În cel de-al III-lea Reich, organizațiile femeilor naziste au jucat un rol important. Nemțoaicele cunoșteau schimbările esențiale ale statului lor în timpul primului Război Mondial. Ele au intrat în aparatul de producție pentru a-i înlocui pe bărbații plecați pe front, dar în același timp și-au creat propiile lor organizații pentru a susține moralul soldaților, s-au constituit în personal medical auxiliar, au organizat vânzări de caritate în profitul orfanilor de război etc. După război, femeile au fost chemate din nou pentru a lucra în industrie. Dar în domeniul reprezentării politice, femeile trebuiau să acopere un loc nou. Claudia Koonz își amintește că dacă între 1917-1976 au existat în Congresul American 95 de femei, în Reichstag au fost prezente 112 de nemțoaice reprezentând 7-10% din populația electorală.
În anii 20 în partidul nazist, femeile apăreau în diverse manifestări pe care el le organiza; dar bărbații le împingeau să creeze propriile lor structuri, un fel de mișcare paralelă. Două dintre aceste conducătoare ale structurilor informale care nu erau incluse în partid au fost emblematice pentru angajamentul femeilor naziste: Elisabeth Zander și Guida Diehl.
Prima a activat în favoarea maternității și a figurii lui Hitler. Ea a publicat împreună cu colegele sale un ziar intitulat “Serviciul și sacrificiul femeii germane”, organizau sedințe de lectură colectivă a textelor lui Hitler și colect fonduri pentru casele de repaus ale SA.
Însuși Adolf Hitler nu a putut ignora acest fenomen. El a remarcat că în 1927, a apărut deodată o mișcare de femei care se simțeau profund atrase de politică însă el refuză categoric recunoașterea acestui angajament politic nou. Fundamentele politice ale organizației lui Zander, care îl adoră pe Hitler, constă cu siguranță din repudierea femeilor socialiste, dar mai întâi a femeilor burgheze ale căror organizații dominau scena feminină. Nazistele respingeau femeile educate și au format o adevărată comunitate de lucru, de viață și de luptă, reunind bogătașe și sărace, tinere și în vârstă, catolice și protestante din toate colțurile Vatertandului. Concepțiile lui Zander contraziceau ideile de supunere ale femeilor în fața bărbaților, ceea ce putea părea puțin cam straniu. Ele se bazau pe o surprinzătoare “utopie separatistă” care consta din a gândi că a lăsa bărbaților gestiunea chestiunilor publice permitea femeilor de a-și crea propria lor lume pe care puteau să o gestioneze liber.
Organizația lui Zander, Swastika roșie, numără, la sfârșitul anilor 20, 13.000 de membri, dar poliția estima cifra la 4.000. Numele organizației sale făcea referire la Crucea roșie. Militantele din această organizație rămâneau însă în contact cu bărbații naziști: ele le serveau drept auxiliare în numeroase chestiuni pe care aceștia le considerau ca rezervate femeilor.
Guida Diehl, cealaltă figură marcantă a femeilor naziste, își constituise o rețea care recruta într-un alt mediu decât cel al lui Zander. Crescută într-o familie naționalistă și antisemită, Diehl se adresa mai întâi femeilor protestante, conservatoarelor cu un anume nivel de educație. Ea a fondat “Mișcarea noul pământ” care a atras repede simpatia printre celebritățile lumii spectacolelor. A militat pentru puritatea rasei și refuzul său de a umili creștinele au împiedicat-o de a accede în asociațiile femeilor conservatoare clasice.
Dar experiența sa organizatoare în timpul războiului i-a dat gustul de independență.
Nu avea niciun gând de a-și abandona poziția pentru a cădea în mâinile unei organizații de bărbați. Adeptă a ideilor lui Hitler, organizația sa numără, după estimările sale, 200.000 de membri la sfârșitul anilor 20. Diehl a dezvoltat ideologia hitleristă clasică și a concluzionat că femeile nu aveau nimic de-a face cu gestiunea problemelor publice pentru că rolul lor era altul.
Ea a militat pentru un separatism radical și a propus alegerea unei camere de femei non-mixta aleasă de femei. Iată așadar cum partidul nazist putea să conteze pe două ramuri non-mixte și autonome una de alta. Ele puteau exercita o mare putere în sferele lor de influențe: familia, sănătatea, educația și moralitatea publică.
În cercul negru al femeilor naziste se mai aflau însă și alte figuri importante. De exemplu Elisabeth Polster, apropiata lui Diehl, amestecă voluntar creștinismul și nazismul. Ea lucra în strânsă colaborare cu conducătorii masculini ai partidului; în Ruhr unde locuia. Principalele sale activități erau de ordin social, amestecând caritate și asistență. Activitatea sa favorită era luptă contra dezmățului sexual printre muncitori și incestului.
În aceeași regiune, o altă femeie, Irene Seydel, era de asemenea foarte activă. Crescută într-o clasă medie, angajamentul său politic dată de la moartea soțului său pe front. Lectura cărții “Mein Kampf” a transformat-o în adepta necondiționată a nazistului. Ea a dezvoltat totodată o “utopie separatistă”. Pentru ea, femeile trebuiau să constituie fundamendele sistemului colectiv de valori, și că pentru Zandu și Diehl, ea recruta femei, care să-i împărtășească ideile în folosul partidului nazist.
