Omul care mută stelele

Omul care mută stelele

5.00 avg. rating (99% score) - 2 votes

Germanul Hans-Jurgen Hirschganger, 49 ani, afirmă faptul că este înzestrat cu o putere telecinetică atât de mare încât este în stare să mute norii şi stelele prin simpla concentrare.

Hirschganger este profesor de arte marţiale la Frankfurt, în Germania. Apropiaţii săi sunt gata să garanteze că de îndată ce intră în transă, bărbatul poate să mute stelele de dimensiuni mici fie ele la dreapta, fie la stânga. Deplasarea poate varia între 5 şi 10 diametre aparente ale stelei, fiind vizibilă. La capătul experimentelor, stelele sunt din nou plasate la locul lor.

În noiembrie 2003, Hans-Jurgen Hirschganger a vizitat Fundaţia Educaţională James Randi din Florida, pentru a-şi supune “darul” la diferite teste.

Omul care muta stelele
Hans-Jurgen Hirschganger

Fundaţia, patronată de celebrul iluzionist James Randi (75 ani) oferă un premiu de 1 milion de dolari, oricărei persoane care demonstrează că are capacităţi paranormale. Randi care a călătorit mult, susţinând teoria inexistenţei parapsihologice, l-a testat pe Hans-Jurgen cu ajutorul Planetarului Buehler.

Specialiştii de aici au coordonat filmarea stelelor pe care germanul pretindea că le poate muta din loc. La experiment au participat şi observatorii independenţi care au judecat dacă s-au înregistrat sau nu mişcări anormale ale corpurilor cereşti.

La finalul testelor, Hans-Jurgen a dat asigurări că a reuşit în încercarea sa dar grupul de observatori nu a fost de acord. “A dat greş”, a spus sec Randi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *