Anul trecut m-am îndrăgostit de o femeie căsătorită, cu multe probleme psihologice. Se simțea neglijată, avea nevoie permanent de sprijin moral și, uneori, chiar de unul financiar. M-am oferit să o ajut, pentru că-mi plăcea imens. După o lună de dragoste intensă între noi, în secret, ea a făcut pasul: și-a părăsit soțul și s-a mutat la mine. Am avut un început de viață comună perfect și aveam același ideal. Apoi…
Frumusețea Florenței m-a cucerit pe neașteptate. Rafinată, sensibilă, delicată, mă impresiona și emoționa de câte ori trecea pe lângă mine. Îmi era greu să admit că era femeia altuia și că era accesibilă pentru mine, căci o doream cu tot sufletul meu.
Trebuia să întreprind ceva pentru a-i atrage atenția Florenței cu orice preț. Și norocul mi-a surâs când o vecină mi-a cerut ajutorul pentru ea, care nu se descurca cu realizarea unui proiect. Imediat, am realizat că aceasta era șansa mea nesperată și nu am mai stat nicio secundă pe gânduri. Am făcut în scurt timp și profesionist întreaga sa muncă și rezultatul foarte bun i-a adus o fericire nemăsărută și atenția spre mine. Nu știa cine era persoana care a scos-o din probleme, pentru că vecina nu-i oferise acest detaliu, însă a ținut neapărat să mă cunoască pentru a-mi mulțumi personal.
Prin intermediul acestei vecine, mi s-a facilitat întâlnirea cu Florența. Eram extrem de emoționat când am văzut-o în fața mea. Avea ochii torturați, dar totodată era o persoană extrem de plină de haz și dornică de comunicare. Nu m-am înșelat asupra caracterului său. Efuziunea ei m-a impresionat și ce să zic, mi-a dat aripi. Visam cu ochii deschiși.
Era un adevărat miracol, o prezență fascinantă care mă înnobila. Mi-a mulțumit, am discutat, m-am plimbat puțin și am devenit prieteni. Eram nerăbdător să o ating, însă ezitam, pentru că știam că este căsătorită.
Într-o zi, a făcut ea asta, cu multă determinare, ca ceva firesc! Îmi amintesc că am luat-o în brațe cu orice risc și am sărutat-o cu voluptate. Dragostea ne-a orbit. Nu ne mai păsa de nimic! Am fost pur și simplu nebuni. Am dus-o la mine și m-a urmat credincioasă, ca și cum exact așa trebuia să se întâmple! Ce fericit eram…
După câteva zile de extaz, Florența parcă s-a trezit dintr-o lungă halucinație, răvășită. Se simțea profund vinovată față de soțul său. Mi-a zis:
– Sunt căsătorită… nu mai putem continua.
– A aflat ceva?
– Nu, slavă Domnului.
– Atunci?
– Nu mai putem continua. Te rog, înțelege-mă. Te iubesc dar…
– Te iubesc enorm, Florența. Tu, tu ești totul pentru mine!!
– Oh, nu spune cuvinte mari.
– Este adevărul, ți-o jur.
Și am convins-o să nu renunțe la mine. Femeile au nevoie mereu de asigurări, de certitudine și, mai ales de tandrețe. Nu trebuia să ne batem capul cu lucruri care nu existau, cum ar fi fost faptul că el putea să descopere aventura noastră amoroasă.
Am consolat-o, pentru că într-adevăr Florența avea mare nevoie. Trecea printr-o pasă proastă, soțul ei o neglija. Îl știam un mare crai, nestatornic și infidel și m-am mirat cum ea a putut să se căsătorească cu un asemenea om neserios. Făceam și eu comparații cu mine și evident că mă consideram superior.
A devenit dependentă de mine, în așa hal încât ne vedeam și de 2 – 3 ori pe zi, în locurile stabilite de ea (îi plăcea mult să vină la mine, un loc sigur). Se simțea pierdută, prinsă între doi bărbați și cu o căsnicie în pragul dezastrului. Nici cu socrii nu se înțelegea. Iar soțul său, și-a pierdut slujba și din acest motiv, ne vedeam enorm de greu, pentru că el stătea mult timp acasă.
Apoi, după zile în șir de derivă, în care ea plângea pe umărul meu, mi-a venit ideea să-l ajut pe soțul ei pentru a putea fi liberă și să nu o mai terorizeze acasă. I-am spus. S-a uitat țintă la mine, într-un mod curios și mi-a mulțumit. Era cu adevărat distrusă. Frumusețea ei pălea din cauza grijilor…
Prin mine, el s-a reangajat la firma unui bun prieten de-al nostru, la serviciul aprovizionare. Nu știa cine l-a ajutat și nici nu conta. Tot ceea ce era important era ca eu să pot abuza de farmecele Florenței în tihnă.
Am început să ne iubim ca înainte. Dar ca în orice poveste, au existat și nori. I s-a părut că devin prea posesiv și că doream prea mult, că-i răpeam nu doar gândurile, ci și libertatea. Adevărul este că mă osteneam să fiu cât mai mult prezent în viața ei și să o fac plăcută. Dacă asta se numea posesivitate, judecați dvs., nu știu.
Chiar dacă în unele zile nu ne înțelegeam bine, una peste alta pot spune că ne înțelegeam și nu doream să ne limităm la aceste întâlniri “furate” și frugare, deși minunate și intense. O doream prea mult pentru a mă gândi că aș putea renunța la ea (deși, repet, era soția altuia, care nu o respecta). O stresa enorm.
Nu am meritat niciodată o femeie mai mult ca acum, mai ales că-mi corespundea perfect în multe privințe. Pe de altă parte, situația Florenței era complicată și delicată, dureroasă. Dorea să-l părăsească și să fie cu mine. De aceea, suferea mult, vedeam clar.
Chestiunea, era cum să scape de el în mod onorabil, fără un scandal de proporții. La această dilemă, aveam și un răspuns prompt. I-am pus pe tavă dovezi compromițătoare ale infidelității lui, pentru că nu am pierdut timpul degeaba. Era pierdută. Deranjată de escapadele sale, de trădare, de o situație tulbure și ambiguă, îi era teamă de viitor.
I-am spus, asigurând-o solemn:
– Sunt gata de orice responsabilitate în ce te privește. Dragostea ne unește și vom trece peste orice obstacol. Depinde numai de tine.
Am convins-o? Așa speram, măcar. Florența mi-a surâs trist. A plecat acasă răvășită. Seara, m-a sunat. Plângea. Dorea să ne vedem. Știam că s-a petrecut ceva grav. A venit la mine cu aerul unei femei terminate și mi s-a aruncat în brațe, tot plângând. Între ei, avusese loc o ceartă violentă, cu scântei.
L-a acuzat de neseriozitate și avea și dovezile furnizate de mine. De-acum, lucrurile erau clare. El dorea să se despartă! Cu ochii înlăcrimați, iubita mea oscila, era la capătul puterilor. Ezita. Fugea de o decizie finală, dar a luat-o el. Când ea a ajuns acasă, peste puțin timp, soțul ei o părăsise. Definitiv. Și-a luat lucrurile în grabă…
Plecarea lui neașteptată a limpezit lucrurile și a liniștit-o, măcar în ceea ce privește decizia de a divorța. Lucrurile s-au precipitat și acum, suntem împreună.
Dorel
