„Eu simt că trăiesc cu intensitate tot ceea ce fac şi mă aplec în faţa spectatorilor”
Când aţi ales să faceţi o carieră muzicală? De ce?
Muzica a făcut parte din viaţa mea încă din copilărie. Familia mea este cea care mi-a descoperit talentul vocal şi toţi cei din familie au avut grijă să îmi duc mai departe acest talent nativ. Pentru mine cariera muzicală a fost şi este o continuare a ceea ce pot şi este o meserie pe care o practic din tot sufletul şi cu foarte multă plăcere.
Familia v-a sprijinit?
Cu siguranţă, cum spuneam, familia a fost suportul meu pe întreaga evoluţie a carierei mele muzicale. Având un frate mai mare care a studiat trompeta terminând studiile la Royal Academy of Music Londra şi compoziţia la Cambridge, m-a ajutat foarte mult să evoluez. Ce este mai frumos decât să îţi descoperi un talent şi acel talent să îţi fie susţinut de către familie şi cei dragi?
Cu ce greutăţi v-aţi confruntat?
Ca orice artist, cele mai multe greutăţi le-am întâmpinat în dorinţa de a susţine cât mai multe concerte solo sau roluri, lovindu-mă de birocraţia şi nepotismul din domeniu. Este mult mai uşor să evoluezi printr-o recomandare decât prin propriile forţe. Însă, sunt încă tânără şi ambiţioasă şi voi ajunge unde doresc, în timp şi răbdare.
Credeţi că frumuseţea v-a ajutat sau a fost un impediment în calea reuşitei imediate?
Frumuseţea este întotdeauna un atu, nu doar în domeniul muzical, ci peste tot. Frumuseţea, adevărat, îţi deschide multe uşi, însă doar talentul este cel ce te ţine dincolo de acea uşă. Am avut şi voi avea grijă de apariţiile mele, de la machiaj, vestimentaţie cât şi ţinută, pentru că doresc să creez un ansamblu frumos celor ce mă văd şi ascultă. Eu mă bazez pe talent, frumuseţea este asul meu din mânecă.
Ce ne puteţi spune despre cariera de manechin?
Am cochetat cu scena modelling-ului la recomandarea unor apropiaţi şi am considerat că mă va ajuta în viitoarea meserie. Dupa cum prea bine cunoaşteţi, mulţi artişti au trac când ies pe scenă, eu prin defilările pe scenele de prezentare de modă, mi-am redus mult acest trac. A fi manechin este un hobby pe care îl practic în timpul liber.
Vorbiţi-ne despre dimensiunea artei dvs, cum este receptată de public?
Muzica de operă are un grup restrâns de spectatori, cel puţin în România. Noi ne adresăm tuturor, normal, însă aprecierea ne revine, în general, din partea celor care au câteva cunoştinţe în domeniu. Ceea ce practic eu zi de zi este acea strălucire din ochii celor ce vin să mă vadă, celor ce mă ascultă, pentru aceste momente merită tot efortul. Clipele când simţi că eşti apreciat la adevărata ta valoare sunt incomensurabile. Se numeşte artă atunci când ai lăsat ultima notă în eter şi auzi aplauzele de încântare din partea publicului. Eu simt că trăiesc cu intensitate tot ceea ce fac şi mă aplec în faţa spectatorilor, la finalul muzicii mele, din suflet.
Cât de grea este munca dvs., cât timp vă răpeşte ?
O zi din viaţa mea se învârte în jurul muzicii şi a studiului. Pot spune că de la 2 ore până la 6 ore pe zi le dedic, în general studiului. Depinde mult de proiectele în care sunt implicată şi, de multe ori, studiez în avans roluri pe care aş dori să le joc pe scenă. Sunt încă tânără şi îmi pregătesc deja câteva roluri solo, pentru perioada când vocea mea va fi şi mai matură.
Care sunt cele mai notabile realizări ale dvs. de până acum în domeniul muzical?
Am susţinut concerte ca şi solistă atât în cadrul instituţiei unde lucrez cât şi afară, fiecare concert pentru mine este o realizare.
Ce speraţi?
Sper să deschid uşile sufletului spectatorilor ce vor veni să mă asculte, sper să reprezint cu mândrie locul meu de baştină, sper ca atunci când se va pronunţa numele meu să fiu mândră de mine şi, nu în ultimul rând, sper să las în urma mea o carieră minunată.
Proveniţi dintr-o familie deosebită de artişti şi intelectuali. Mediul acesta va influenţat profund în alegerea profesiei?
