Strămoşii omului de Neanderthal s-au despărţit de ai noştri acum o jumătate de milion de ani, revelează două echipe de geneticieni care au aplicat două procedee de analiză materialului ereditar extras dintr-un os neanderthalian vechi de 38.000 de ani.

Concluziile studiilor lor complementare, bazate pe ADN-ul unei fosile găsite în 1980 în grota de la Vindija, în apropiere de Zagreb (Croaţia) şi publicate recent în două reviste ştiinţifice, Nature şi Science, sunt destul de concordante.

Dar mai ales, în pofida unei foarte lungi coabitări între strămoşii noştri şi oamenii de Neanderthal, studiile sunt unanime în a semnala că nu a fost detectată nicio urmă de amestec între specia noastră şi a lor, în ciuda marilor discuţii ştiinţifice.

Pentru prima echipă, linia care a condus la Homo neandertalensis s-a deosebit de cea de Homo sapiens acum 465.000-569.000 de ani, data cea mai probabilă fiind de ordinul de 516.000 de ani, în timp ce a doua echipă situează acest mare « divorţ » între 120.000 şi 670.000 de ani propunând ca cea mai bună estimare cifra de 370.000 de ani. Ultimul strămoş comun Neanderthal-omul modern incontestabil a trăit în urmă cu 706.000 de ani.

Primul grup constituit de cercetătorii germani, americani şi croaţi conduşi de Svante Paabo, de la Institutul Maxplanck pentru antropologie evoluţionară la Leipzig (Germania), a analizat un milion de perechi de bază de ADN (acid dezoxiribonucleic, suportul eredităţii).

Aceşti oameni de ştiinţă au analizat prin secvenţă directă ADN-ul nuclear (cel al miezurilor celulare) ale acestui om preistoric. Termenul ADN nuclear este utilizat prin opoziţie ADN-ului mitocondrial şi transmis esenţial prin mamă şi mai puţin util pentru studii asupra evoluţiei. Până în prezent, numai acest tip de ADN a fost abordat la Neanderthal.

Grota de la Vindija, din apropiere de Zagreb, Croaţia. Autor foto Tomislav Kranjcic, Flickr, martie 2010, sursa Wikipedia.

A doua echipă, americano-germană, condusă de Edward Rubin, care lucrează în două organisme californiene, Institutul de genomică al departamentului de Energie de la Walnut Creek şi Laboratorul naţional Lawrence Berkley, a recurs la o altă metodă, metagenomică, care permite de a compara mai mulţi genomi între ei.

Într-un comentariu publicat în Nature, doi biologişti neo-zeelandezi, David Lambert şi Craig Millar, salută această muncă de asemenea pentru că a dat naştere la o adevărată genomică a vehiculului, considerată până aici ca pur SF avându-se în vedere marea degradare a unui ADN atât de arhaic. Cele două articole îi vor face să tacă pe sceptici, estimează ei.

În schimb, dezbaterea privind Neanderthalul însuşi, primul om preistoric descoperit pentru ştiinţă acum 150 de ani, în 1856, în Germania, nu s-a încheiat.

Cine erau aceşti oameni bondoci care au domnit timp de sute de mii de ani asupra Europei şi Asiei occidentale, cum de au ştiut să înfrunte rigorile erelor glaciare şi să supravieţuiască foarte mult timp pentru ca apoi să se stingă, probabil acum 30.000 de ani, în condiţii absolut enigmatice?
Nu se ştiu prea multe despre ei. O singură certitudine avem: erau diferiţi de noi. Neanderthalienii erau vânători excelenţi şi deţineau o bogată cultură intelectuală şi materială.