Istorie

Verdun, infernul pe pământ

0 342
5.00 avg. rating (99% score) - 1 vote

Mulţi consideră că bătălia de la Verdun, prin durata şi ororile sale, simbolizează cea mai mare bătălie din Istorie, un adevărat măcel care a marcat o întreagă generaţie. Infernul de la Verdun a intrat de mult în legendă. Imensul câmp de bătălie, tăiat în două de râul Meuse, a fost teatrul unor violenţe incredibile şi a jucat un rol fundamental în strategia Primului Război Mondial. În 1914, Verdun a fost pivotul german al invaziei apoi pivotul francez al bătăliei de pe Marna.
Pe un teren calcaros cu pante abrupte care barează trecerea Meusei, situl de la Verdun cuprinde oraşul-intersecţie aflat pe o înălţime cu citadela. Poziţia lui corespunde vechilor căi romane de la Reims la Metz şi de la Neufchateau la Luxembourg, Coblence.

verdun77

atac la Verdun

În sec. III î.e.n., a fost fortăreaţa galilor, apoi oraş roman, episcopie în sec. IV (distrus de Attila în 451) şi anexat de Clovis în 496. În 843, prin tratatul de la Verdun se împărţea regatul lui Carol cel Mare. Ludovic Germanicul a domnit peste viitoarea Germanie, Carol Chelul peste cea mai mare parte a Franţei, Lothaire peste Lotharingia ( actuala Franţă orientală), adică Lorrena, care a devenit mărul discordiei între Germania şi Franţa.
Oraşul Verdun este unul strategic. Până în 1552, a păstrat o relativă independenţă, apoi este luat în posesie de Henric al II-lea (înpreună cu alte două episcopate, Mety şi Toul) şi este fortificat. Tratatul din Westfalia (1648) dă definitiv Franţei cele trei episcopate. Dar Verdunul rămâne un punct strategic extrem de important, căci se situează în drumul spre Paris.
În 1792, la 31 august, armata ducelui de Brunswick bombardează oraşul, care va capitula la 2 septembrie, după uciderea guvernatorului său, Beaurepaire. Victoria de la Valmy obţinută de armatele revoluţionare în chip misterios, pe 20, i-a forţat pe prusieni de a se retrage şi Verdunul a fost eliberat la 13 octombrie de Kellerman. Sub Restauraţie, fortificarea sa se dezvoltă, aici muncind soldaţi condamnaţi la puşcărie.
În fine, la 4 aprilie 1870, Verdunul este conectat la Paris prin intermediul căilor ferate. Războiul din 1870 îi va oferi oraşului rolul de loc puternic şi va rezista bombardamentelor duşmane. Dar capitularea de la Metz va duce implicit şi la capitularea Verdunului, la 8 noiembrie 1870, care va trece sub administraţia lui Bethmann-Hollweg. Oraşul va fi eliberat la 13 septembrie 1873, după plata a 5 miliarde Germaniei. Tratatul de la Frankfurt, de la 10 mai 1871, a lăsat noua frontieră de nord-est a Franţei fără apărări naturale, însă acestea trebuiau create.
Este vorba de crearea de regiuni fortificate lineare blocând mai multe armate. S-au amenajat două linii defensive la Vauban pe obstacole naturale, Haute de Meuse de la Verdun la Toul, Cotes de Moselle d’Epinal la Belfort, cu găuri în pământ, Derame, Charny, Saint- Symphorie, unde s-au creat căi ferate de 0,6 metri pentru aprovizionarea cu muniţii. Forturile au fost betonate masiv permiţând o rezistenţă masivă. În 1914, Verdun era locul cel mai modern şi mai puternic din Franţa cu 19 forturi puternic betonate. O adevărată fortăreaţă, extrem de sigură.

