La 1 septembrie 1939, fără declaraţie de război formală, armata germană a invadat Polonia sub pretextul că trupele poloneze au comis provocări de-a lungul frontierei germano-poloneză.
Atacată consecutiv de trupele germane şi sovietice, Polonia a fost zdrobită. La 27 septembrie, Varşovia a capitulat şi, la la 28 septembrie, ţara a fost împărţită între Germania şi URSS.
În Polonia, trăia o importantă minoritate evreiască. În 1931, evreii reprezentau 9,8 % din populaţia poloneză, adică 3,1 milioane de locuitori. În marile oraşe (Varşovia, Lodz, Lvov, Cracovia, Vilno, Lublin), ei reprezentau între un sfert şi mai mult din populaţie.
Între 1935- 1937, au avut loc multe pogromuri ale evreilor şi mulţi au căutat să migreze. În Polonia se găsea centrul Diasporei evreieşti din întreaga lume şi cea mai mare comunitate de evrei.
La 26 octombrie 1939, germanii au creat Guvernământul General, sub conducerea lui Hans Frank, şi i-a băgat pe evreii polonezi în ghetourile din cele mai mari oraşe, în vederea exterminării lor.
La Berghof, Adolf Hitler a schiţat la 22 august 1939 politica practicată de Reich în Polonia : „Ţara trebuia să fie tratată cu cea mai mare brutalitate, populaţiile sale supuse sau ucise, cadrele poloneze ofiţeri, profesori, tehnicieni, titulari de bacalaureat exterminaţi” .
Dar în special evreii, aflaţi în număr atât de mare în acest teritoriu vast. Germanii au efectuat masacre în masă. Sub ocupaţia lor, au pierit aproximativ 6 milioane de polonezi, dintre care jumătate erau evrei.
Ţara a fost împânzită cu o reţea de lagăre de concentrare, printre care cele de temut de la Auschwitz-Birkenau, în urma deciziei naziştilor de a recurge la „Soluţia finală”, pentru exterminarea evreilor. Pogromurile s-au înteţit. Cel mai cunoscut este cel de la Jedwabne, de la 10 iulie 1941, când sute de evrei au fost masacraţi de populaţia poloneză (mult timp, acest masacru a fost atribuit germanilor) .
La 21 septembrie 1939, Heydrich a emis directive stabilind ghetourile în Polonia ocupată. În 12 octombrie, au avut loc primele deportări ale evreilor austrieci şi cehi în Polonia. Iar la 28, s-a stabilit primul ghetou la Piotrkow. O lună mai târziu, la 23 noiembrie, s-a instituit obligativitatea ca toţi evreii să poarte o banderolă cu steaua lui David.
La 7 mai 1940, în ghetoul de la Lodz (Litzmannstadt), destul de mic ca suprafaţă, au fost înghesuiţi 165.000 de persoane. În fine, la 20 mai, s-a deschis lagărul de la Auschwitz, pentru ca la 16 noiembrie să se creeze ghetoul din Varşovia, unde vor locui curând 500.000 de evrei.
După conferinţa de la Wannsee, care s-a ţinut la 20 ianuarie 1942 la Berlin, germanii au început cu adevărat exterminarea sistematică a evreilor. Au început prin evreii din Guvernământul General. În acest scop au fost construite şase lagăre de exterminare (Auschwitz, Belzec, Chelmno,Majdanek, Sobibor şi Treblinka) în Polonia pentru a pieri aici milioane de evrei din Polonia şi din alte ţări din Europa. Din trei milioane de evrei prezenţi în Polonia înainte de război, doar 50.000 vor supravieţui războiului , din păcate.
Polonezii au devenit vânătorii evreilor şi germanofili sau, mai rar, rusofoni. Antisemitismul s-a manifestat cu o mare virulenţă în Polonia. Polonezii le-au reproşat evreilor de-a fi colaborat cu sovieticii precum şi faptul că evreii comunişti au jucat un rol de prim plan în acţiunile represive şi în deportările catolicilor polonezi. Cu toate acestea, în septembrie 1942, s-a constituit un Comitet provizoriu de ajutor al evreilor (Ty mczasowy Komitet Pomocy Zydom), mai cunoscut sub numele de Zegota. Se ştie că în 1943, acesta a salvat 2500 de copii evrei din Varşovia.
În toamna lui 1944, s-a deschis lagărul de la Belzec, iar în octombrie cel de la Auschwitz II (Birkenau). La 8 decembrie, a intrat în funcţiune lagărul de la Chelmno (Kulmhof): până în aprilie 1943, aici au fost asasinaţi 340.000 de evrei şi 20.000 de polonezi.
Graţie agenţilor Cichociemni, ai Guvernului polonez în exil, s-a dezvăluit pentru prima oară, „în noiembrie 1942, existenţa lagărelor de concentrare şi de exterminare a evreilor de nazişti” .
La 17 martie 1942, au început exterminările la Belzec (până la sfârşitul anului, vor fi exterminaţi 600.000 de evrei). În mai, la Sobibor (până în octombrie 1943, aici vor pieri 250.000 de evrei). La 22 iulie, s-a deschis lagărul de la Treblinka şi a început rezistenţa armată a evreilor din ghetourile din Kletzk, Kremenets, Mir şi Tuchim.
În aprilie 1943, germanii au început deportările evreilor din ghetoul Varşoviei (creat de Hans Frank), provocând revolta armată a acestora, între 19 aprilie şi 16 mai, înăbuşită în sânge. Au pierit 70.000 de evrei. În iunie, Heinrich Himmler a ordonat lichidarea tuturor ghetourilor din Polonia şi Uniunea Sovietică.
În timpul verii lui 1943, evreii au rezistat armat în ghetourile din Bedzin, Bialystok, Czestochowa, Lvov şi Tarnow.
La 14 octombrie a izbucnit revolta în lagărul de exterminare de la Sobibor. La 24 iulie, a fost eliberat lagărul de la Majdanek de către trupele sovietice. Câteva luni mai târziu, la 7 octombrie, a avut loc revolta Sonderkommando la Auschwitz. Un crematoriu a fost distrus. În noiembrie, evreii din Terezin au fost deportaţi către Auschwitz.
La 17 ianuarie 1945, a început evacuarea acestui lagăr uriaş al morţii.
Cu deportarea masivă a evreilor din ghetouri către lagăre, aproape 1,7 milioane de evrei vor muri numai în luna octombrie 1943.
Marian Deaconu, istoric
