existent mai mult de 400 de monede de aur, în plus capacul cazanului, care se afla printre gunoaiele aruncate în spatele hotelului Kockelsberg.
În cele din urmă, cercetătorii au reușit să înregistreze restituirea de la 19 persoane a 2518 de piese de aur romane, deși “unele exemplare rare au scăpat muzeului”, susțin unii specialiști. Se estimează că în acel cazan se găseau inițial aproximativ 2.650 de aurei.
Nu se poate spune cu certitudine dacă această comoară era un bun privat sau produsul colectării unui impozit. Era în orice caz pentru epocă o sumă enormă: 2650 de aurei valora 265.000 de sesterți, în comparație cu taxele colectate anual de către procuratorul Finanțelor pentru provinciile Galia belgiană (una dintre provinciile create de Octavian August după cucerirea Galiei de către Iulius Cezar), Germania superioară (sau Germania prima, provincie stabilită în anul 84 de către împăratul Domițian după cele două campanii victoriase din jurul văii Rinului) și Germania inferioară (stabilită tot de Domițian în anul 90 în jurul văii fluviului Meuse) care locuia la Trier: 200.000 sesterți.
Metoda de stocare i-a făcut pe specialiști să creadă că era vorba despre o trezorerie publică sau militară, care trebuie să fi fost permanent accesibilă pentru efectuarea plăților sau a numerarului. Această comoară avea, probabil, și o legătură cu templul lui Esculap, foarte aproape de locul de depozit.
Cele mai recente monede ale acestei comori datează din anii 193 până în 196 fiind marcate de războiul de succesiune care îl opunea pe împăratul Septimius Severus și pe rivalul său, Clodius Albinus (după moartea împăratului roman Pertinax, afost un succesor efemer al lui Commodus și fost aliat al lui Severus, apoi a devenit dușman și a fost înfrânt în 197 în apropiere de actualul Lyon).
Știm că Trier a fost asediat în 196 (în zadar) de armata lui Clodius Albinus; nu este exclus ca titularul acestei comori să fi fost un susținător al lui Clodius, și după înfrângerea dușmanului lui Severus să fi trebuit să părăsească orașul sau să fi fost arestat, victimă a epurărilor ordonate de Septimius Severus. În orice caz, este sigur că existența acestei comori a căzut total în uitare.
Monedele aureus ale comorii romane din Trier au fost depozitate într-un cazan convex din bronz, de 25 cm înălțime, rupt în două de o lopată mecanică în timpul lucrărilor de terasament pentru parcul orașului. Containerul avea un capac descoperit separat și prevăzut cu un mâner. Piesele nu au fost aruncate una câte una: trebuie să fi fost în cel puțin două pungi din piele ale căror rămășițe s-au găsit. Aranjamentul monedelor în momentul descoperirii lor sugerează că acestea au fost depuse în rulouri de monede.
Majoritatea pieselor prezintă semne de circulație mai mult sau mai puțin pronunțate, dar aproape nici una nu este nouă (superbă sau floare de coin în termeni numismatici).
Mai mult de 96% din piesele găsite în Trier au fost bătute la Roma, restul în Lugdunum (Lyon). Conținutul lor, 99,05% aur, le face piese de o puritate rară. Această comoară conține 80 de tipuri sau variante de aureus necunoscute până atunci.
Aceste monede aureus au efigiile a 29 de împărați, împărătese sau demnitari, unde se întâlnesc mai ales Nero (pe 866 de monede) și Vespasian (pe 819 de monede), de departe cele mai numeroase. Este un tezau de o omogenitate mare în comparație cu celelalte comori ale perioadei imperiale: este reflectarea diverselor reforme monetare.
În anul 64, sub domnia lui Nero, Senatul a votat adoptarea unei monede mai ușoare: aureii mai vechi și mai grei au fost retrași treptat din circulație. Aceasta explică de ce aureul bătut sub dominația lui Nero și Vespasian este regăsit până în secolul al doilea al epocii noastre (82-99).
În acest sens, discontinuitatea cronologică în seria de piese găsite în Trier este caracteristică: ea corespunde domniilor împăraților Domițian și Nerva, timp în care s-au bătut din nou aurei grei.
Împăratul Traian a revenit la o greutate redusă a aurului pentru a-și finanța campaniile militare, mergând până la reformarea monedelor erei domițiene. Întrucât doar un număr mic de aurei grei poate fi găsit în comoara din Trier, se poate concluziona că nu a fost colectată până la mijlocul secolului al doilea, când a existat doar o singură minoritate de piese care datează din domnia lui Domițian sau a fortiori precedate reformei monetare a lui Nero.
După 167-68, există o pauză brutală în data emiterii de monede. Iar asta se explică prin ravagiile provocate de ciuma antonină. Această pandemie s-ar fi manifestat chiar și în Trier, provocând „atât de multă frică și teamă în rândul populației, încât proprietarul sau administratorul tezaurului cazanului de bronz l-a îngropat în grabă, după iarna anilor 167 sau 168. El ar fi părăsit orașul pentru o destinație necunoscută și a luat aurul la întoarcerea sa câțiva ani mai târziu: există doar șase piese mai târzii, datând din anii 193-1919.
