Istorie

Varegii

0 41
5.00 avg. rating (99% score) - 3 votes

Varegii erau danezii și suedezii care călătoreau către est din Scandinavia. Trăiau din comerț, piraterie și se ofereau ca mercenari, străbăteau rețeaua fluviană a ceea ce va fi mai târziu Rusia, atingeau apoi Marea Caspică și Constantinopol. Ei au creat un asamblu de posturi puternice de schimburi, instalând astfel primul stat rus.

Slavii și bizantinii nu distingeau însă scandinavii de saxoni dintre mercenari. De altfel, gărzile varege din imperiul bizantin erau cel mai adesea saxoni. În primele cronici ruse acest termen îi includea de asemenea pe anglii provenind din insula Britania.

Varegii (varyags, în rusă) sunt menționați de primele cronici ruse ca fiind sosiți de dincolo de Marea Baltică, către sec. IX, invitati de triburile slave si finlandeze pentru a pacifica regiunea. Erau conduși de Riutik (Rorek) și de cei doi frați ai săi Sinius și Truvor, care s-au stabilit în jurul orașului Novgorod. Probabil că acești primi varegi au fost legenda, dar în jurul lacului Ladoga (sec. VIII) a avut loc o adevarată colonizare suedeză, Aldeigjubor.

Varegi

Varegi

Rolul acestor varegi în istoria rusă a fost un subiect important de discuție în istoriografia rusă în sec. XIX. Partizanii aceștei teorii normande privind Statul rus (cum ar fi azi Nikolai Karamzin și mai târziu, Serghei Pogodin) credeau că, după indicațiile primelor cronici, veregii au fost invitați de slavii din est pentru a-i guverna și a menține ordinea. Această teorie nu era însă fără implicări politice. În scrierile lui Karamzin teoria normandă justifică dominarea poporului de către aristocrație, și Pogodin a folosit teoria pentru a explica faptul că supunerea poporului era voluntară de la început (ceea ce era contestat de liberali societății ruse și de istoricii polonezi).

Sursele

Analele Sf. Bertin menționează sosirea unei ambasade varege la Curtea lui Ludovic Piosul, la Ingelheim, în apropiere de Mayence și precizează că “acești necunoscuți spuneau că se numesc Rhos” (18 mai 839). Mai târziu, cronica timpurilor trecute indică faptul că “slavii și rușii sunt un același popor și că de la varegi își trag rușii numele, în timp ce, în mod primitiv, ei erau slavi”.

Cuvântul rus poate fi pus în relație cu finlandezul rutsi (suedez), care provenea din provincia suedeză Roslagen. O altă ipoteză (Thomsen, Vernardsky) avansează ideea că scandinavii au împrumutat cuvântul rus de la tribul Ruxs (alan). Soderling apropie originea cuvântului de goți, originari din Suedia, care au atins Marea Neagră către sec. III. Slavii i-au numit rus, “oamenii roșcați”, apoi în acest mod a fost desemnat ansamblul popoarelor scandinave, printre care varegii de la Nogorod și Kiev.

Unii sugerează că rușii, negustori și luptători scandinavi, s-au închis, pentru a se apăra și a-și proteja mărfurile, în domenii fortificate, pe care le numeau gardhr. Populațiile locale i-au imitat și au creat refugii mai mari pe care le numeau goroda.

În aceste refugii s-a dezvoltat un fel de civilizație urbană care i-a uimit pe scandinavi, deoarece la ei, orașele nu existau; iată de ce Rusia este numită Gardhariki (“țara orașelor”). Slavii au făcut din aceste orașe miezul minusculelor lor state (voloști). Pentru a le apăra, au făcut apel la mercenarii scandinavi care, prin puterea lor militară au pus mâna pe puterea politică după o serie de mici lovituri de stat, ca la Novgorod (Riurik) sau la Kiev.

