Celţii aveau un mare respect pentru femei, în general, care excludea orice idee de prostituţie. În majoritatea triburilor lor, femeile tinere îşi alegeau în mod liber soţii. Celţi iubeau puritatea vieţii conjugale. Bărbaţii vedeau în femeie un fel de zeiţă, care era ascultată ca un adevărat oracol. Celţii chiar au avut un senat format din femei, compus din 60 de membri reprezentând principalele 60 de triburi din Galia. Acest senat, care ar fi existat în sec. II înainte de Christos, guverna suveran confederaţiile galice.
Această superioritate acordată sexului feminin nu permitea să se admită posibilitatea unei prostituţii organizate, tolerată în secret sau recunoscută. Femeile celtice nu puteau fi considerate ca instrumente ale plăcerii şi nici oferite dezmăţului. Bărbatul celt îl primea pe noul – născut şi-l expunea nud pe un scut mare din împletitură de răchită pe care îl abandona pe curentul fluviului din apropiere.
Dacă curentul apei împingea scutul cu copilul pe mal unde mama lui îl ţinuse în braţe, aceasta nu avea de ce să – şi mai facă griji pentru gelozia soţului său: căci geniul fluviului proclamase deja legitimitatea copilului nou – născut şi nevinovăţia mamei lui.
Dar dacă copilul se îneca în vâltoarea apelor, ca şi cum fluviul ar fi vrut să admită fructul adulterului, atunci şi mama trebuia să moară la rândul său, convinsă că a trădat căminul conjugal, şi soţul afectat o ucidea cu propria lui mână sau o îneca.
Această probă teribilă a unei paternităţi suspecte demonstra totuşi că femeile galilor nu erau chiar uşă de biserică. De cele mai multe ori, Rhinul le-a fost mormânt!
Într-o scrisoare, împăratul Iulian scrie că această antică superstiţie era legată de fluviul Rhin, pe care celţii îl divinizau, căci el „demostra la gali sfinţenia căminului conjugal”.
Este probabil ca adulterele să fi fost destul de rare la gali, ca şi la germani: Severa illic matrimonia, zice Tacit. Soţul nu avea voie de a cere dreptate unui tribunal, deoarece era la urma urmei judecătorul şi executorul propriei sale cauze.
În general, galii nu aveau decât o singură femeie, dar şefii şi bărbaţii cei mai importanţi din trib aveau mai multe nu din libertinaj, ci ca o dovadă de supremaţie (non libidine, sed ob nobilitatem, zice Tacit).
Femeile lor trăiau retrase şi ascunse, departe de privirile oamenilor, cu excepţia ceremoniilor publice, religioase sau militare, care le făceau să iasă din carapacea lor de mamă de familie.
De altfel, ele se ocupau de menaj şi de creşterea copiilor, nu aveau alte orizonturi şi rămâneau fidele şi supuse soţului sever, deşi erau mândre şi independente. Preferau moartea decât să fie dezonorate.
Morala lor era: „O femeie care se dăruie unui bărbat nu poate trece în braţele altuia”.
Era un principiu esenţial care le călăuzea viaţa. Legea nu le împiedica să se recăsătorească. Prostituţia era foarte rară în rândul femeilor galilor, chiar aveau oroare de ea.
