Regatul zulu s-a născut la începutul secolului 19 şi constituirea sa a provocat o puternică bulversare politică şi etnică cunoscută sub numele de Mfecane! La origine, zuluşii formau doar un clan mic pentru multe alte sute. În raport cu vecinii lor puternici, mthethwe conduşi de regele Dingishwayo care se găsea la sud-est de ndwandwe ai regelui Zwide din nord, puterea lor în total neglijată.
Conform tradiţiilor orale, strămoşii zuluşilor ar fi sosit în regiune cu mii de ani, venind din nord, ceea ce este confirmat de arheologie şi de lingviştii istorici. Sosiţi în actualul Zululand, i-au vânat pe precedenţii locuitori, sanii, mai cunoscuţi sub numele de buşimani.
Cei 10 milioane de zuluşi aparţin marelui grup lingvistic nguni care adună 55% din toţi negrii din Africa de Sud. Acest grup este fracţionat în patru mari popoare: zuluşii, ndebele, xhosa şi swazi. Teritoriul zulu corespunde fâşiei de coastă şi pământurilor fertile şi udate care se întind de la Swaziland la nord, la râul Fish spre sud.
Numele „zulu” care a apărut pentru prima oară în 1620 şi care înseamnă „cer sau paradis”, a fost dat unui copil în momentul naşterii sale. Părinţii săi Malandela şi Nozinja au plecat spre nord însoţiţi de un servitor pe nume Mpungose. Ei s-au stabilit la confluenţa lui White cu Black Umfolozi unde a cunoscut tânărul zulu. Mai târziu, el s-a căsătorit cu Iobola. În schimbul ei, drept compensaţie, el i-a dat tatălui ei vaci. Cei doi au fondat un cămin. Zulu a fost strămoşul noului clan şi nu bănuia că va domina regiunea şi că va avea un destin extraordinar.
Shaka Zulu, fondatorul puterii zuluşe
Nu se ştie prea multe despre primii săi patru înaintaşi, Punga, Mageba, Ndaba şi Jama. Dar se cunoaşte faptul că sub al şaselea şef al clanului, Senzangakona, probabil în 1786, s-a produs un eveniment incalculabil. Pe atunci, zuluşii nu erau decât un mic trib care nu depăşea 150 de suflete şi care trăia într-un teritoriu minuscul udat de râul Umfolozi. Senzangakona care avea deja două soţii, a avut o legătură amoroasă cu Nandi, fata şefului tribului vecin elangeni, din care s-a născut un băiat pe nume Shaka Zulu. Prenumele străin dat viitorului fondator al puterii zuluşe are o singură explicaţie. Pentru că nu vedea cu ochi buni locul pe care îl ocupa brusc Nandi la curtea regelui, vraciul lui Senzangakona a acuzat-o pe femeie că ar fi minţit că era gravidă în timp ce, zicea el, nu purta decât un parazit intestinal, un I-shaka, un taenia în limba zulu.
Dar Senzangakona nu l-a ascultat şi s-a căsătorit cu Nandi care a devenit cea de-a treia soţie a sa. Shaka a devenit primul său fiu şi deci, teoretic, succesorul său, ceea ce deranja anturajul regelui. Mai mult, Nandi a devenit regina-mamă, personaj foarte important la nguni.
În 1795, Senzangakona a cedat însă anturajului său şi a expulzat-o pe Nandi, care s-a refugiat la elangeni. Aici, tânărul Shaka a fost maltratat de copiii de vârsta sa care îl considerau un bastard. Către 1802, a avut loc o foamete cumplită în regiune şi băiatul şi-a găsit adăpost în cortul unei mătuşe materne, Mthethwa. {eful tribului, Dingiswayo, l-a luat atunci sub protecţia sa. Atletic, curajos şi disciplinat, Shaka s-a remarcat repede prin ferocitatea sa. Curând, a devenit unul dintre şefii armatei mthetwa.
În 1816, la moartea lui Senzangakona, Dingiswayo, regele mthethwa-nilor i-a cerut lui Shaka să lupte pentru succesiune la tronul tatălui său. Într-adevăr, el a profitat de prestigiul său militar pentru a prelua puterea după ce şi-a asasinat un frate, pe nume Sgujana. Doi ani mai târziu, când a murit Dingiswayo, regatul pe care i l-a lăsat se întindea de la nordul la sudul râurilor Umfolozi la Tugela şi pe 100-130 Km (2) în interiorul continentului. Shaka I-a succedat şi anii următori, a atacat toate triburile vecine pe care le-a supus puterii sale lăsându-se drept unică varianta supunere sau fuga pentru a nu fi exterminate.