verdun soldat

soldat în tranșee la Verdun

Printr-un decret din 5 august 1915 locurile fortificate au fost declasificate. Verdun a fost rebotezat Regiunea Fortificată Verdun, R.F.V. şi forturile ei dezarmate. Motivele acestei decizii: starea actuală a progresului artileriei ducea implicit la pierderea armamentului şi la capturarea garnizoanei. Artileria din cele 34 de forturi care compunea centura de protecţie a Verdunului a fost retrasă şi garnizoana evacuată. Astfel, înainte de sfârşitul lui 1915, au fost retrase peste 50 de baterii!
Dar noul comandant, generalul Herr, a găsit aceste operaţii excesive. I s-au luat tunurile, însă şi trupele şi mai ales unităţile din teritoriile afectate lucrărilor de tranşee. La cererile lui repetate de a i se da mijloace, Cartierul General i-a explicat cu o siguranţă suspectă:” Verdun nu va fi atacat!”
Numai că locul cel mai puternic din Franţa era acum apărat precar, defectuos. Şi asta împotriva gravelor avertismente ale locotenent-colonelului Emile Driant, care printr-o scrisoare, din 22 august 1915, adresată Preşedintelui Senatului, Paul Deschanel, arăta lacunele şi starea proastă a tranşeelor, sau cea a locotenentului Abel Ferry. Amândoi erau parlamentari, dar au renunţat la viaţa politică pentru viaţa în tranşee ( vor muri eroic în timpul luptelor).
La Verdun, francezii aveau numai 14 divizii la 21 februarie 1916, adică 30.000 de oameni, 281 piese de artilerie ( la 28 mai, acestea vor ajunge însă la 1727).
Condiţiile din tranşee erau inimaginabile, un adevărat infern. Apa şi nămolul paralizau orice mişcare. Englezii, francezii şi germanii erau, practic, prizonieri.