La sfârșitul anului 1932, efectivele partidului nazist au depășit un milion și jumătate de membri (în 1928 erau doar 100.000!), însă conta doar pe 50.000 de femei organizate. Audiența naziștilor printre femei era mai importantă decât efectivele sale deoarece printre cei 4 milioane de alegători, 50% erau femei. În 1931, Diehl a luat contact cu Gregor Strasser, responsabil nazist, pentru a-i propune legături mai strânse între organizația sa și partidul lui Hitler. În ramura feminină a partidului însuși, apăruseră de asemenea noi conducătoare ca antropologul Pia Sophie Rogge Borner care consideră că rasa era un factor dominat, în timp ce Diehl și Zander aveau mai degrabă tendința de a da acest rol în primul rând sexul lui. Alte diferențe cu aceste conducătoare, Rogger-Burner era în special integraționistă. Ea intrevedea clar pericolul de a vedea femeile transformate în instrumente de procreere în folosința exclusivă a unei elite masculine și consideră că femeile trebuiau să participe la această elită, pentru a se apăra mai bine. Ea a publicat un ziar, “Combatanta germană” , unde explica că femeia trebuie să rămână stăpână corpului sau în orice moment căci, deîndată ce există alt corp în femeie, mama înlocuia femeia care își pierdea libertatea. Aceste concepții heterodoxe se bazau pe concepții rasiste extrem de dure.
Altă figură era Lydia Gottschewski. Născută la începutul secolului 20, era o oratoare și organizatoare de prim plan. Se distingea de alte militante pentru că lua drept țintă legăturile comunitare care uneau. Conform ei, bărbații naziști depindeau de femei. Ea a organizat tinerele hitleriste, unde a apărut maternitatea, nu doar din punct de vedere biologic, ci și pentru că aceasta participa la protecția slăbiciunilor care nu puteau fi asumate de bărbați, credea Lydia.
Toate aceste femei au acționat conform concepțiilor lor, fără a fi influențate de conducătorii partidului nazist, cu toate că șefii locali sau regionali ai partidului au început să se plangă de activitățile acestor femei. Atunci Hitler i-a încredințat lui Gregor Strasser o misiune de reorganizare a femeilor, care trebuiau luate în considerare. Zander a devenit brusc ținta a numeroase critici. Dar organizația sa s-a dezvoltat și Goebbles a decis să o desființeze menținâdu-i însă un post onorific în noua Organizație național-socialistă a femeilor (1931-1932).
În preajma preluării puterii, dincolo de cei 11 milioane de alegători, 850.000 de membri și 400.000 de S.A., partidul nazist german a început deci să se intereseze serios de femei. În mod paradoxal, niciuna dintre animatoarele mișcărilor feministe naziste nu prevedea de a trimite femeile în industrie, după ajungerea la putere.
Barbații naziști au preluat efectiv frâiele în vara anului 1932, când fiecare organizație regională feminină s-a găsit sub conducerea unui gauleiter bărbat. Dar cel mai important, Diehl, Zander și colegele lor și-au îndreptat brusc atenția spre organizații conservatoare feminine care erau organizații rivale în ochii lor, și le-au propus colaborarea. Aceste organizații, ca Federația protestantă sau Uniunea menajerelor, numără mai multe milioane de aderente. Încet încet, militante de prima mărime din Germania, care se dedicaseră trup și suflet cauzei Fehrerului lor din anii 20, au fost îndepărtate.
Partidul nazist nu avea un program special care să le vizeze pe femei. Hitler, susținut de militanta mișcării feminine burgheze, Leonore Kolhn, militau pentru tradiționalul Kinder, Kuche, Kirsche (copii, bucătărie, biserică) și nu revendicau Krakenhaus und Kulter (spitale și cultura), de exemplu. Naziștii au făcut totul pentru a distruge asociațiile feminine pro-hitleriste creând în interiorul fiecărei organizații naziste, dominate de bărbați, ramuri feminine. Astfel Frontul de muncă a creat un Front al femilor. Goltschewki a fost cea care a organizat această mare supunere!
Ea s-a adresat organizațiilor de femei neo-naziste care erau în mod esențial conservatoare (asociațiilor feministe de stânga erau demult interzise). Una după alta, aceste mișcări, care l-au uimit pe Hitler, au acceptat dictatul noii puteri. Regruparea profesională a femeilor a urmat aceeași cale și asamblul asociațiilor feminine care nu fuseseră încă interzise, au trebuit să se supună regulilor puterii naziste. Toate femeile căsătorite au fost excluse din funcția publică, femeile doctor și-au pierdut dreptul de a practica meseria. Lista excluderilor sociale și profesionale pe care au trebuit să o suporte femeile era foarte lungă.
Dar absorția miscarilor femeilor non-naziste nu s-a facut fara incidente. Asociația femeilor menajere din Reich, a oferit un exemplu. Organizație funcționând reacționar și anticomunist, s-a decis totuși de a coopera cu noua putere, încurajând cititoarele “Menajerei germane” (revista asociației) de a urma campania al cărei scop era acela de a steriliza pe toate indignatele și a acceptat expulzarea membrelor sale evreice. Această expulzare, după criterii rasiale precise, a atins o parte importantă din conducerea asociației.
Dar chestiunea cea mai importantă pentru conducătorii săi arieni era dizolvarea sindicatelor menajerelor. În toamna lui 1933, asociația a aflat cu stupefacție, că menajerele erau afiliate Frontului muncitorilor, organizație în care se afla Asociația menajerelor. Contestările nu au putut rezolva ceea ce se hotărâse! În decembrie 1933, Gertrud Schlotz-Klink a devenit responsabilul național al tuturor femeilor din al III-lea Reich (ea a reușit să unifice la Baden organizațiile femeilor catolice).
Astfel, statul nazist și-a dictat legea asupra femeilor (nu doar a celor naziste).
