Istorie

Trădare şi canibalism la Stalingrad

0 442
5.00 avg. rating (99% score) - 3 votes

În timpul sosirii lor la Stalingrad, germanii dispuneau de 3000 de tunuri, 500 de tancuri şi 1200 de avioane. La 17 iulie 1942, 270. 000 de germani au atacat 160.000 de sovietici. Această bătălie a durat 6 zile… însă oraşul a rezistat ofensivei germane.

La 12 noiembrie, forţele româneşti care protejau flancul de vest au fost atacate de două divizii ale Armatei Roşii. Peste şapte zile, a fost declanşată operaţiunea “Uranus” de către sovietici. Acest plan a fost conceput de Jukov şi Vassilievici şi consta din încercuirea celor 200.000 de germani care atacau Stalingradul. În scopul de a-i elimina pe sovietici din oraş, germanii au declanşat operaţiunea intitulată “De acum înainte , prin care soarta Stalingradului era pecetluită.

Aproximativ 50.000 de soldaţi sovietici s-au bătut alături de germani (hiwis). Aceşti oameni au trecut în tabăra germană fie pentru că aceasta a fost alegerea lor, fie pentru a scăpa din lagărele de prizioneri. Probabil că au fost executaţi de N. K. D. V. după căderea Stalingradului. În pofida promisiunilor lui Goering care certifica puterea de a-i întări pe apărătorii de la Stalingrad, Luftwaffe nu a putut paraşuta în fiecare zi decât 20-50 de tone de alimente (ceea ce era foarte decepţionant pentru nevoile vitale ale trupelor germane). Caii au fost mâncaţi, foamea a provocat nenumărate morţi atât pentru nemţi cât şi în rândul prizonierilor ruşi din lagăre unde au existat cazuri de canibalism.

Trădare şi canibalism la Stalingrad

Pentru a da lovitura de graţie, sovieticii dispuneau de 218.000 oameni, de 5610 tunuri, de 169 de tancuri şi aveau la dispoziţie 300 de avioane. Asaltul final a fost dat la 10 ianuarie 1943. Începând cu 27 ianuarie, ruşii au început să cureţe ultimele focare de rezistenţă germane. Trupele invadatoare erau slăbite şi decimate. La 31 ianuarie 1943, mareşalul von Paulus a semnat capitularea.

În ceea ce priveşte pierderile germane, cifrele sunt destul de contradictorii. Sovieticii au spus 111.465 de germani pe teren şi 8928 în spitale între 10 noiembrie 1942 şi 31 ianuarie 1943. Între 22 noiembrie şi predare, germanii au pierdut 60.000 de oameni şi probabil că 50.000 de hiwis au fost lichidaţi de NKDV. Ceea ce este sigur: doar 5000 de germani au revenit din lagărele sovietice. Ultimii au fost eliberaţi în 1955 (printre care generalul von Seydlitz – Kurzbach). Toţi ceilalţi prizioneri au murit în captivitate.

Generalul von Kurzbach a fost adus în lagărul sovietic după predare. El le-a propus sovieticilor de a constitui o mică armată nazistă, dar şeful NKDV-ului s-a temut de el şi nu a fost de acord cu propunerea sa. A fost judecat în contumacie în 1944 pentru trădare de către germani. La pensie, Bundeswehr-ul a refuzat de a-i reda gradul şi drepturile sale. Faptul că a colaborat cu duşmanul l-a plasat într-o categorie foarte diferită de cei care au încercat să-l asaineze pe Hitler, de exemplu. A murit singur şi abandonat de toţi.

Prizonierii germani în gulag

În 1945, între 3 şi 4 milioane de prizioneri germani erau deţinuţi în URSS. În martie, Molotov a declarat că 1.003.974 de prizioneri au fost repatriaţi şi că rămâneau încă 890. 532 de captivi în lagăre (ceea ce înseamnă că restul erau “dispăruţi”). În martie 1950, URSS a anunţat că nu mai deţine prizonieri de război germani… dar în martie 1954, 100 de voluntari din divizia Azul erau încă eliberaţi!

Să mai notăm că 23.000 recruţi forţaţi au fost făcuţi prizioneri de sovietici şi că 10.000 dintre ei au murit în detenţie. În fine, conform comisiei Maschke, 1.000.000 de prizioneri germani au pierit în lagărele sovietice, o cifră relativ apropiată de cea avansată de Kurt Bohme (1.100.000).

Problema este însă complexă căci sursele primare sunt rare.

Trădare şi canibalism la Stalingrad 1

În evaluarea pierderilor în rândul prizionerilor, trebuie distinse trei faze:

  • prizionerii ucişi imediat: scene frecvente în toate armatele, ca urmare a unei neînţelegeri faţă de dorinţa de a se preda, o neîncredere sau un resentiment (răzbunare ca urmare a pierderilor). Ofiţerii ştiau că la terminarea unei lupte există o fază în care adrenalina este încă ridicată şi în care disciplina este relativ dificil de stabilit. În această fază “gri” se poate desfăşura acest gen de acţiune.
  • prizionerii morţi în timpul transferului (cel mai dificil de evaluat) : răniţi mai mult sau mai puţin îngrijiţi, malnutriţie, tratamente rele, tentative de evadare etc.

  • prizionerii morţi în lagărele ei-înşişi.

Aceste faze se regăsesc de altfel în evaluarea morţilor în timpul deportării şi în universul concentraţionar.

Doar morţii din a treia fază pot fi evaluaţi cu precizie (documente administrative, numărare cotidiană, gropi comune).

Content Protection by DMCA.com

Lasă un comentariu

Urmariți-ne pe Twitter!

Publicitate

Publicitate

Video country music

Enigme

Showbiz

Dosarele crimei

Videoclipurile săptămânii

Conspirație

Credință

Spiritualitate

Mitologie

Legende

Publicitate

Publicitate
Flag Counter

Susține acest site cu o donație!