Știți oare ce înseamnă să tremuri din cauza unei acțiuni prostești? Sunt emotiv și mă îndrăgostesc repede, dacă văd pe cineva care îmi place. Iar în casa mătușii mele, o femeie între două vârste și elegantă, am dat cu ochii de o prietenă de-a ei care mi-a plăcut foarte tare.
Simțeam că mă aflu în pragul unei mari cuceriri, a aventurii pe care nu o voi uita, poate mai mult timp, cine știe. Gândul meu s-a canalizat spre această ființă specială, care m-a răvășit pur și simplu.
Nu știam că-i voi place enorm acestei femei și nu-mi propusesem deloc să fac o cucerire tocmai în casa mătușei mele Pușa, nora tatălui meu. Dar am zărit-o pe Gabriela și ce să vă spun, mi s-a cam pus pata pe ea, cum se spune. Atrăgătoare, sensibilă, timidă și cu o privire care mă străfulgera.
În acel moment, am rămas ca înmărmurit, cu ochii pironiți la chipul său. Mă privea dulce, cu o blândețe și mă lăsa să înțeleg orice. Mi-am închipuit că mă dorea.
De altfel, în bucătărie, tanti Pușa m-a întrebat direct:
– Ai pus ochii pe Gabi?
– Este rău?
– Nu, Doamne ferește! Era o simplă constatare, Marinel.
– Crezi că…
– Nu știu, este problema voastră, a replicat ea imediat ridicând mâinile. Nu mă bag în chestiunea asta, este mult prea delicată.
– Așa-i… voi vedea.
Dar în acea clipă, am știut că o doresc cu adevărat și că nimeni pe lume asta nu mă va putea opri să nu o am. O doream cu toată ființa mea… De unde apăruse? Și cum de n-am știut despre existența sa niciodată de la mătușa mea?
Curios, am sondat-o, pentru a afla unele detalii. Gabriela lucra în Italia. După Revoluție, cu ajutorul unei prietene italience s-a stabilit la Bologna, unde a găsit de lucru și casă. O perioadă, a stat la acea prietenă și s-a descurcat de minune. Am aflat și că – ceea ce mă interesa cel mai tare – era căsătorită.
Mai precis, nu mai era! Fostul ei soț, un italian în vârstă și plin de bani, murise din cauza unui infarct iar ea i-a moștenit întreaga avere, pentru că el nu avusese urmași.
Ce noroc pe capul Gabrielei! Îmi închipuiam că puteam fi împreună… De ce nu? Am complimentat-o și încurajat și de mătușa mea, am invitat-o în oraș. Apoi, peste câteva zile, eram aproape prieteni la cataramă, îndrăgostiți și veseli de nebunii nevinovate.
Gabriela mi-a propus să facem o excursie la munte și prin țară, pretinzând că atunci când trăia în România, nu și-a permis să facă “o asemenea escapadă”. Mi s-a părut perfect, provocarea de care aveam amândoi nevoie, la urma urmelor.
Iar ea, a conchis cu zâmbetul pe buze:
– Așa, ne vom putea cunoaște mai bine.
– Abia aștept, i-am declarat eu nerăbdător, simțind cum inima mea bătea cu putere, gata de a se sparge parcă.
– Mulțumesc, dragule…
Gabriela mă atrăgea fantastic. Am întrebat-o pe mătușa mea, Pușa, dacă făceam bine ceea ce alesesem, iar ea mi-a spus:
– Lasă inima să vorbească, eu așa zic.
– Ai dreptate, i-am spus eu sărutând-o fericit pe obraz.
Mă gândeam la o aventură, vreau să vă spun, de fapt, nu la o chestiune cu adevărat serioasă. Nu mă vedeam că voi putea pleca în Italia cu ea, la o adică și că destinul meu va căpăta dintr-o dată alt sens. Doream să profit de câteva clipe minunate cu Gabriela și atât. Gândeam egoist, nu?
Dar ea aspira la mai mult: vedea în mine jumătatea pe care o căutase toată viața. Soțul perfect. Imediat ce am rămas numai noi doi în acest demers amoros, Gabriela a început să mă flateze în exces și să-mi facă promisiuni peste promisiuni, ca și cum rolurile s-ar fi inversat. Pare ciudat.
M-a luat în serios și poate că mă vedea deja victima sa. Deodată, lumea mi se deschidea. Am petrecut două zile de vis în compania Gabrielei, în Poiana Brașov. Dar seara, înainte de a pleca spre Suceava, la restaurant ea a băut peste măsură. M-a uimit. Degeaba am încercat eu să-i temperez pornirile, că nu a fost chip.
Tot ceea ce se petrecea mi se părea absurd. Isprava ei, absurdă în esență, mă îngrozea. Ce urmărea? De ce nu s-a putut controla? Adevărul este că s-a simțit bine și a bravat. Eram sigur că Gabriela își va dezvălui acum adevărata sa față. Eram curios să i-o știu.
Deodată, a început să mă insulte și nu mi-a căzut deloc bine. Am părăsit-o la masă, nervos.
Tocmai când între noi se instaurase un climat de încredere. Îi plăcea să glumească mult, uneori mă testa (nu găseam asta vesel) și-mi cerceta reacțiile. Dar a sărit prea mult coarda.
A avut o explicație: m-a considerat unul dintre angajații ei, cu care își putea permite aproape orice. Gabriela nu a înțeles (sau nu a vrut) că eram o altă persoană, că am orgoliu și că sunt greu de mulțumit. Maniera ei de a mă trata m-a deranjat profund.
A venit să mă caute în camera de la hotel, în timp ce-mi pregăteam bagajul, decis de a pleca acasă. Râdea. În loc să-și ceară scuze, a marjat pe aceeași atitudine, acum sfidătoare. Cu o grimasă, i-am strigat:
– Ești neserioasă!
Chipul ei era taciturn. Mă privea confuză și tăcea. M-a întrebat cu un straniu accent de om nevinovat:
– Te-ai supărat… pentru atât?
Aceasta a fost ultima picătură care a umplut paharul. Femeia drăguță dispăruse ca prin farmec și a fost înlocuită de una demonică, de nerecunoscut. Am înghițit în sec și am continuat să-mi pun mii de întrebări în minte în timp ce Gabriela se chinuia să mă convingă că aveam păreri diferite și că totul fusese o glumă, poate cam nesărată.
Oh, era însă extraordinar de fermecătoare… În orice caz, o femeie cu zeci de fețe, periculoasă, după cum îmi dădeam seama, cu care nu era bine să mă încurc. Apoi, am aflat că ea avusese 4 – 5 soți și toți au ajuns într-o depresie severă.
Din cauza ei!!
Leo
