Să nu faci o faptă a cărei amintire te-ar putea face vreodată să roşeşti. Nu e triumf pe lume, nici
Etichetă: dezvaluiribiz.ro
Un papirus egiptean foarte vechi susţine că Iisus avea soţie
Times of Israel raportează că un nou studiu, realizat de cercetătorii de la Universitatea Columbia, dovedeşte că „Evanghelia soției lui
A zburat în viitor, în 1935
În 1935, Victor Goddard, din cadrul British Royal Air Force zbura la bordul biplanului lui.
Piatră vindecătoare descoperită prin hazard în Polonia
Un instalator polonez, Jacek Slominski, care dorea să facă nişte lucrări sub casa lui în anul 2010, a dat peste o piatră de mari dimensiuni.
Cuvintele Mayei Angelou
Dacă nu îţi place ceva, schimbă acel lucru, dacă nu îl poţi schimba, schimbă-ţi atitudinea. Am învăţat că în fiecare
Cuvintele lui Nelson Mandela
Educaţia este cea mai puternică armă pe care o poţi folosi pentru a schimba lumea. Eşti născut pentru a materializa
Cuvintele lui Wooden Leg
Un vechi precept indian spune că este greşit să rupi din sol tot ceea ce creşte acolo.Poţi să tai plantele,
Cuvintele lui Marc Aureliu
Dacă lucrezi la ceea ce se află dinaintea ta, urmând motivul just cu seriozitate, vigoare, calm, neîngăduind niciunui alt lucru
Cuvintele lui Chef Eagle
La începutul tuturor lucrurilor, înţelepciunea şi cunoaşterea au fost încredinţate animalelor, deoarece Tirawa, zeul suprem, nu vorbea direct oamenilor. El
Cuvintele lui Al Pacino
În cazul în care aveţi nevoie de mine, mă găsiţi tot acolo, unde eram când nu aveaţi nevoie de mine.
Copil transformat în vampir
Un băieţel chinez s-a transformat în vampir. El a suportat o transmutaţie inexplicabilă
OZN filmat la 6 mai în Melbourne, Australia
Peter Maxwell Slattery a filmat la 6 mai în acest an, la Melbourne, în Australia un OZN