O putere militară redutabilă
Imediat, Shaka a constituit o putere militară redutabilă graţie căreia a remodelat prin foc şi sabie harta Africii australe. Regimentele sale, numite impi, erau constituite prin clasa de vârstă şi mobilizarea lor era efectivă o parte a anului. Luptătorii zuluşi care nu şi-au „spălat sagaia lor în sângele unui duşman” nu primeau de la rege autorizaţia de a se căsătorii decât după 15 ani de serviciu. Ei se antrenau necontenit şi nu concepeau decât ofensiva, singura manevră utilizată. Recruţii se familiarizau cu formaţia sub formă de semilună care permitea de a încercui duşmanul apoi de a-l zdrobi prin asalturi corp la corp.
În timpul fiecărei bătălii, aranjată în qvasi jumătăţi de cerc, armata se diviza în patru grupe: centrul, însărcinat să divizeze adversarul; în faţă, cercetaşii plecau pe două linii în care cea mai avansată era compusă din recruţi; aripile, formate din luptătorii cei mai rapizi la alergat aveau sarcina de a învălui apărările adverse; în fine, în spate se aflau veteranii, care constituiau rezerva. Unităţile de înjunghietori dădeau lovitura de graţie răniţilor inamici, căci scopul războiului nu este de a pune duşmanul pe fugă, ci de a-l masacra până la ultimul.
Armamentul individual era de altfel adaptat acestui scop de exterminare. Suliţa, odată lansată îl lăsa pe luptător dezarmat, fiind astfel abandonată. Luptătorul zulu era dotat cu un assagai, un fel de spadă cu mâner scurt şi lama grea practicată pentru lupta corp la corp, şi o redutabilă măciucă, Knobkirri. Ca protecţie, el dispunea de un scut împletit care îi acoperea bustul şi coapsele.
Fiecare regiment sau impi, format din 1000 de luptători, se distingea pe câmpul de bătălie prin culorile coafurii sale sau prin scuturi. Toţi aveau aceeaşi uniformă, însă şefii purtau o bandă decorată cu pene pentru a fi recunoscuţi, piei de maimuţă sau de feline mici în jurul taliei, brăţări la braţe şi la picioare.
Armata zulusă era extrem de nobilă, capabilă de a face etape zilnice de peste 60 km. Regimentele erau precedate de un serviciu de informare extrem de eficace. La sfârşitul domniei sale, Shaka Zulu dispunea de o forţă de 30. 000 de luptători, fără rival printe popoarele Africii. El a reuşit un lucru extraordinar, imens, căci a adunat sub autoritatea sa toate clanurile din actualul Zululand într-o singură naţiune. În 1828, după o scurtă însă densă domnie, cel care a fost supranumit „Napoleon negru” este asasinat de fraţii săi vitregi Dingane şi Mhlangana.
Epopeea zulusă a continuat şi după moartea lui Shaka. Regatul s-a luptat cu burii, care au fost învingători în 1836 în faimoasa bătălie de la „Blood River”. Apoi, în 1879, Zululand a fost invadat de englezi. La 22 ianuarie 1879, zuluşii i-au învins strălucit, la Isandlawana, când 14.000 de luptători au atacat baza armatei britanice care a pierdut 1329 de oameni. Forţele de invazie s-au repliat dincolo de frontieră dar câteva luni mai târziu, ca urmare a unei puternice contra-ofensive engleze, zuluşii au fost înfrânţi şi regatul ocupat, apoi anexat.
Regatul lor există însă şi azi! Zuluşii au conservat vechile cutume ca poligamia, în special limitată prin importanţa lobolei. Ei cultivă roşii, porumb, sorgho, morcovi şi cresc bovine. În societatea tradiţională, fiecare femeie are coliba sa iar familia un Kraal (umuzi în limba zulu), un fel de casă cu multe incinte. La fiecare ocazie, zuluşii se îmbracă în piei de animale sălbatice. Șefii lor poartă o blană de leopard, se încoronează cu pene şi sărbătoresc prin dans, istoria poporului lor, de care se simt foarte mândri.