verdun2

în tranșee la Verdun

Comandamentul francez, condus de generalul Joffre )(Joseph Jacques Cesaire)(12 ianuarie 1852- 3 ianuarie 1931), artizanul victoriei aliaţilor în bătălia de pe Marna şi a stabilizării frontului de nord la începutul războiului, destul de controversat, în general pentru că folosea strategia militară a ofensivei în exces, care ducea la pierderea de multe vieţi omeneşti pentru rezultate relativ mediocre pe teren ( în special în timpul bătăliei frontierelor şi în bătălia Marnei), miza pe un război de mişcare, care i se părea de actualitate.
În schimb, comandamentul german, condus de generalul Erich von Flakenhazn ( 11 septembrie 1861- 8 aprilie 1922), care i-a succedat lui Helmuth Johannes, conte von Moltke ( 25mai 1848- 18iunie 1916), un simbol al militarismului prusian, învinsul din bătălia de la La Marne, un militar nemilos, era de cu totul altă părere. Şeful statului major imperial dorea să termine cu acest conflict de o manieră radicală, căci pentru el, Anglia încerca de a asfixia imperiile centrale într-un război de uzură. Strategul german dorea să descurajeze brutal Franţa şi să o distrugă.
A ales Verdun pentru că avea o poziţie strategică importantă : se găsea în imediata apropiere a uzinelor de obuze de la Briey- Thionville şi de complexul feroviar de la Metz. Verdun reprezenta un simbol popular pentru francezi, o moştenire istorică şi s-a presupus că trupele franceze vor prefera să moară pe câmpul de luptă decât să cedeze terenul. Germanii au efectuat, în 1914, un pas important în strategia lor şi au pus mâna pe Saint-Mihiel, „calea sacră”, tăind astfel definitiv linia de cale ferată normală care leagă Verdun de Nancy prin Saint-Mihiel, făcând să fragilizeze căile de comunicaţii ale francezilor cu spatele frontului.
În seara de 11 februarie 1916, Kronprinz-ul a transmis un ordin tuturor unităţilor armatei a V-a de sub comanda sa :
„După o lungă perioadă de apărare îndârjită, ordinul Majestăţii Sale Împăratul şi Regele ne cheamă la atac. Să fim fermi convinşi că patria aşteaptă de la noi lucruri mari! Este vorba de a arăta duşmanilor noştri că dorinţa de a învinge este vie la fiii Germaniei, şi că armata germană va înlătura orice rezistenţă acolo unde trece la ofensivă. Ferm convins că fiecare va face toate eforturile în acest sens, dau ordinul de atac. Fie ca Dumnezeu să fie cu noi!”
În faţa frontului de atac care se întindea pe 12 kilometri, de la Brabant-sur-Meuse la satul Ornes, se găseau pe amplasament trei corpuri de armată, care dispuneau de 700 de tunuri. Dar întreaga artilerie germană trebuia să ia parte la teribilul bombardament care preceda ofensiva( 1225 piese de artilerie în total, detoate calibrele, îndreptate spre Verdun). Inimaginabil! Nu s-a mai întâmplat în niciun război până atunci.
Generalul german Falkenhayn a ales deci Verdun pentru vulnerabilitatea sa dar şi pentru că nu avea de deplasat multe trupe. Contând pe superiritatea germană în ceea ce priveşte artileria grea, miza pe folosirea metodei Trommelfeuer : o pregătire a artileriei în derulare de tobă care trebuia să permită nivelarea terenului care urma să fie cucerit. Germanii au masat 72 de batalioane de infanterie în adăposturi îngropate ( stollen). Din 20 de divizii afectate operaţiei, 10 au fost prevăzute pentru bătălia propriu-zisă, celelalte rămânând în rezervă pentru o eventuală bătălie decisivă în alt sector.
Aceste pregătiri ale germanilor erau însă cunoscute de serviciile de informaţii franceze şi raportate rapid celor mai înalte instanţe militare.
La 12 februarie, a început o furtună violentă peste Meuse şi ploua torenţial, încât niciun avion german din cele 270 nu a putut decola pentru ofensivă. Comandamentul german a amânat-o pentru a doua zi. Dar ploaia parcă nu mai dorea să se oprească şi Kronprinz-ul amâna atacul la nesfârşit…
Din fericire, în acest timp francezii au găsit răgazul pentru a-şi ameliora adăposturile. Natura ţinea cu ei! Au profitat şi pentru a scrie scrisori celor dragi.
Luni 21 februarie 1916 către ora 7, un obuz de 380 mm a explodat în curtea palatului episcopal din Verdun. Este începutul unei bătălii inumane, operaţia botezată Gericht ( Tribunal) de germani, care va dura 10 luni şi va face peste 300.000 de morţi şi 500.000 de răniţi.
Întreaga artilerie germană va arunca asupra poziţiilor franceze peste 2 milioane de obuze într-un perimetru de 20 km pătraţi pe 40 km adâncime, şi asta până la ora 16, când focul s-a deplasat în altă zonă, pentru ca soldaţii germani să treacă la ofensivă. Munca artileriei a fost însă atât de eficace încât soldaţii Kaiserului au trecut prima linie fără să-şi fi dat seama. Peisajul era terifiant şi nu se mai putea recunoaşte niciun reper. În plus, craterele făcute de obuze încetineau înaintarea enorm. Dar în ele se găseau oameni care, complet izolaţi şi dezorganizaţi, rezistau cu bravură şi au blocat înaintarea nemţilor.
În această conjunctură, batalioanele de vânătoare nr. 56 şi 59 ale locotenent-colonelului Driant au rezistat singure în faţa unei divizii germane, însă, au pierdut în 24 de ore 80 % din efectivele lor. Luptele izolate purtate de resturile a trei divizii franceze s-au prelungit până la 25 februarie, blocând orice fel de înaintare a germanilor şi permiţând Înaltului Comandament francez de a aduce întăriri în sectorul Verdun ( 60.000 de duşmani au fost ţinuţi pe loc).

