Există bărbaţi care nu se îndoiesc de nimic. Se simt extrem de siguri pe ei, importanţi, sunt orgolioşi şi posesivi, cred că li se cuvine totul. Îşi consideră femeia lor ca pe o sclavă, ca pe un obiect (probabil strălucitor) cu care pot să facă ce vor. Şi nu sunt puţini care gândesc astfel, vă asigur.
O femeie însărcinată atrage anumiţi bărbaţi şi suscită repulsia altora. Când mă aflam într-o asemenea situaţie, am fost intens curtată de un domn şarmant. Eram foarte sensibilă în acea perioadă dificilă pentru mine şi extrem de excitată. Vulnerabilă la maxim. Soţul meu mă umilea şi mă făcea să plâng mult. Ne certam des, aproape din nimicuri. Nu-i păsa de starea mea şi nu mă menaja, cum ar fi trebuit.
Eram mai mereu tristă şi nervoasă. În plus, graviditatea îmi crea fel de fel de probleme, cu care nu eram obişnuită şi cărora trebuia să le fac faţă. Formele mele creau o stimulare senzuală pe care acel bărbat le-a admirat. M-a complimentat cu insistenţă şi tandreţea sa m-a sensibilizat enorm. Era altfel, se comporta aşa cum nu o făcea soţul meu, din păcate (ceea ce mă durea fantastic). De ce nu putea şi el?
Simţeam o atracţie inconştientă faţă de admiratorul meu. Ne întâlneam, vorbeam, ne plimbam în ascuns, primeam cu plăcere complimentele lui şi mă simţeam bine, parcă pluteam. Trăiam intens fiecare secundă alături de el şi, în mod firesc, doream să o prelungesc cât mai mult. Dar timpul cu el se scurgea repede şi brusc ieşeam din visare, pentru a pătrunde în infernul meu cotidian.
Comparaţiile pe care le făceam între cei doi bărbaţi mă nelinişteau. Momentul de apogeu a fost însă atunci când acest admirator al meu mi-a declarat:
– Te iubesc, Gina.
– Şi ce-ai vrea, omule? Să-ţi sar de gât, să rămânem împreună?
– Nu fii rea! Acasă, ai un bărbat nesuferit, care te jigneşte, ştii bine.
– Şi? Spune odată, haide, spune odată că mi-am ratat căsnicia!
– Nu spun asta, mă mir…
– Şi, mă rog, de ce n-ai spune-o, dacă-i adevărat? Şi eu ştiu asta, crede-mă.
– Cel mai bine!
M-am simţit ciudat. Eram confuză. Acel om a fost însă delicat cu mine şi înţelegător. Tandru. Exact de asta aveam nevoie. Instinctul îmi spunea că mă puteam baza pe el. Mă făcusem roşie ca sfecla. Obrajii îmi ardeau. Deodată, furia pe care mi-o provocase cu câteva ore înainte soţul meu, care mă acuzase de infidelitate, s-a întors acum împotriva acestui bărbat special.
Era uimit de izbucnirea mea necontrolată. Nu merita! Nu-l scăpam din ochi. Eram încordată şi-l vedeam cât de mult suferă. Nerecunoscătoare am mai fost… El s-a împotrivit şi mi-a spus că nu procedam corect, în timp ce eu continuam să mă răţoiesc la acest om, ignorând faptul că se purtase frumos cu mine şi că mă iubea.
Între noi, ar fi putut fi multe momente frumoase, pe care însă le-am curmat prin comportamentul meu aberant. Recunosc, am fost dezgustătoare. Mă simţeam totuşi iubită şi dacă ar fi insistat şi el puţin, probabil că i-aş fi cedat. Furia mea s-ar fi putut dintr-o dată transforma într-o dulce dăruire. N-a fost să fie… El nu a făcut acest pas, pe care îl sperasem în adâncul sufletului meu şi ne-am despărţit fără să ne spunem multe. A fost o despărţire ciudată, ca o fugă de teamă că putea fi ceva frumos între noi. Puteam uşor să-mi înşel soţul şi n-am făcut-o.
Am rănit orgoliul acelui admirator al meu şi nu trebuia. Dar dă-i omului înţelepciunea de pe urmă… A rămas şocat şi descumpănit, normal. Cu siguranţă, nu se aştepta. Şi nu a înţeles de ce am făcut toate astea. Cum nici eu.
Anii au trecut… Lucrurile din familia mea s-au calmat, între timp. Soţul meu nu mai este atât de imprevizibil ca înainte şi, mai ales, nu mă mai umileşte. Ne ignorăm şi practic, fiecare are viaţa lui.
Adevărul este că iubirea poate reîncepe oricând. Sunt o femeie matură acum, dar sexy. L-am reîntâlnit pe fostul meu admirator. Nu s-a schimbat prea mult. Am discutat mult, evitând acel regretabil eveniment, care nu ne făcea plăcere privind despărţirea noastră. A fost, continui să cred, prostia mea. Exclusivă.
Dar el, din fericire, nu mi-a purtat ranchiună şi am descoperit acelaşi bărbat tumultos şi sentimental, sensibil şi romantic, care şi-a declarat făţiş dragostea faţă de mine. M-a surprins plăcut, pentru că nu mă aşteptam ca după atâţia ani, să mă mai poarte în suflet. Pare de neînţeles!
De data asta, nu am mai făcut aceeaşi greşeală. Ne iubim şi i-am cedat. El este divorţat şi m-a cerut de soţie. Oscilez, însă… Sincer, mi-ar conveni această situaţie, adică de a fi amanta lui însă nu ştiu dacă până la urmă, el o va accepta. Este prea prins de mine şi posesiv. Delicat dar ferm. Sunt confuză.
Gina
