Cultura Egiptului este fructul a peste 5000 de ani de istorie. Situată la intersecţia dintre Africa, Europa şi Asia, ea este complexă şi a fost influenţată de creştinism, apoi de Islam, fără a uita moştenirea perioadei faraonilor, absolut remarcabilă.
Limba egipteană, care este o ramură a familiei de limbi afro – asiatice, face parte din primele limbi scrise, şi este cunoscută pentru inscripţiile hieroglifice aflate pe monumentele şi pe foile de papirus. Copta, ultima „versiune” a limbii egiptene, este astăzi limba liturgică a Bisericii ortodoxe copte.
Hieroglifele au fost înscrise pe faţadele caselor, astfel încât noii faraoni puteau fi văzuţi peste tot.
Dialectul Koine, venind din limba greacă, era important în Alexandria elenistică, şi era folosit în filozofie şi în ştiinţa acestei culturi, şi mai târziu a fost studiat de către savanţii arabi.
Araba a ajuns în Egipt în sec. VII, şi araba egipteană a devenit limba modernă a ţării. Printre multe varietăţi ale arabei, este al doilea dialect cel mai larg vorbit, datorită influenţei cinematografiei şi mass – media egiptene în lumea arabă.
În valea superioară a Nilului, în apropiere de Kom Ombo şi Asswan, 300.000 de oameni vorbesc subiana, uneori numită şi nobiin, dar de asemenea o limbă mai puţin cunoscută numită Kenuzi – dongola.
Limbile berbere sunt reprezentate de siwi, vorbită de circa 5000 de oameni în jurul oazei de la Siwa. Există, de asemenea, aproape un milion de oameni care vorbesc limba domar (o limbă indo – ariană apropiată de limba ţiganilor, romani sau bohemiană), trăind în principal în nordul oraşului Cairo, şi aproxiamtiv 60.000 de greci în Alexandria. În fine, aproximativ 77.000 de persoane care vorbesc beduina, trăiesc în deşert.
Vechea literatură egipteană datează din Vechiul Imperiu egiptean, în mileniul III î.e.n. Literatura religioasă este mai cunoscută pentru imnurile sale religioase privind diferiţi zei şi pentru textele sale mortuare. Cea mai vechea literatură egipteană existentă încă sunt textele piramidelor: mitologia şi ritualurile sculptate în jurul mormintelor regilor şi faraonilor.
Mai târziu, literatura laică a Egiptului antic a părut că înţelege textele aşa – zis „ale înţelepciunii” şi formele de predare. Învăţăturile lui Ptahhotep, de exemplu, este un rezumat al citatelor egiptene juridice din literatura veche şi din Vechiul Regat de Mijloc egiptean (până la mijlocul mileniului II î.e.n.) par să aparţină unei clase administrative a elitei egiptene. Erau celebrii şi veneraţi în timpul Noului Imperiu (până la sfârşitul mileniului II).
Între timp, textele piramidelor au devenit textele sacrofagelor (cu siguranţă după sfârşitul Vechiului Imperiu), şi în cele din urmă literatura mortuară şi-a creat capodopera sa, Cartea morţilor vechilor egipteni, în cursul Regatului Nou. De altfel, acesta din urmă a fost vârsta de aur a literaturii egiptene.
