Este o alertă lansată de mai mulţi oameni de ştiinţă privind lipsa de vigilenţă a autorităţilor privind supravegherea elementelor susceptibile de a provoca un Gee Gee (adică un “Global Geophysical Event”).
Un tsunami este cauzat de cutremure de pământ, în timp ce un megatsunami de o combinaţie de cutremure de pământ şi de mişcări ale faliilor sau chiar de un vulcan. Dar şi de căderea unui meteorit în ocean.
Atunci când oamenii de ştiinţă au înţeles că um megatsunami ar putea fi provocat prin căderea de roci importante, au început să caute în ce loc, pe planetă, s-ar putea produce asta. Geologii au concluzionat că ar trebui supravegheate insulele vulcanice. Aceste insule sunt formate printr-o acumulare de lavă care se răceşte şi se solidifică.
Cum ele sunt constant erodate de mişcarea oceanică, sunt de natură mai degrabă instabilă şi pot să se scufunde. Indicii geologici demonstrează că acum mai multe secole, vulcani întregi au căzut, provocând tsunami teribile. Cum a fost cazul insulei Oahu, în apropiere de Hawaii.
O parte din faleza Tuscaloosa s-a prăbuşit în ocean. Şi nu vorbim aici de o simplă cădere de pietre. Urmele geologice arată că partea care s-a desprins din faleză ar fi trebuit să reprezinte de 10 ori volumul Everestului!!! Atunci s-a format un megatsunami care a lovit ucigător toată coasta de vest a Americii. Acest tip de Gee Gee ar fi putut distruge, cândva, miticul continent Atlantida.
În acest moment, este vizată insula La Palma din Canare. Oamenii de ştiinţă elveţieni s-au dus acolo pentru a studia activitatea vulcanică a acestei insule care posedă doi vulcani. Unul dintre vulcani este acum stins, dar al doilea, Cumbre Vieja, este activ şi foarte instabil.
În timpul ultimei sale erupţii, în 1946, geologii au notat că s-a format o fisură de 4 metri lărgime, pe o distanţă de 2 km.
Asta înseamnă că atunci când el va erupe din nou, de exemplu, o parte din vulcan, o jumătate de miliard de tone de roci, ameninţă de a se prăbuşi în ocean.
Oamenii de ştiinţă prevăd că se va forma un megatsunami al cărui prim val, cel mai slab, va avea o înălţime de 650 de metri. Megatsunami-ul va fi apoi împins de propria sa energie cu o viteză de 720 km/h până la coasta de est a SUA.
În opt ore, acest megatsunami va fi traversat oceanul Atlantic şi va inunda toată coasta americană, va înghiţi oraşul Miami, o parte din Boston şi din New York.

Urmariți-ne pe Twitter!
Publicitate

Video country music
Urmariți-ne pe Pinterest!
Enigme
Piramida de cristal din Triunghiul Bermudelor
În zona misterioasă numită Triunghiul Bermudelor, oamenii de ştiinţă au …Citește în continuare »Stimorol Guru
Filmarea cu acest mare mister care este Stimorol Guru a …Citește în continuare »Triungiul Bermudelor, un mister profund
Se spune că Ocenaul Atlantic ar fi o punte spre …Citește în continuare »Peşterile misterioase din Himalaya
O echipă de arheologi condusă de Mark Aldenderfer, de la …Citește în continuare »De ce nu se va reîntoarce niciodată NASA pe Lună?
NASA nu se va reîntoarce niciodată pe Lună! De ce? …Citește în continuare »
Showbiz
Clara Popescu este patroana unui club de fotbal în Austria şi ne vorbeşte deschis despre experienţa ei în străinătate
Fostă atletă româncă de performanţă, Clara Popescu a ales să …Citește în continuare »Taylor Momsen a fotografiat fantome
Actrița, cântăreața și supermodelul Taylor Michel Momsen s-a născut la …Citește în continuare »Miley Cyrus urăşte paparazzi
Miley Cyrus este fiica cântăreţului de country Billy Ray Cyrus. …Citește în continuare »Vedetele pun prenume nebuneşti copiilor lor
Nicolas Cage a pus numele băieţaşului său Kal El (Coppola). …Citește în continuare »Casa lui Demi Levatto este bântuită
Superba cântăreaţă Demi Levatto (Demetria Devonne) s-a născut la 20 …Citește în continuare »
Dosarele crimei
Unitatea 731. Medicii blestemaţi ai armatei japoneze
În cel mai mare secret, doi ani mai târziu, o …Citește în continuare »Familia De Cavalcante
Familia De Cavalcante este una dintre familiile crimei organizate care …Citește în continuare »Femeile mafiote din Cosa Nostra
Principala caracteristică a mafiei siciliene este de a fi clar …Citește în continuare »Omul Lup din Allariz
Evenimentele s-au petrecut în 1852 şi în acest caz, a …Citește în continuare »Mafia: între politică şi sindicate
Aranjamente politico-mafiote Există numeroase urme în istorie privind aranjamentele între …Citește în continuare »
Cele mai citite articole
- Ritual de magie neagră pentru a face o persoană ghinionistă
30/07/2019 (11.753)
- Un extraterestru a fost operat la Varginha
02/04/2019 (11.674)
- Prezenţa Ordinului Cavalerilor Ioaniţi în Valahia…
28/01/2018 (9.674)
- Motorul magnetic uluitor al lui Kohei Minato
06/05/2018 (9.340)
- Arme uluitoare secrete de provenienţă extraterestră…
21/12/2018 (8.761)
- Mircea Eliade şi mirajul Indiei
08/12/2019 (7.705)
- Iniţierea masonică
27/03/2019 (7.678)
- Tipuri de vrăji în magie neagră
18/03/2019 (7.434)
- Rusia nu este nimic fără Siberia!
05/05/2014 (7.058)
- Teribila ciumă neagră din 1348 (I)
14/12/2019 (6.017)
Leave a reply