Civilizația Tiwanaku (în limba aymara, sau Tiahuanaco, numele orașului modern în limba spaniolă), este o civilizație pre-inca, extrem de veche şi misterioasă, care a dominat jumătatea sudică a Anzilor centrali între secolele V şi XI.
Civilizația Tiwanaku a luat naşere pe malul sudic al lacului Titicaca, la peste 3.800 de metri deasupra nivelului mării, în apropiere de situl arheologic al orașului Soarelui Tiahuanaco. Nu se ştie extensia sa maximă, dar cercetările arheologice arată o expansiune pe teritorii vaste la sud și sud-est de lacul Titicaca. Aceste regiuni corespund azi nordului statului Chile și vestului Boliviei.
Deși era deja populat din 800 î.e.n., Tiwanaku nu s-ar fi afirmat decât cu puţin înainte de anul 500 î.e.n. și s-a extins dincolo de malul sudic al lacului după două secole de la declinul culturii Chavin, localizată esenţial de-a lungul litoralului Oceanului Pacific. Ea a introdus lucrarea în bronz şi aur în toată America de Sud.
Expansiunea la sud și vest ar fi făcut din Tiwanaku, conform lui Alan Kolata, un „stat prădător”. Mai degrabă decât un regim militar extrem de centralizat, el acționa ca un fel de arhipelag de orașe unite prin recunoașterea preeminenței religioase.
Impresionate de măreția și puterile supranaturale temute care păreau controlate de preoți, căpeteniile locale s-au supua fără ezitare. Era o intimidare mecanică, dar cu efecte majore imediate şi decisive!
Istoria civilizației Tiwanaku și capitalei cu același nume poate fi împărțită în patru epoci distincte:
. formativă, chiar înainte de secolul X î.e.n. – sec. III e.n.;
. intermediară, secolele III – VI;
. clasică, din secolele VI – X (datarea cea mai tardivă este obținută de la un monument din Tiwanaku cu carbon 14 ajungând până la anul 950);
. târzie, secolele X -XVI (dar în majoritatea studiilor arheologice se consideră civilizația Tiwanaku ca dispărută încă din secolul al XII-lea, și chiar din secolul XI).
Unele ipoteze literare, emise de Arthur Posnansky sau Rolf Müller și retransmise de către jurnaliști, cum ar fi Robert Charroux sau Serge Hutin, consideră că fondarea celui mai vechi oraș al acestei civilizații s-ar fi făcut în urmă cu mai mult de 10.000 de ani!
Această teorie se bazează în special pe diferite construcții interpretate ca docuri, dar care se află la o mare distanță de lac, care ar fi putut urmări construcția lor în urmă cu 15.000 de ani, în momentul în care lacul se afla de-a lungul acestor construcții.
Un alt argument pentru această teorie este interpretarea de desene și gravuri de animale cu reprezentări ale speciilor dispărute la sfârșitul Pleistocenului, adică acum aproximativ 12.000 ani î.e.n.!
Principalul element care permite de a se da o datare urcă dincolo de anul 10.000 î.e.n. şi este de ordin astro-arheologic. Într-adevăr, site-ul prezintă uşi si piloni laterali care sunt aliniaţi pe echinocţii (uşile) și solstiții (posturi).
Ori, data la care solstiţiile se ridicau în axa posturilor este mult mai veche decât teoriile propuse. Trebuie să se meargă până dincolo de 10.000 de ani î.e.n. pentru ca situl să coincidă cu solstițiile!
Unul dintre siturile arheologice actuale majore ale civilizației Tiwanaku este orașul Soarelui, un loc de celebrare a creatorului lui Dumnezeu Kon TiciViracocha. Aici se găsesc ruinele mai multor clădiri ceremoniale al căror scop principal este templul Kalasasaya, un spațiu mare închis.
Cele două monumente cele mai renumite sunt piramida la șapte grade de la Akapana și celebra Poarta Soarelui, considerată de unii cercetători ca un reper astronomic din cauza alinierii sale cu soarele, și de alții ca un observator.
Piramida poate apărea şi ca o mini replică a templului Kalasasaya, fiecare dintre terasele sale fiind decorate cu statui monolitice pe margini. O altă teorie interpretează movila ca o reprezentare a munțilora Anzii Cordilieri. Partea de sus a piramidei este ocupată de cutii – a căror utilizare este necunoscută – aranjate în jurul unei curți interioare.
Mai jos de Akapana apare un contrast puternic cu templul semi-subteran (semisubterraneo). Acesta impresionează cu sistemul său ingenios de conducte care trec prin piramidă pentru a pulveriza apa pe partea de sus a Akapanei, care apoi curge de la un etaj la altul, ca o cascadă artificială simbolizând cu siguranță izvoarele lui Nevado Illimani. Alţi monoliți stranii au fost interpretaţi de unii arheologi ca fiind apropiaţi de faimoşii Moai din Insula Paștelui. Aceştia sunt orientaţi spre interiorul sitului.
Peisajul este dominat de Akapana, piramidă în şapte trepte de la planul general evocând crucea Anzilor. Această emblemă, cu structură eşalonată, este de asemenea omniprezentă în arta zonelor muntoase, imitând după unii Crucea Sudului și reproducând după alţii cele patru părți ale Universului … Arhitecții săi aveau sentimentul spectaculosului: zidurile piciorului sunt construite din blocuri de gresie punctate la fiecare trei metri de stâlpi cu o bază dreptunghiulară având trei metri în înălţime.
Acest aspect atât de masiv l-a impresionat profund pe Pedro Cieza de Leon, primul european care a descoperit Tiwanaku și care nu a putut, admite el, „nici înțelege, nici ghici ce unelte sau instrumente au ajutat la finisarea lor …”
Construită în centrul unui şanţ larg, Akapana se integrează prin forma sa munților din apropiere. O rețea sofisticată de conducte accentuează asemănarea cu izvorul de apă de pe flancurile sale de la rezervorul plasat în partea de sus: s-a vrut interpretarea apei de ploaie rostogolindu-se pe pantele Anzilor? Se presupune, cel puţin însă nimeni nu ştie exact.