Un călător persan, Istakhri, către 950, a distins trei feluri de ruși: cei din Kiev, slawijah (slavii din Novgorod) și arthaniyah, al căror rege locuia la Artha (Erz’a, un trib finlandez fixat pe Sura, la vest de Bolghar).

În “De administrando imperio” scris în 950, împăratul bizantin Constantin al VII-lea Porphyrogenet nota un itinerar comercial de la Grobin (în apropiere de Riga) la Gnezdova prin Dvina, apoi prin Dniepr până la Kiev și Barezany, în Crimeea. El descrie coborarea rapidă a șapte nave de la Dniepr de care erau capabili rhos (rusii) si mentioneaza numele a cinci dintre ei in limba slavă, greacă și rhos. El notează ca rhos percepeau tributuri de la diferite populații slave (bani, blănuri si sclavi).

Diplomatul persan Ibn Rustah a descris moravurile rușilor din anul 950: în principal se ocupau cu vânătoarea de sclavi și cu comerțul cu blănuri. Călătoreau neîntrerupt și se luptau pe vase. Erau viteji și foarte perfizi, frumoși și bine îmbrăcați. Erau ospitalieri, dar certăreți și gata să se bată și nu se despărțeau niciodată de armele lor. Aveau preoți și practicau sacrificii umane și animale.

Garda varegă

Varegii au apărut în lumea bizantină în 839 când împăratul Teofil a negociat cu ei pentru a obține câțiva mercenari pentru armata sa. Deși rușii au avut foarte des relații pacifiste cu bizantinii, raidurile varegilor, efectuate din nord, nu erau rare. Aceste atacuri fulgerătoare au avut loc în 860, 907, 911, 941, 945, 971, și în fine în 1043. Dar ele n-au avut alt succes decât o renegociere a tratatelor de comerț; din punct de vedere militar, varegii au fost întotdeauna învinși de armata de la Constantinopol, care folosea proiectile incendiare.

Clasa guvernantă din cele două orașe stat puternice, Novgorod și Kiev a devenit în cele din urmă varega și bizantinii au putut curând să cumpere serviciile unei forțe mercenare oficiale, care a devenit garda varegă.

În anul 988, prințul de Kiev, Vladimir I s-a convertit la ortodoxie. În schimbul mâinii sorei lui Basil al II-lea, Anna, Vladimir a dat 6000 de varegi drept gardă personală. Aceasta a fost unul dintre elementele cele mai eficace și cele mai loiale ale armatei bizantine, după cum scrie Cronica Annei Comnen în timpul domniei tatălui său Alexis I Comnen.

Arma lor principală era o bardă lungă, dar varegii foloseau de asemenea sabia și arcul. Ei au apărat cu succes o parte din Constantinopol în timpul celei de-a 4-a cruciade, dar garda varegă a fost aparent dizolvată după cucerirea orașului în 1204. La această dată, termenul “vareg” se referea la orice fel de mercenar din nordul Europei și garda era mai mult compusă din britanici și din normanzi decât din ruși sau scandinavi.

Unul dintre membrii cei mai celebri ai gărzii varege a fost cel care avea să devină viitorul rege Harald al II-lea al Norvegiei, “Ultimul dintre vikingi”, un gigant de peste doi metri, un mare luptător în același timp cunoscut sub numele de Harald Hardrada (“Severul”), și care a sosit la Constantinopol în 1035. El a participat la cel puțin 18 bătălii, până în Sicilia (1038-1040) și a devenit commandant al gărzii, după care s-a întors acasă în 1043.

Contrar unei mari influențe vikinge în Normandia și în insulele Britanice, cultura varegă nu a supraviețuit decât în est și a fost rapid înglobată de cea slavă.

Lasă un comentariu

Urmăriţi-ne pe Facebook!

Urmariți-ne pe Twitter!

Urmariți-ne pe Pinterest!

Enigme

Showbiz

Dosarele crimei

Videoclipurile săptămânii

Conspirație

Credință

Spiritualitate

Mitologie

Legende

Publicitate

Publicitate
Flag Counter

Susține acest site cu o donație!