Transnistria înseamnă dincolo de Nistru. De fapt, teritoriul Transnistriei desemnează regiunile Podolia şi Edisan (sau Yedisan).
Podolia
Podolia a fost mai întâi o zonă frontalieră disputată între slavii sedentari din nord şi popoarele nomade din stepa din sud. Apoi, regiunea a fost integrată în principatul ucrainean Galiţia-Volhynia în secolul XII.
A fost menţionată pentru prima oară în 1062 ca făcând parte din Regatul Kiev. În 1240, Podolia a fost răvăşită de către tătari şi în 1350 a fost cucerită de Lituania şi integrată, în 1386, Uniunii polono-ucrainene.
Acest regat a ridicat multe fortăreţe pe Nistru, la Kamenetes-Podolski (pe situl dacic Petridava sau Klepidava) şi Mohiliv, foarte importante din punct de vedere strategic. Fortificaţiile au fost constant întărite de către regii polonezi pentru a apăra Polonia de invaziile otomane şi tătare.
În apropiere se găsesc şi cetăţile moldave Hotin şi Soroca. Turcii au avut în stăpânire Podolia între 1672 şi 1699, după care aceasta a intrat în componenţa Imperiului Rus în 1793. La căderea acestui imperiu, teritoriul a fost disputat între polonezi, ucraineni şi sovietici. Aceştia din urmă au integrat-o în 1922 Republicii socialiste sovietice a Ucrainei.
Edisan
Edisan corespunde părţii de sud a Transnistriei. Este limitată la sud de Marea Neagră, la vest de Nistru şi la est de Bugul meridional.
În sursele medievale a fost menţionată sub numele de Dykra. Regiunea îşi trage numele de Yedisan de la tătarii nogay care trăiesc în această zonă din 1224.
Iniţial, regiunea a fost locuită de către sciţi. Apoi a fost invadată de huni, ostrogoţi, slavi, bulgari, pecenegi şi cumani.
În 1224, aici şi-au stabilit dominarea tătarii din Hoarda de aur, care au fost înfrânţi de către Marele Duce al Lituaniei, în 1412. Turcii au introdus mai târziu Edisan în paşalâcul Silistra (cu Dobrogea şi Basarabia) şi au ridicat fortăreţele de la Odessa şi Ozi.
Între 1672 şi 1699, ele serveau drept bază de retragere pentru tătarii care executau expediţii de jaf în Polonia, Rusia şi Moldova.
Pentru a contracara acest pericol permanent, ruşii au adus în nordul regiunii pe cazacii zaporogi. În timpul domniei ţarinei Ecaterina a II-a, ei au contraatacat şi, după războaiele ruso-turce din 1768-1774 şi 1787-1792, au trebuit să cedeze Edisan în urma tratatului de la Iaşi din 1792.
Tătarii au fost deportaţi către Asia centrală ( o parte din ei s-a refugiat în Dobrogea şi au rămas otomani) şi ţarul a repopulat regiunea cu colonişti ruşi, ucraineni, bulgari, moldoveni şi germani, care s-au alăturat cazacilor aflaţi deja în locul tătarilor.
Transnistria
Are o suprafaţă de 4.163 de kilometri pătraţi. Transnistria a făcut parte din fosta regiune ucraineană Podolia, cu excepţia oraşului Tighina (numit şi Bendery). În 1924, acesta a fost inclus în Republica autonomă moldavă pe care au creat-o sovieticii în Ucraina, dar care va dispărea în 1940, atunci când U.R.S.S. a ocupat Basarabia. Partea sa orientală a fost integrată Ucrainei, în timp ce partea occidentală a primit numele de Republica sovietică moldavă.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Transnistria a fost recuperată de România, iar aici, mareşalul Ion Antonescu i-a deportat pe evrei şi ţigani şi a creat lagăre de muncă. Practic, regiunea a devenit un adevărat câmp al morţii şi un focar de boli contagioase, greu de descris. Ei erau lăsaţi să moară de frig şi de dezinterie, dacă nu erau împuşcaţi.
Acum, Transnistria cere alipirea la Federaţia Rusă şi este folosită de aceasta ca un factor de presiune şi de schimb. Preşedintele Sovietului Suprem al Transnistriei, Mihail Burla, a cerut oficial Dumei de Stat a Rusiei să ia în vedere emiterea unei legi care să consfinţească acest deziderat al rusofonilor, care reprezintă 97,2 % din locuitorii republicii separatiste. Ce va urma?
Marian Deaconu