HISTOIRE-MEMOIRE_verdun-dans-la-grande-guerre

răniți la Verdun

Fortul din Douaumont, care nu era apărat decât de 60 de soldaţi, a fost cucerit în seara de 25 februarie de regimentul nr. 24 brandenburgic. Un succes imens pentru propaganda germană, care a creat consternare în rândul francezilor. Fortul a devenit acum punctul central al apărării germane pe malul drept al râului Meuse. Prin asta, germanii nu se găseau decât la 5 km de oraşul Verdun, de care se apropiau ameninţător. Şi totuşi, înaintarea germanilor era lentă, după atacul furtunos de artilerie şi atât de nimicitor. Solul era instabil şi periculos şi înaintarea trupelor trebuia făcută în coloane, evitându-se obstacolele.
Deşi nu se aşteptau, germanii au întâlnit o rezistenţă feroce, împinsă dincolo de orice limite, incredibilă. Din poziţiile lor, francezii trăgeau cu furie şi renăşteau parcă. O mână de oameni, adesea ofiţeri, se armau şi ripostau, acolo unde se aflau. O mitralieră era de ajuns pentru a bloca o coloană sau capul unui regiment inamic. Luptătorii francezi, aflaţi într-o stare jalnică, rezistau cu curaj şi au reuşit să încetinească şi chiar să blocheze avansarea trupelor invadatoare. Frontul s-a reconstruit şi 270 de piese de artilerie franceze aruncau lovitură după lovitură. Rapid, au fost trimise două divizii ca întăriră, la 24 februarie, pe ceea ce a mai rămas din linia frontului. Împreună cu supravieţuitorii bombardamentului, acestea opresc înaintarea trupelor germane.
Joffre a făcut apel de urgenţă la generalul Edouard de Castelnau, viconte de Curieres de Castelnau (24 decembrie 1851- 19 martie 1944), şeful statului său major, căruia i-a dat puteri depline în scopul de a evita ruperea liniilor franceze şi o retragere a trupelor care ar fi dus la o catastrofă. Generalul a dat ordin de a se rezista pe malul drept al râului Meuse, alături de fortul de la Douaumont, la nord de Verdun. Astfel, înaintarea trupelor germane a fost stopată graţie întăririlor cerute de Castelnau până a doua zi, zi în care a fost cucerit fortul de la Douaumont.
Este faza primei bătălii de la Verdun. Un front prea limitat, un teren impracticabil şi rezistenţa eroică a trupelor franceze au dat peste cap planul lui Falkenhayn.

