Termenul veneți desemnează două sau trei popoare antice omonime. Unul este dintre poparele galeze. Locuiau în actualul Morbihan și a dat numele său orașului Vannes. Acest popor este mai ales cunoscut prin faptul ca Iulius Cezar l-a citat în “Comentarii asupra războiului galilor”, însă date recente ne lasă să credem că el era mai puțin puternic, bogat și influent în Bretania decât osimii.
Altul trăia în Veneția și a dat numele său Veneției. Vorbea o limbă italică, veneta. Sunt frecvent considerate ca fiind de aceeași origine cu veneții din Galia. Această teorie se fondează pe asemănările lingvistice prezente între altele în onomastică, dar aceste trăsături comune pot fi explicate de asemenea prin legăturile de asemănare strânse care existau între limbile italice și limbile celtice. Datele lingvistice nu ne permit deci de a tranșa în favoarea nici uneia din aceste două ipoteze.
Numele “venet” era de asemenea dat de germani unui popor din Europa centrală care va fi în cele din urmă slavizat, wendii.
O remarcă asupra limbii: veneta este o limbă veche care era vorbită de indo-europeni din regiunea Veneția. În regiunea istorică populată de veneți, limba actual vorbită de cei mai vechi este bretona venetană.
Ipoteze
Andre Martinet face urmatoarea ipoteză: veneții, popor de limbă indo-europeană erau localizați către sfârșitul mileniului III înainte de Christos și la începutul mileniului II înainte de Christos în împrejurimile Poloniei actuale. În această epocă, dialectele care vor da naștere limbilor celtice, italice, germanice și slave trebuiau să fi fost mult mai de neînțeles.
O parte dintre ei a trebuit să urmeze spre vest celții, pentru a fi în sfârșit complet celtizată, în timp ce alta a fost antrenată spre sud, pe urmele italicilor, a căror influență lingvistică o vor suporta. În fine, unii au rămas pe loc, unde s-au germanizat probabil progresiv, înainte de a suporta presiunea slavilor, cu care se vor contopi până la urmă (sec. V). Germanii vor continua atunci de a-și desemna vecinii din Sud-Est, care sunt acum slavi, prin numele de “wendei”.
Veneții din Italia
Veneții (în latină veneți) din Italia trăiau în Veneția și erau crescători de cai reputați. Ei i-au respins în munți pe eugani. S-au luptat fără încetare cu vecinii lor celții, cu carnii, istrienii și liburnienii. Sunt semnalați ca aliații romanilor în secolul III înainte de Christos. Ei au furnizat atunci auxiliari armatei romane în timpul celei de-al doilea război punic. Apoi, probabil au trebuit să se refugieze în insulele din laguna Veneției în fața sosirii invadatorilor.
Pentru a-i combate pe galezi, s-au aliat cu Roma și i-au acceptat ușor hegemonia. Ei sunt încă semnalați în insulele din Adriatica sub Marc Aureliu (sec. II). Li se cunoaște limba, veneta, grație câtorva sute de inscripții. Capitala lor a fost la Padova, cel mai frumos din cele 50 de orașe ale lor.
Veneții din Galia
Aremorica era locuită la sud de veneți. “Prin marina lor considerabilă, superioritatea lor nautică bine recunoscută și relațiile lor comerciale cu insula Britania, veneții au devenit un popor foarte puternic, a cărui autoritate se întindea departe pe tot litoralul Galiei și Bretaniei Insulare. Ei posedau un mic număr de porturi situate pe această mare deschisă și furtunoasă la mari distanțe unul de altul și le cerea tributuri aproape la toți navigatorii care erau obligați de a trece în apele lor”, a mai scris Iulius Cezar.
Veneții, puternica și influența putere maritimă și comercială, cum vor fi mai târziu Veneția și Saint Malo, aveau o organizare teribilă. Erau dotați cu un senat și aveau în special o importantă flotă pentru comerț cu insulele Britanice și Italia. Ei distribuiau vin și ulei (cu convoaie trimise de la Bordeaux) în Armorique și totodată în Bretania insulară, în principal la Hengistburg Head (nu departe de Burnemuth în Dorset-ul actual). Între altele ei vindeau săruri și mezelărie din Armorique deja bine cunoscute și apreciate la Roma, plumb, cupru și cositor în marea insulă.
Mai la sud de Armorique existau namneții care trăiau la izvoarele Loirei și vor da numele lor orașului Nantes. Aceștia erau numiți “samniți” de Strabon și Ptolomeu. Mult timp, au fost un simplu trib al veneților.
Pictonii erau ostili veneților cum se poate deduce din legătura lor cu proconsulul Iulius Cezar de la prima sa campanie și din navele construite sau furnizate romanilor de ei, prin santoni și alte popoare galeze pentru a le facilita ruinarea veneților.
În anul 56 înainte de Christos, navele lui Iulius Cezar furnizate de alte popoare galeze au distrus flota veneților în cursul bătăliei de la Morbihan. Parlamentul a fost trecut prin arme și femeile și copii, vânduți ca sclavi.
