În plină vânătoare de evrei în ţările cucerite de nazişti, în Varşovia a izbucnit o insurecţie. O mare parte din evreii deportaţi din Germania şi din Austria pieriseră deja în lagărele de concentrare, alţii urmau un ritm accelerat, căci Adolf Hitler era mai determinat ca niciodată de a împlini programul său fidel din Mein Kampf de a extermina toţi evreii. Soarta victimelor era încă ignorată… Doar Vaticanul, prin prezenţa prelaţilor săi în apropiere de lagărele de concentrare, era minuţios informat de ceea ce se petrecea cu adevărat, însă papa Pius al XII – lea, care primea constant rapoarte, tăcea. Nimic nu putea opri acest plan gigantic şi mârşav de exterminare, iar opinia publică era indiferentă şi, fireşte, dezinformată.
La un interval de 18 secole, sacrificiul eroic al lui Betar care a pus capăt celui de-al doilea război contra Romei – condus de Shimeon Bar – Kohva în anul 135 şi revolta din ghetoul Varşoviei, condusă de Mordehai Anielevici în 1943, observăm similitudini tulburătoare. Aceste două evenimente se caracterizează printr-o luptă fără speranţă, fiecare în faţa unui duşman foarte puternic, care avea la dispoziţie mijloace gigantice de distrugere. Primul reclama dreptul unui popor de a scăpa de sub jugul roman aflat pe propriul său teritoriu, în timp ce celălalt eveniment releva, pe plan universal, principiile elementare ale dreptului omului în plin secol 20.
Între aceste două epoci istorice, rezistenţa a fost caracteristica principală a poporului evreu disperat că rasismul şi ura nu au limite. Rădăcinile răului sunt adânci iar poporul evreu a suportat una dintre cele mai tragice experienţe din istoria omenirii, din păcate.
Atunci când administraţia germană s-a instalat în Polonia în octombrie 1939,una dintre primele sale griji a fost de a aduna la un loc pe cei 400. 000 de evrei din Varşovia, în vechiul cartier evreiesc, unde puteau locui în condiţii normale abia 60. 000 de persoane. Imediat a fost ridicat un zid, în aşa fel încât să izoleze cartierul în întregime, care a devenit un adevărat gheto în tradiţia creştină cea mai nefastă. Acestor locuitori le-au fost adăugaţi în scurt timp 100. 000 de noi locuitori, evacuaţi din oraşele limitrofe. Toată această imensă populaţie era obligată de a trăi în condiţii mizere, greu de descris, aproximativ 13 persoane într-o cameră, o mare parte rămânând fără adăpost.
Deşi rezistenţa evreiască a început să se manifeste la începutul anului 1940, abia la 2 decembrie 1942 s-a organizat un adevărat grup evreiesc de luptă prin adunarea tendinţelor politice mergând de la sionişti la comunişti. Heinrich Himmler, şeful suprem al Gestapoului, a ajuns la Varşovia la 9 ianuarie 1943 şi a vizitat inopinant ghetoul. Urmarea? A ordonat de a fi distrus imediat şi de a extermina pe toţi locuitorii săi. La 18 ianuarie, mai multe batalioane SS au năvălit în cartier, dar pentru prima oară, germanii au fost primiţi cu lovituri de mitraliere, grenade şi alte arme de foc, şi-au trebuit să se retragă deoarece au suportat pierderi grele.
Printr-un apel la lumea exterioară, şefii acestei rezistenţe armate fără precedent în frunte cu Mordehai Anielevici, în vârstă de 24 de ani, au declarat aceste cuvinte bulversante difuzate prin radio: “Declarăm război Germaniei, declarăm războiul cel mai disperat care nu a fost făcut niciodată. Organizăm apărarea ghetoului, nu pentru ca ghetoul să poată fi apărat, dar pentru ca lumea să înţeleagă disperarea luptei noastre ca un avertisment şi un reproş.”
