Legăturile de prietenie unind Germania nazistă, Italia fascistă, Spania franchistă și Japonia imperială sunt cunoscute de toți. Dar cine credea că Marele Reich este o tandrețe specială pentru țara lui Dalai-Lama? O țară care a primit de astfel voluntarii ca fostul SS Heinrich Harrer, popularizat sub trăsăturile lui Brad Pitt în filmul lui Jean Jaeques Annand „7 ani în Tibet”.
La prima vedere, această revelație poate să surprindă. Totuși, interesul demnitarilor celui de-al III-lea Reich pentru Tibet a început în anii ‘20. În această epocă, profesorul Karl Haushofer, director al institutului munchenez de geopolitică, învață importanța fundamentală a Asiei centrale, și mai special a Tibetului pentru puterea germanică.
Eminentul profesor, dedicat ocultismului, era de fapt neliniștit că rasa indo-europeană este originară din această regiune.
Printre elevii săi, se află un anume Rudolf Hess, care îl va pune în relație pe geopolitician cu un om politic mai special: Adolf Hitlet. Alchimia va funcționa între cei doi bărbați. Profesorul Hushafer îl va ajuta astfel pe Hitler de a-și scrie opera politică „Mein Kampf”, inițiindu-l în același timp în ocultismul asiatic. Epoca este de astfel propice societăților inițiatice. Unele vor influența în mod particular național-sacismul, ca Societate Thule, sau chiar Societatea Vril. Pentru a vă convinge, este de ajuns de a ști că doctorul Triedrich Krahn (Societatea Thule) va desena crucea încârligată, devenită emblemă nazistă.
Aceste societăți secrete vor amesteca mai multe mituri și legende în scopul de a demonstra superioritatea „rasei ariene”.
Baza fiind ideile expuse de Rasicrucien Sir Bulwer Lython în cartea sa „The coming race” și tratând națiunea de „subom!”.
Rezultatul final, mereu dezvoltat de numeroase grupulețe de extremă dreapta contemporane, este destul de prezent. Pentru ideologii naziști poporul german descinde din teutoni. Iar aceștia se trag din popoare mitice din Atlantida-Hyperboreea-Thule. Acești strămoși faimoși erau deținători de cunoștințe și puteri fabuloase, printre care stăpâneau Vril, o energie psihică considerabilă putând să fie folosită ca armă. Dar ei erau oare extratereștrii veniți din indepărtata stea Aldebaran? Acești oameni înalți, blonzi și cu ochii albaștrii au fost primii arieni. O legendă povestește că arienii, conduși de Thor, au trecut cândva printr-un mare catadism și ca atunci s-ar fi stabilit în vechiul Tibet…
Indubitabil, Tibetul i-a fascinat pe demnitorii naziștilor. Iar când, sub Himmler, SS-ul a ajuns la putere s-a pus în serviciul ocultismului nazist. Schwarze Korps” (Corpul Negru) a primit drept prima misiune de a proteja poporul german. Într-un anume fel, este vorba de o credință qvasi mesianică privind necesitatea de a proteja „poporul ales”. O religie care va duce la nașterea Ordinului Negru, gata de a-i arde pe toți ereticii. Nu este deci deloc surprinzător ca SS-ul s-a interesat îndeaproape de ocultism, prin ramura sa, specializată de la Ahnenerbe. Acest institut a început să finanțeze numeroase explicații vizând de a descoperi urmele acelor strămoși faimoși: la Polul Nord și în Antarctica sau chiar pe „acoperișul lumii”, destinațiile lor privilegiate.
SS-ul în Tibet
Institutul SS nazist de la Ahnenerbe va deplasa o echipă de oameni de știință în 1938.
Aceasta fiind condusă de hiologistul german Schaffer, pentru care Tibetul nu este un ținut necunoscut. El a condus deja efectiv două explicații în Tibet, respectiv în 1931 și în 1934.
Oficial, el a efectuat cercetări zoologice. Dar de data asta, biologistul avea o misiune precisă: trebuia să măsoare craniile autohtonilor de a verifica dacă tibetanii puteau fi considerați ca strămoșii arienilor. Nu se știe nimic despre rezultatele acestor investigații, dar ne putem mira de succesul acestei misiuni. Cum ar fi putut pătrunde expediția nazistă în Tibet, pe atunci sub protectorul britanic când lui Alexandrea David-Neel și exploratorul suedez Svein Hedin (simpatizant nazist în acea perioadă) li s-au refuzat accesul?
Cu toate astea, constatăm cu surprindere că nemții au fost bine primiți de autoritățile tibetane, în pofida stranietății misiunii lor. De fapt, germanii au fost chiar invitați official de autoritățile de la Lhassa, provocând un timid protest din partea britanicilor.
