Concepţia politicii externe ruseşti, care a fost prezentată de preşedintele rus Medvedev la 15 iulie 2008, cerea prin vocea acestuia abandonarea mentalităţii de bloc
Etichetă: Romania
Clara Popescu este patroana unui club de fotbal în Austria şi ne vorbeşte deschis despre experienţa ei în străinătate
Fostă atletă româncă de performanţă, Clara Popescu a ales să se stabilească în Austria. Trăieşte la Viena, unde depune o acrtivitate intensă în domeniul sportului, artistic şi social. De fapt, este un mesager minunat al românilor,
România şi N.A.T.O.
În iulie 1990, Primul Ministru al României, Petre Roman, adresa, în scris, Secretarului General al N.A.T.O., Manfred Worner, invitaţia de
Turismul în Bulgaria
În fiecare an, Bulgaria primeşte 8,9 milioane de turişti, în principal din Grecia, România, Rusia, Germania, Regatul Unit şi din Scandinavia.
FC România este cea mai veche echipă românească de fotbal din Imperiul austro-ungar
În România, fotbalul la nivel profesionist a apărut relativ târziu, abia în octombrie 1909, când s-a înființat prima asociație profesionistă
Bucureşti, Micul Paris
Fără îndoială în memoria românilor perioada cea mai infloritoare din întreaga istorie zbuciumată a României este perioada interbelică. Economia în
Mircea Eliade şi mirajul Indiei
Mircea Eliade s-a născut la 13 martie 1907 la Bucureşti. Pasionat de mitologie şi de religii, se dedică studiului şi
Mihai Eminescu despre arta de a guverna
Arta de a guverna în România este sinonimă cu arta de a amăgi poporul, de a-l cloroformiza cu utopii demagogice.
Tratatul economic româno-german din 1939
La 23 martie 1939 România parafează tratatul economic cu Germania la Bucureşti. Acest acord era defavorabil României, ducea la adaptarea economiei ţări la cerinţele si necesităţile Germaniei
Interviu cu artista Andreea Ilie
Muzica a făcut parte din viaţa mea încă din copilărie. Familia mea este cea care mi-a descoperit talentul vocal şi toţi cei din familie au avut grijă să îmi duc mai departe acest talent nativ. Pentru mine cariera muzicală a fost
Daniela Ploia: Publicul este însuşi seva existenţei mele ca artist.
Publicul este însăşi seva existenţei mele ca artist. Dacă aşi simţi că nu bucur sufletul publicului şi că nu sunt apreciată de el, nu cred că aş mai merge pe scenă.
Noi speculaţii privind sfârşitul Romanovilor
Ţarina Alexandra Feodorovna nu a pierit în subsolul casei Ipatiev în luna iulie 1918, a fost evacuată din ordinele lui
Tratatul de la Paris din 28 octombrie 1920
Imperiul Britanic, Franţa, Italia, Japonia (principalele Puteri Aliate) şi România.
Considerând că în interesul păcii generale în Europa trebuie asigurată încă de pe acum în Basarabia o suveranitate care să corespundă aspiraţiilor populaţiunii şi să garanteze minorităţilor de rasă, religiune sau limbă pretenţiunea ce le este datorită;
Considerând că din punct de vedere geografic, etnografic, istoric şi economic unirea Basarabiei cu România este pe deplin justificată;
România a ieşit puternică după Primul Război Mondial
Timp de secole, principatele române au fost disputate între marile puteri imperiale europene: Imperiul Otoman, Rusia ţaristă şi Austro-Ungaria, sau
Frontierele României după Primul Război Mondial
Frontierele României după Primul Război Mondial au fost fixate prin tratatele de la Saint-Germain-en-Laye (10 septembrie 1919) cu Austria, de