Pictoriţa de mare talent Paula Tudor a revenit recent, în forţă, pe simezele Capitalei, mai precis la Cercul Militar Naţional cu o expoziţie de anvergură, marcată prin stilul ei inconfundabil, plin de culoare, sensibilitate, fantezie şi imaginaţie.
Categorie: Evenimente
Mitingul Diasporei a fost înăbușit cu gaze și violență
Era atât de mult entuziasm și speranță… Românii veniți din toate colțurile Europei păreau de-a dreptul optimiști că vor revedea țara lor sub auspicii bune. N-a fost să fie!
Festivalul Internațional Cavaleresc, ediția a VI-ea, un eveniment de excepție
Tradiția continuă cu succes! Între 6-8 iulie 2018, a avut loc la Rucăr, în județul Argeș, a șasea ediție a
Un an nou fericit!
Pentru vremurile bune, recunoştinţă. Pentru cele rele, multă speranţă. Pentru fiecare zi, o dorinţă. Şi mereu, mereu, fericire și împliniri
Povestea dramatică a unei familii din Cluj care are nevoie stringentă de ajutor
Cazul a fost mediatizat intens de Pro TV dar nu s-a rezolvat nimic. Oamemnii s-au arătat nepăsători la nevoile vitale ale acestei familii din Cluj, aflată într-o situaţie limită, pe pragul cel mai jos al supravieţuirii. Şi vine iarna!
Regele Mihai pleacă în Eternitate!
Atmosferă demnă de un evenimet grandios la Palatul Regal din București. Coșciugul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai este pus pe mașina militară și cortegiul funerar
A patra seară de proteste uriaşe la Bucureşti
Piaţa Victoriei din Bucureşti a fost din nou sub semnul entuziasmului, furiei, bucuriei de a fi altfel, îngrijorării şi speranţelor. Niciodată nu s-a văzut atât de multă lume tânără şi dornică
Cel mai mare miting anti corupţie de după Revoluţie
Am fost prezenţi la mitingul paşnic desfăşurat în această seară de 1 februarie 2017 la Bucureşti, în Piaţa Victoriei. Nimic violent,
FESTIVALUL INTERNATIONAL AL CAVALERILOR TEMPLULUI SACRU, ediţia a IV-a, 2016
Vă aducem la cunoştinţă faptul că în perioada 30 iunie – 3 iulie 2016 se va desfăşura în localitatea Rucăr, judeţul Ageş, cel mai important eveniment cavaleresc organizat în România. Astfel, Ordinul Cavalerilor Sfântului Bernard
Sărbătorile Argeşului şi Muscelului 2015
SĂRBĂTORILE ARGEŞULUI ŞI MUSCELULUI – Ediţia a IX-a Tradiție, valoare, continuitate 10 – 22 august 2015 Programul manifestărilor Luni, 10
Festivalul istoric de la Ghimbav 2015
Între 7 şi 9 august va avea loc Festivalul istoric de la Ghimbav, care a ajuns la ediţia a IV-a.
Începe festivalul Sighişoara Medievală
Ca de obicei, în vară în România au loc festivaluri medievale. Între 23- 26 iulie, la Sighişoara se va desfăşura
Festivalul Internaţional Medieval Cavalerii Templului Sacru Ediţia a II-a, 11-14 iulie 2014, Rucăr-Câmpulung, România
Motto Cavalerii Templului Sacru – Legendă – Istorie – Contemporaneitate Ideea Aprinderea Flăcării Sacre a Creaţiei pe Pământul Carpatin şi