p96

artileriști germani

La 25 februarie, Joffre s-a decis de a trimite la Verdun Armata a II-a care reprezenta rezerva strategică şi al cărei comandant, generalul Phillipe Petain (24aprilie1856- 23iulie 1951), cu o ascensiune militară rapidă, era în funcţie abia din 21 iunie 1915. Lui i s-a încredinţat comanda trupelor de la Verdun.
Generalul se afla într-un hotel cu amanta lui când a aflat, prin ordonanţă, de numirea sa, unde trebuia să se prezinte de urgenţă. Petain spunea mereu „focul ucide” şi considera că înaintarea infanteriei trebuie să se efectueze cu sprijinul artileriei (un an mai târziu, tactica lui a fost demonstrată). Nu-i plăcea să sacrifice oamenii inutil şi a vegheat de a îndulci la maxim eforturile soldaţilor săi.
Încă de la început, generalul Petain s-a mobilizat pentru organizarea apărării sectorului Verdun, pe cele două maluri al râului Meuse. În spatele unităţilor din prima linie se afla artileria. Forturile au fost reînarmate.Pentru a-şi menaja trupele, a impus crucea de răspântâie. Trupele s-au aranjat pentru apărarea Verdunului.
În faza a doua, Petain a reorganizat logistica. Singura cale de aprovizionare posibilă consta dintr-o cale ferată sinuoasă dublată de un drum departamental, de şapte metri lărgime care se transforma în mlaştină la prima ploaie. Pe aceşti 56 de km de pistă, a făcut să circule neîntrerupt o succesiune de camioane rulând zi şi noapte. Era o arteră vitală pentru Verdun, numită Calea Sacră de scriitorul Maurice Barres. Pe aici au circulat peste 3000 de camioane, unul la 15 secunde. În fiecare săptămână, 90.000 de oameni au transportat 50.000 de tone de muniţie. În împrejurimi, s-au deschis carierele de calcar şi civilii au lucrat în permanenţă la acest drum strategic. Mii de tone de piatră au fost aruncate pe drum de camioanele care urcau şi coborau de la front.
Un regulament draconic stabilea transportul pe acest drum esenţial, pe care era interzisă staţionarea. Se circula zi şi noapte, continuu. Iar fluxul nu trebuia să se întrerupă sub niciun pretext. Orice vehicul care era în pană era imediat împins în groapă.
Petain a organizat apoi artileria. Artileria grea rămasă era recuperată. S-a creat un grup autonom direct sub comanda lui, prin asta permiţându-se de a se concentra focurile asupra punctelor cele mai ameninţate. Aceste schimbări au avut darul de a ridica moralul trupelor care simţeau că aveau un adevărat şef care le susţinea în toate eforturile şi în special în cadrul suferinţelor.
Pentru prima oară de la începutul războiului, aviaţia a intervenit într-un mod cu adevărat organizat cu crearea primei mari unităţi de vânătoare, fiind însărcinată de a elibera cerul de aparatele de zbor duşmane precum şi de a informa comandamentul asupra poziţiilor şi mişcărilor adversarului. Petain le zicea:” Sunt orb, degajaţi cerul şi luminaţi-mă!” Germanii au fost opriţi la patru kilometri de poziţiile lor de plecare, avansau foarte încet, în pofida mijloacelor tehnice formidabile pe care le-au pus la bătaie.

Guerre-de-position

soldați la Verdun

Kronprinz-ul l-a rugat pe Falkenhayn de a ataca malul stâng pentru a face să tacă tunurile franceze. Germanii au atacat, într-adevăr, la Mont-Homme, pe partea malului stâng a pădurii Bourrus, a pădurii de la Cumiere şi a pădurii Corbeaux. Apoi au atacat pe malul drept în jurul fortului Vaux, la Cote du Poivre şi d’Avocourt. De fiecare dată a existat măcel de fiecare parte. Oamenii au făcut dovadă de curaj nebun, de disperare, de sacrificiu şi de multe suferinţe. Au fost clipe confuze, dure, un adevărat calvar.
La 29 februarie 1916, după ce au cucerit Beaumont şi fortul de la Douaumont, germanii au suspendat ofensiva în faţa fortului de la Douaumont pe care nu au reuşit să-l ocupe. Dar la 6 martie, germanii au atacat Mont-Homme pe malul stâng. Un atac eşuat, pentru că focul francezilor i-a oprit din nou. Această bătălie va dura 10 zile şi sectorul va fi transformat în deşert. S-au dat lupte îngrozitoare…
Simultan, la 7 martie, germanii au lansat o ofensivă pe malul drept, începând de la Douaumont. Această parte a frontului a fost cea mai dur atinsă din bătălie. Fortul de la Souville ( astăzi total în ruină), a permis armatei franceze de a ocupa ultima poziţie de pe înălţimea dominantă a oraşului Verdun. Satul Fleury-devant- Douaumont a fost teatrul unor lupte extrem de intense, fiind luat şi reluat de 16 ori. Dar germanii nu au putut merge mai departe. Acest sat, care este acum fantomă, a reprezentat avansul extrem al armatei germane în faţa Verdunului.
Petain i-a cerut ajutoare lui Joffre. La 20 martie, divizia a 11-a bavareză a încercuit şi atacat cota 304 care acoperea cu focul său Mont-Homme. În pofida acestor succese, ofensiva generală germană pe cele două maluri ale Meusei a fost oprită de francezi. La începutul bătăliei efectivele acestora erau de 150.000 de oameni (în aprilie, se vor ridica însă la 525.000 de oameni). Această concentrare umană pe o atât de de mică suprafaţă ar putea explica, într-o anumită măsură, baia de sânge pe care a constituit-o Verdunul.

