Bucătăria grecească este una de tip mediteraneean. Grecii din sec. VII î.e.n. aveau un comportament alimentar frugal bazat pe consumul
Etichetă: Iran
Secretul uleiului de trandafir bulgăresc
Sărbătoarea Trandafirului organizată an de an în Bulgaria în Valea Trandafirilor, este însoţită de cântece şi dansuri tradiţionale, cât şi
Femeile în Persia antică
Este un fapt incontestabil că în Persepolis, capitala Imperiului persan achemenid, aflată la poalele muntelui Kuh-e Rahmat, la aproximativ 70
Terorismul, o mare provocare pentru securitatea lumii
După atentatele de la 11 septembrie 2001 din S.U.A., s-a impus ca un pericol la nivel global, nu doar regional, terorismul islamic, care a necesitat intervenţia armatei americane
Apadana, camera tronului
Apadana era camera tronului în palatele vechilor regi ai Persiei, o sală impozantă, hipostil, specifică arhitecturii grecești. Termenul era frecvent în Egiptul antic și desemna anumite săli vaste ale templelor, precum și în lumea elenistică
Enki și Ordinea Lumii
Enki și Ordinea Lumii este un mit sumerian care spune cum a organizat lumea zeul înțelepciunii Enki prin acordarea unui
Roxolanii, stăpânii stepelor pontice
Roxolanii erau un popor de călăreți nomazi din stepa pontică, descendenți din sarmații și care s-au dispersat în secolul al IV-lea în timpul invaziei hunilor. Erau legați de alani, cu care împărtășeau un mod nomad de viață.
Doctrina Truman
Doctrina Truman s-a născut la 12 martie 1947 şi ea stă la baza politicii Statelor Unite împotriva Blocului communist (din
Kurdistanul şi kurzii curajoşi
Kurdistanul („ţara kurzilor”) se confundă adesea cu Estul Turciei unde 20% din populaţie este de origine kurdă. Regiunea a reprezentat