După trei luni, la 19 aprilie 1943, importante forţe germane, cu corpuri auxiliare formate din colaboraţionişti polonezi, ucrainieni şi lituanieni, au asediat din toate părţile ghetoul. A doua zi, a avut loc un un atac masiv, însă imediat ce au intrat, atacanţii au întâlnit o ripostă de o violenţă neaşteptată, cu o ploaie de proiectile care i-au decimat şi i-au pus a doua oară pe fugă. Pentru apărători, era lupta disperării şi a supravieţuirii cu orice preţ. Pe acoperişul cel mai înalt din cartier flutura drapelul bleu şi alb al Sionului.
În faţa acestei rezistenţe uluitoare, comandantul german, generalul Jurgen Stroop, a primit ordinul personal al lui Hitler de a face uz de toate mijloacele de distrugere: artilerie, blindate, lansatoare de flăcări, gaz asfixiant etc. S-a luptat corp la corp pe străzi, în case cameră cu cameră, pe acoperişuri, în pivniţe şi în canale. În atacul final, aviaţia germană a fost nevoită de a interveni pentru a anihila ultimele cuiburi de apărători evrei.
La 8 mai, Mordehai Anielevici, soţia sa şi ultimii săi tovarăşi de luptă au luptat cu arma în mână după ce au respins propunerea germanilor de a se preda în schimbul salvării vieţii lor. N-au crezut o iotă din promisiunile naziştilor! La 16 mai, generalul Stroop i-a telegrafiat lui Hitler: “Cartierul evreiesc din Varşovia nu mai este.” Era foarte mândru… Pentru a-şi sărbători victoria, în aceeaşi zi a ordonat dinamitarea marii sinagogi din Varşovia, celebrând astfel faza finală a exterminării celei mai mari comunităţi evreieşti din Europa.
Aproape în acelaşi timp, Schmuel Zigemboim, singurul membru evreu din Consiliul polonez aflat în exil la Londra, s-a sinucis pentru a protesta contra a ceea ce el numea “conspiraţia tăcerii.” Într-o notă adresată presei, el scrisese: “Asistând fără a reacţiona la uciderea a milioane de fiinţe inocente, fără apărare, ţările libere din lumea occidentală au devenit complicele asasinilor.”
Una din primele acuzaţii era îndreptată către rezistenţa poloneză, care a rămas surdă la chemările de a ajuta Ghetoul. În afară de câţiva patrioţi, polonezii, în mare majoritate au găsit comod de a-i lăsa pe nazişti de a rezolva în felul lor “problema evreiască.” Iar atunci când câteva sute de supravieţuitori evrei din gheto au reuşit totuşi de a se refugia la rezistenţa poloneză, ei au fost în mod laş asasinaţi de fascişti polonezi care au trecut apoi în tabara nemţilor spre a colabora cu aceştia, dând dovadă de trădare şi de infamie. Puţini ştiu asta! După un an, rezistenţa poloneză a fost şi ea lovită mârşav, în momentul în care s-a ridicat la luptă la rândul său şi a cerut ajutor ruşilor. Aceştia nu au mişcat un deget şi i-au lăsat pe polonezi să fie măcelăriţi de germani. Atunci au pierit 150. 000 de militari polonezi!!
Dar alte reproşuri s-au îndreptat spre conducătorii lumii libere, în frunte cu Papa Pius al XII – lea. Ei puteau să facă totul, însă n-au făcut nimic pentru a opri sau măcar înfrâna genocidul cel mai monstruos din istorie. A fost nevoie să fie descoperite lagărele de concentrare ale morţii, cuptoarele crematoriilor încă fumegânde, vederea epavelor de oameni care abia de se mai puteau ţine pe picioare, precum nişte animale, pentru a se realiza dimensiunea extraordinară a barbariei naziste. Inuman, incredibil şi de neconceput pentru o minte normală.
Poporul evreu a trecut printr-o experienţă profundă şi tristă. Dar alt dictator, Stalin prevedea un plan de exterminare a trei milioane de evrei, cât numărau atunci în URSS. Nemţii dăduseră tonul… Se pare că în Istorie evreii au fost urmăriţi cu precădere de dorinţa acerbă a unora de a-i extermina. De ce? Epopeea Ghetoului din Varşovia, în contextul global al Shoah (Holocaustul), a rămas o piatră de cotitură pentru rezistenţa evreiască şi dorinţa lor disperată de a trăi. Ca toate popoarele, au avut acest drept sfânt.
Marian Deaconu