p116

soldați germani

În timp ce germanii erau opriţi, Joffre pretindea ofensiva. Petain a fost numit şeful Grupei de armată Centrală şi Robert Georges Nivelle ( 15octombrie 1856-23marti 1924) a preluat comanda armatei aII-a şi a fost însărcinat cu apărarea Verdunului. Acesta din urmă i-a încredinţat generalului Charles Mangin ( 6 iulie 1866-12 mai 1925), un partizan ardent al unei armate africane, fiind convins de valoarea trupelor senegaleze aflate în serviciul Franţei, un om temperamental, care domina oamenii şi forţa evenimentele, de a recuceri fortul de la Douaumont şi înălţimile de la Nivelle. Bătălia a fost pregătită timp de şase zile cu meticulozitate şi la 22 mai, infanteria franceză se afla deja la baza fortului, însă a aşteptat asaltul până în ziua de 24. În acest timp au murit 10.000 de soldaţi francezi pentru a păstra cota 304 unde germanii se aflau pe pantele sale. Artileria, stăpâna acestui câmp de bătălie, a fost în avantajul părţii germane mereu, căci dispunea de 2200 de guri de foc faţă de 1800 ale francezilor.
Falkenhayn a reluat ofensiva pe malul drept al râului Meuse. Pe un front de şase kilometri, germanii eru superiori, de patru la un francez. La 3 km, la sud-est de Douaumont se găsea fortul de la Vaux ( construit între 1881-1884), dezarmat în 1915 printr-un decret, condus de Sylvain Eugene Raynal (3 martie 1867- 13 ianuarie 1939), un erou care primise Legiunea de onoare ( ordin înfiinţat de Napoleon Bonaparte). Rănit la picior de o schijă, mergea încă cu dificultate şi războiul părea terminat pentru el! Ceruse să lupte voluntar la Verdun, unde germanii începuseră ofensiva…
Din păcate, a capitulat ) deoarece rezervele de apă din fort se epuizaseră= la 6 iunie, după un foc nimicitor al artileriei germane. Trupele nemţeşti au dat onorurile apărătorilor, care apăreau în faţa lor dincolo de epuizare.
A doua zi, au căzut Thiaumont şi Fleury-devant- Douaumont. Germanii se aflau tot mai aproape de Verdun şi puteau să vadă cupolele catedralei. Falkenhayn credea că victoria se apropie.
La 18 iunie 1916, s-a bombardat sectorul cu obuze cu fosgen. Dar cei 70.000 de germani au trebuit să aştepte ca gazul să se împrăştie pentru a ataca. Acest timp preţios a fost însă în avantajul armatei franceze pentru a întări poziţia. Atunci când a reînceput atacul, la 23 iunie, au reuşit să ocupe creasta de la Fleury. Apoi germanii au plecat la atac la 11 iulie după o pregătire de artilerie de trei zile vizând fortul de la Souville, care a fost distrus de obuze de foarte mare calibru căci era ultima oprire înainte de a coborî în oraşul Verdun. Dar artileria şi mitraliorii ieşiţi din nivelurile inferioare ale fortului de la Souville au oprit valurile de asalt germane. Totuşi, 50 de infanterişti germani au ajuns pe culmea fortului dar au fost făcuţi prizonieri sau s-au retras în liniile lor. Fortul de la Souville a fost eliberat definitiv la 2 iulie după amiaza. Acest fort simbol marchează eşecul ultimei ofensive germane asupra Verdunului în 1916.

