Istorie

Valahia sub semnul crucii teutonice

0 48
5.00 avg. rating (99% score) - 1 vote

Statul Valahia, întemeiat la începutul secolului XIII, a trebuit să facă faţă multor pericole externe: expansiunea teritorială manifestată de către vecini, în special de Regatul Maghiar cât şi atacurilor pustiitoare ale popoarelor turanice: cumani, pecenegi, uzi, bulgari turcici veniţi din regiunea fluviului Volga etc.

036În faţa acestor imense provocări, politica de strategie a voievozilor ţării a avut în vedere consolidarea şi apărarea frontierelor de duşmanii care veneau din toate părţile. La graniţa de nord a Transilvaniei, pe linia Carpaţilor, o zonă strategică esenţială pentru securitatea Valahiei s-au ridicat numeroase cetăţi şi puncte fortificate.

Printre el se numără cetatea Dâmboviţa, atestată pentru prima oară la sfârşitul secolului XIV într-un document redacatat de Ioan, secretarul regelui Ungariei, Ludovic I de Anjou.

În acest document foarte important se face referire la războiul declanşat de regele Ungariei împotriva voievodului valah Vlaicu Vodă, care se dovedise independent şi nu accepta suzeranitatea regalităţii maghiare. Ţara a fost atacată pe două fronturi: la Sud, dinspre Balcani de o armată condusă de însuşi Ludovic I şi de o armată coborând din Ardeal aflată sub comanda voievodului transilvănean Nicolaus Laczkfi.

Pârcălabul Dragomir s-a retras din calea acestei armate maghiare care a invadat Valahia la cetatea Dâmboviţa din judeţul Argeş, punct militaro-strategic care apăra comunicaţiile cu Braşov, Bucureşti şi Constantinopol. Bătălia decisivă s-ar fi dat la Cheile Dâmbovicioarei, situate în apropiere de cetatea Dâmboviţa, unde armata maghiară a fost nimicită iar şeful ei şi-a găsit sfârşitul.

Războiul început de regele magiarilor contra Valahiei, în 1368, s-a încheiat cu înfrângerea usturătoare a lui Ludovic I de Anjou.

Dar prezenţa cruciaţilor pe meleagurile noastre a început în 1211, atunci când regele Ungariei, Andrei al II-lea, speriat de năvălirile popoarelor turanice venite dinspre Moldova sau de la Dunăre şi decis să-şi apere graniţele regatului Ungariei cu orice preţ, i-a chemat pe cavalerii teutoni pentru a apăra frontiera regatului său de atacurile sălbatice ale cumanilor, în special. O tentaivă de acest fel a avut şi regele Bela al IV-lea, în 1147, cu participanţii apuseni la a Doua Cruciadă în Orient.

167

Regele Ungariei le-a donat cavalerilor teutoni Ţara Bârsei, largi libertăţi şi privilegii, cu condiţia să apere reagtul lui de orice invazie din Răsărit sau chiar din Sud. De aici, puteau controla uşor toată linia de sud-est şi Curbura Carpaţilor!

Teutonii erau scutiţi de plata vămilor, aveau voie să folosească bogăţiile solului şi ale subsolului, puteau construi oraşe şi cetăţi, să înfiinţeze episcopii conform misiunii lor catolice etc.
În timp ce teritoriile Transilvaniei intracarpatice, în depresiunile exterioare şi strategice erau colonizate cu maghiari, saşi şi secui cavalerii teutoni şi ioaniţi au coabitat cu valahii, construind împreună cetăţi durabile şi puternice pentru apărarea şi controlul unui teritoriu imens care se întindea până la Dunăre.

161

Cavalerii teutoni au ridicat o salbă de cetăţi importante şi fortificate la Orăţia, Feldioara, Rucăr, Codlea, Cruceburg sau Racoşu de Jos, având în vedere şi apărarea pelerinilor şi a drumurilor vechi comerciale care duceau peste Dunăre la Constantinopol şi de acolo la Ierusalem, prin Bulgaria (la Nisovo, lângă Ruse, în Bulgaria există un cimitir templier cu peste 60 de morminte).

Teutonii nu s-au ţinut de cuvânt, şi-au urmărit propriile interese şi nu au mai recunoscut decât autoriatea papală, ignorând-o pe cea a regelui Ungariei, cu care au intrat în conflict deschis deoarece au pus teritoriul stăpânit de ei sub autoritatea Sfântului Părinte.

127

Tensiunile dintre Ordinul Teutonic şi rege Ungariei au crescut şi în urma arbitrajului din 1225 făcut de Papa de la Roma, care a dat câştig de cauză regelui Ungariei, teutonii au fost izgoniţi definitiv din reşedinţa lor de la Marienburg (Feldioara) şi din Ţara Bârsei, plecând în Lituania.

135

Aventura lor se termina totuşi cu succes, deoarece cavalerii teutoni, alături de cavalerii ioaniţi şi-au adus aportul fundamental la viaţa socială, meşteşuguri şi negoţ şi la ascensiunea economică şi organizarea ţării pe care au venit să o apere.

Opera lor de excelenţi constructori şi strategi se poate vedea şi astăzi. Aceştia au contribuit esenţial la consolidarea noului stat feudal, tocmai într-un moment de cotitură şi de teroare prin încercarea de expansiune a Islamului spre centrul Europei.

Marian Deaconu

Content Protection by DMCA.com

Lasă un comentariu

Urmăriţi-ne pe Facebook!

Urmariți-ne pe Twitter!

Publicitate

Publicitate

Video country music

Urmariți-ne pe Pinterest!

Enigme

Showbiz

Dosarele crimei

Videoclipurile săptămânii

Conspirație

Credință

Spiritualitate

Mitologie

Legende

Publicitate

Publicitate
Flag Counter

Susține acest site cu o donație!