Depinde din ce punct de vedere mă întrebaţi. În general, artiştii sunt priviţi cu admiraţie, în special cântăreţii de operă. Fără a încerca în a nu face o delimitare dintre un solist şi un instrumentist, aş putea spune că suntem priviţi bine. Dacă este să ne întrebe cineva ce venituri avem şi le spunem, suntem priviţi cu compasiune. Fiind bugetari suntem plătiţi foarte prost pentru eforturile noastre.
Care sunt aşteptările dvs. de la societatea în care trăiţi?
Viaţa privată nu o duc pe scenă şi nici nu o fac publică.
Cum sunt priviţi artiştii în Timişoara?
În Timişoara, suntem o mână de oameni şi suntem admiraţi.
Cum v-aţi defini?
Sunt un om muncitor, răbdător, cu o putere imensă de înţelegere, o femeie care îşi cunoaşte graniţele, un artist care doreşte să fie apreciat.
Ce nu vă place la oamenii din jurul dvs. şi la societate, în general?
Nu îmi plac oamenii care nu îşi cunosc lungul nasului, care doresc să intruzioneze în viaţa mea fără a fi invitaţi, nu îmi place ipocrizia, şi nu permit obrăznicia. Societatea românească are multe lipsuri, una dintre ele fiind lipsa curajului de a se delimita de iobăgie. Încă dăm ordine din opinci şi dorim să fim acceptaţi la masa civilizaţiei.
Ce este succesul pentru dvs.?
Succesul este bucuria de a fi întreg, de a mă simţi fericită cu ceea ce fac, ceea ce ofer şi ceea ce primesc.
Dar eşecul? V-aţi întâlnit cu el?
Eşecul este lipsa dorinţei de a încerca sau/şi întreruperea unui proiect din cauze independente mie. Ceea ce ţine de mine nu este un eşec ci o experienţă. Ceea ce ţine de alţii şi nu se împlineşte însă sunt şi eu implicată, acesta este un eşec, puteam alege un alt drum. Da, m-am întâlnit cu eşecul, însă am învăţat, am ridicat capul şi am mers mai departe.
Credeţi că merită să vă sacrificaţi pentru carieră în detrimentul vieţii personale?
Cariera nu ar trebui să ducă la sacrificiul vieţii personale, şi nu cred că voi fi pusă în această ipostază. Ca orice artist, nu am un program fix de 8 ore în faţa unui computer sau în faţa unei ustensile. Viaţa de artist presupune deplasări şi ore târzii în urma unui spectacol. Sper să pot crea puntea dintre scenă şi viaţa mea privată. Încă pot.
Soarta joacă vreun rol?
Sunt de părere că ceea ce alegem face parte din soarta noastră, aşa că da, soarta joacă rolul ales de noi.
Alegerile făcute până acum au fost exclusiv personale, sau v-a influenţat cineva?
Dacă este să vorbesc de viaţa publică, am ales în echipă: părinţii, fratele meu, profesoara mea de canto, unii dintre apropiaţi, da, m-au influenţat. Până acum a ieşit bine. În ceea ce priveşte viaţa personală, am ales singură şi mă simt bine în pielea mea.
Ce vă place cel mai mult? De ce?
Îmi place să cânt, să ascult multă muzică, să îmi petrec clipele de linişte cu cei dragi mie, să călătoresc învăţând şi să mă bucur de mine.
Ce compozitor preferat aveţi? De ce?
Nu am un compozitor preferat, dar îmi place foarte mult era Romantismului şi de aici dacă ar fi l-aş alege pe Georges Bizet poate şi pentru că a compus opera Carmen care îmi este foarte dragă fiind unul dintre cele mai frumoase roluri de mezzosoprană.
Cum vedeţi viitorul dvs.?
Mă văd muncind mult, călătorind mult pentru muzică şi mă văd având o familie frumoasă.
Artiştii pot influenţa, prin arta lor, societatea?
Artiştii au influenţat întotdeauna societăţile, prin ceea ce ne oferă şi prin ceea ce vor oferi. În cele mai liniştite momente ne uităm la un film, ascultăm o melodie, citim o carte, mergem la un spectacol, asta fac majoritatea oamenilor. Se ştie că ceea ce alegem să citim, ascultăm, vizionăm, ne face ceea ce suntem mai târziu şi ce vom transmite copiilor noştri.
Ce întrebare v-ar fi plăcut să pun şi nu am făcut-o?
Aş fi dorit să mă întrebaţi dacă România îşi promovează artiştii corect.
Vă mulţumesc mult.
Interviu realizat de Marian Deaconu
