Frumoasă, graţioasă, cu ochi mari albaştri, aşa au descris-o contemporanii săi pe marchiza de Brinvilliers. Dar în spatele acestui portret idilic se ascundea una dintre cele mai teribile şi misterioase femei.
S-a născut la 2 iulie 1630. Marie Madeline d’ Aubray, marchiză de Brinvilliers, fiica lui Antonin Dreux d’Aubray, consilier de stat a primit o bună educaţie. Conform propriilor sale declaraţii, încă de la vârsta de cinci ani, a fost cuprinsă de viciu. La 7 ani, şi-a pierdut virginitatea şi apoi s-a oferit tinerilor săi fraţi.
La vârsta de 21 ani, s-a căsătorit cu un tânăr ofiţer din regimentul Normandie, Antoine Gobelin, om onest provenind dintr-o familie bogată dar care era devorat de demonul jocului. Foarte repede, marchiza s-a ataşat (la Gaudin) de Sainte Croix, un ofiţer de cavalerie care îi fusese prezentat de soţul său. Tatăl marchizei, care aflase despre această poveste, a obţinut, graţie relaţiilor sale, o scrisoare cu sigiliu care îi permitea de a-l arunca la Bastilia pe amantul fiicei sale.
Într-adevăr, el a fost închis şase săptămâni. A fost unul dintre factorii care au declanşat unul dintre cele mai formidabile procese din secolul luminilor. Sainte Croix a făcut cunoştinţă, în temniţa umedă, cu un anume Exili, deţinătorul unui teribil secret al artei otrăvirii. În acest timp, tânărul ofiţer fusese deja format în această ştiinţă de celebrul chimist elveţian Christophe Glaser, stabilit în Saint Germain.
Astfel, tânăra marchiză a fost iniţiată în otrăvuri de către amantul său straniu. Rănit în orgoliul său, era dornic de răzbunare. Obiectul acestei uri era tatăl ei, vinovat de nenorocirea sa. El a pus la cale un plan diabolic. Marchiza s-a folosit de stăpânirea artei otrăvirii, noaptea, în spitale. Bolnavii care se apropiau de ea mureau apoi în suferinţe teribile.
În faţa neputinţei ştiinţei de a diagnostica urmele de otravă, tatăl său a devenit următorul său obiectiv. La 13 iunie 1966, retras pe pământurile sale de la Offemont, tatăl tinerei marchize suferea deja de mai multe luni de dureri stranii. Rugându-şi fiica să vină să-l vadă, nefericitul om a fost cuprins de vomitări neîntrerupte care au ţinut până la moartea sa, care a avut loc la Paris, unde a fost transportat pentru a primi îngrijiri de la cei mai buni medici. A murit la 10 septembrie la 66 de ani.
În cursul procesului său, marchiza a declarat că îşi otrăvise tatăl de 28 sau 30 de ori, fie ea-însăşi fie prin lacheul său, un anume Gascon care era în serviciul amantului acesteia. Dar ea şi-a otrăvit şi fraţii printr-un lacheu pe nume La Chaussee în 1670. În timpul autopsiei, au fost descoperite urme suspecte. Marchiza nu s-a potolit… Ea a încercat să-şi otrăvească propria fiică pe care o găsea prea idioată şi pe soţul său. Numai că acesta a supravieţuit! Se spune că ea i-a dat arsenic într-o cantitate atât de infirmă încât s-a crezut că soţul marchizei suferea de o congestie în picioare. Ea a declarat că nu trebuia să-i dea prea mult, în scopul de a nu se obseva că avea efect şi să precipite lucrurile.
Amantul său, speriat de această femeie atât de periculoasă, a ascuns într-un cufăr scrisorile de dragoste primite de la marchiză şi fiole cu otravă. În laboratorul său, el a fost victimă a unei misterioase experienţe alchimice. Poliţia a descoperit caseta şi o scrisoare ciudată. Între 8 şi 11 august 1672, marchiza a făcut uz de toate mijloacele pentru a îngropa povestea, încercând chiar de a-l corupe pe comisar, dar destinul a vrut altfel. Fiolele găsite au fost testate pe animale care au murit imediat.
Fiind bănuită, doamna le Brinvilliers s-a izolat în casa sa de la ţară. Nu însă şi valetul său, Chaussee, care sub pretextul că Sainte-Croix îi datora 200 de pistoli se opusese deschiderii cufărului. Arestat, a fost supus torturii şi condamnat la moarte la 24 martie 1673. Marchiza s-a refugiat la Londra. A fost condamnată în contumacie.
Sub implulsul regelui Ludovic al XIV lea, a fost emis un mandat de arestare pe numele acestei femeie primejdioasă. Dar marchiza a reuşit să se refugieze în Ţările de Jos, Picardia şi a găsit în sfârşit un refugiu într-o mănăstire.
La 16 martie a fost găsită pentru a fi adusă în faţa Justiţiei. A încercat de câteva ori să se sinucidă, însă a eşuat. Procesul marchizei s-a desfăşurat de la 29 aprilie la 16 iulie 1679 având 22 de audienţe. Singura sa apărare a fost tăcerea. A negat totul în bloc, spre uimirea judecătorilor. Dar la 16 iulie, s-a pronunţat sentinţa sa, teribilă. Ea a cerut să i se citească şi a doua oară, după care, în sfârşit şi-a denunţat complicii: Sainte Croix şi La Chaussee.
Cu picioarele goale, îmbrăcată doar cu o cămaşă din pânză groasă specifică condamnaţilor, marchiza ţinea într-o mână un crucifix şi în cealaltă făclia penitenţei. Se îndrepta spre eşafod. Ochii i-au fost legaţi. Călăul i-a tranşat capul de corp dintr-o lovitură. Apoi, trupul femeii a fost aruncat în flăcări. Cenuşa i-a fost răspândită de vânt.
