Succesul este de a merge din eşec în eşec fără
Etichetă: www.vrajitoare-online.com
Cuvintele lui John Fire Lame Deer, Lakota
Oh Mare Spirit, ajută-mă să spună întotdeauna adevărul în liniște, ascultând cu o minte deschisă când alții vorbesc,
Clubul ocult de la Montpelier Hill
Montpelier Hill este o colină de numai 383 de metri deasupra nivelului mării situată în apropire de Dublin, Irlanda. Este poreclită Hell Fire Club (în irlandeză Club Ifrinn Ta, adică „clubul focului iadului”), de la numele clădirii care se află pe culmea sa.
William Shakespeare despre constanţa omului
Omul, de-ar fi constant, ar fi perfect. Această singură eroare îl umple de greşeli şi
Kim Basinger despre viaţă
Dacă aţi putea vedea sau simţi suferinţa animalelor nu v-aţi gândi de două ori. Dăruiţi viaţă!
Cuvintele lui Giacomo Leopardi
În orice conversaţie sau discuţie, care n-are alt scop decât acela de a sta pur şi simplu de vorbă, e aproape cu neputinţă
Lucian Blaga despre timpul cel mai critic al sufletului omenesc
Timpul, când sufletul omenesc are mai multă nevoie de împrejurări favorabile şi de linişte înăuntru, timpul său cel mai critic, este când se retrage şi se-nchide în sine pentru ca să treacă prin mari schimbări.