7571252

soldați în tranșee la Verdun

În timp ce Aliaţii au atacat pe Somme ruşii au înaintat pe frontul oriental iar italienii i-au făcut pe austrieci să bată în retragere.
La 11 iulie, Falkenhayn, a lansat ofensiva ultimei şanse, însă a fost blocată cu pierderi umane urişe la fortul de la Souville, la numai trei kilometri de oraşul Verdun. Din acest moment, germanii au pierdut iniţiativa.
La 17 august, la Bucureşti s-a semnat Tratatul de alianţă între Antantă şi România: în schimbul intrării sale în război împotriva Austriei, România va anexa Bucovina, Transilvania şi Banatul. De fapt, este o revenire inevitabilă a teritoriilor noastre istorice. La 27 august, România a declarat război Austro-Ungariei. După o ofensivă în Transilvania rapid respinsă, ţara noastră a fost izolată de 600.000 de austro-germani, turci şi bulgari. Toamna, a căzut Bucureştiul şi România a concluzionat un armistiţiu. Dar invazia ţării de către germani a pus în pericol frontul rusesc meridional.
La 28 august, Germania, apoi Imperiul otoman, au declarat război României. Drept răspuns, trupele române, conduse de generalul Averescu au intrat în Transilvania şi au cucerit Braşovul, în timp ce în Germania, Von Falkenhayn a fost înlocuit prin mareşalul Paul von Hindenburg ( 2 octombrie 1847- 2 august 1934) în fruntea Conducerii Supreme a armatei germane.
La 1 septembrie 1916, Bulgaria a declarat război României. Peste 12 zile, generalul Joffre, atent la Verdun, le-a cerut lui Petain şi Nivelle, de a pregăti pe malul drept preluarea forturilor de la Vaux şi Douaumont. La 25 septembrie, francezii şi britanicii au intrat în Combles, la 12 kilometri de Peronne.

Bataille_de_Verdun

Bătălia de la Verdun

La 7 octombrie, germanii i-au forţat pe români să evacueze Transilvania, iar pe 24, trupele franceze ale lui Mangin au cucerit, în numai patru ore, fortul de la Douaumont şi au recuperat terenul până la Vaux cucerit timp de opt luni de germani. Între 2 şi 3 noiembrie, francezii au intrat, în fine, în fortul Vaux, cu puţine zile înainte de decesul împăratului Franz- Joseph ( 21 noiembrie).
Pierderile de la Verdun au fost extrem de importante. După 10 luni de suferinţe atroce pentru cele două tabere, bătălia a costat 378.000 de oameni ( 62.000 ucişi, peste 101.000 dispăruţi şi peste 215.000 răniţi, sau invalizi) din rândul francezilor şi 337.000 de germani. Se estimează că s-au consumat 22 de milioane de obuze, din care un sfert nu a explodat.
A fost o victorie defensivă franceză. La Verdun, au participat, în rândurile armatei germane, viitorii ofiţeri superiori şi tehnicieni ai Werhmachtului, care vor dori să-şi reia revanşa pentru acest eşec usturător cât mai repede: Hienz Guderian, Von Manstein, Friedrich Paulus ( a participat la bătălia de la Fleury), Hans von Kluge ( a fost artilerist la Verdun), Wilhelm Keitel ( a luptat la Meuse) etc. Verdun i-a marcat definitiv, ca pe toţi cei care au luptat acolo.

Content Protection by DMCA.com

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Urmariți-ne pe Twitter!

Publicitate

Publicitate

Video country music

Enigme

Showbiz

Dosarele crimei

Videoclipurile săptămânii

Conspirație

Credință

Spiritualitate

Mitologie

Legende

Publicitate

Publicitate
Flag Counter

Susține acest site cu o donație!