Trebuie să credem că tibetanii doreau să se opună liantei nipono-germană pe care o considerau ca o complicitate sino/britanică?
Este sigur. În orice caz, membrii expediției naziste au discutat cu sefii tibetanilor despre considerații geo-politice depășind măsurarea craniilor cum se peconizase official, firește cu acordul autorităților din Tibet. Conform naziștilor, Thupten Gyotso (mort în 1933) nu ar fi ascuns simpatiile sale pentru Hitler cerând ca Mein Kampez să fe tradusă în tibetană și falicitându-l pe Fuhrer când a ajuns la Cancelarie. Iată de ce autoritățile regentei (înaintea ascensiunii la putere a acualului Dalai-Lama) Au angarat tratative cu reprezentații Reinchului. Afirmații imposibil de verificat. Rămâne numai de consemnat că misiunea germană s-a întreținut efectiv cu autoritățile tibetane și că ea s-a dus în Tibet la invitația acestora.
Dar micile grupuri neo-naziste merg încă și mai departe: ele afirmă că numeroși tebetani au servit sub uniforma Wazzen SS pe frontul de Est. Rezistența lor la frig, asociată cu refuzul lor de a se preda, ar fi făcut din ei luptători reductibili care i-ar fi urmat pe camarazii germani până la ruinele Berlinului. La căderea celui de-al treilea Reich numeroși luptători naziști cât și membri ai Ahnenerbe și-au găsit refugiul în Tibet. Dar este o simplă ipoteză. Nu există nici o probă materială și verificabilă care să ateste aceste declarații.
Heinrichharrer, alpinist al Ordinului Negru
Rămâne un element tulburător: prezența lui Heinrichharrer în Tibet timp de mai mulți ani. Mai bine spus, acest “alpinist austriac inofensiv” va devei official confidentul celui de al XIV-lea Dalai-Lama timp de doi ani!
În autobiografia sa “Departe de libertate”, actualul Dalai-Lama scrie că “Heinrich Harer s-a dovedit a fi o ființă delicioasă(…) la urma urmei simpatică și pasionată”. Heinrich Harer , care a scris cartea “Șapte ani în Tibet” a evadat dintr-un lagăr britanic de prizioneri de război de la Dehradun.
După doi ani el a ajuns la Lhassa, ceea ce constituia un adevărat eveniment.
Dacă britanicii nu l-ar fi arestat, el ar fi trebuit să participe la expediție sportive în Nanga Parbat, în Tibet. Nimic rău în asta, după cum povestește alpinistul în cartea sa și Dalai-Lama în a sa. Numai că expediția în chestiune era comandată de Himler în persoană și deci plasată sub patronajul faimoasei Ahnenelbe… este deci legitim de a ne întreba dacă această expediție nu urmărea decât scopuri sportive, sau erau în realitate urmărirea unei “misiuni autopologice” din 1938. Si încă odată, autoritățile tibetane și-au dat acordul.
Dar de data asta în plin război mondial britanicii s-au opus cu fermitate. Mai ales că Heinrich Harer nu era deloc un “inocent alpinist austriac”. În relitate, el era membru SS. Un fapt pe care l-a negat întotdeauna.
Este ceea ce demonstrează indiscutabil cotizația din 1933, cât și certificatul necesar la căsătoria sa dat lui personal chiar de Himmler! Căci membrii unității de elită care erau Ordinului Negru. Nu se putea căsători cu orice femeie: păstrarea purității ariene era obligatorie.
Ca și ceilalți membrii ai Ordinului Negru, Harrer trebuia să își găsească o soție “capabilă” și a formulat cererea de căsătorie față de autoritățile SS care au procedat la controalele necesare. Dar în cazul lui Harrer certificatul eliberat de Himler demonstrează că alpinistul austriac era un membru important al Ordinului Negru, și un arian de prim plan. Cel de-al XIV-lea Dalai-Lama a scris ca “avea părul blond cum nu s-a mai văzut niciodată”.
Astfel , Harrer a fost numit cu afectuozitate “Gopese” adică “cap galben” de noul său prieten. Un alpinist austriac care după accesiunea sa victorioasă a feței de nord a lui Eiger, a spus: “ce recompensă inestimabilă pentru noi de a fi avut dreptul și onoarea de a vorbi cu Fuhrerul! Am făcut față de nord a lui Eiger pentru a ajunge, peste culmea sa până la el”.
Acest personaj îl va ghida pe tânărul Dalai-Lama în înțelegerea lumii. De astfel, aceasta din urmă a scris: “grație lui nu i-am făcut câte puțin o idee mai precisă a lumii exterioare și în special a europei și a războiului care o va răvăși”.
