Satelitul planetei noastre a fascinat dintotdeauna omul. Oamenii de ştiinţă sunt unanimi: Luna nu ar fi trebuit să existe!
Ea nu se supune nici uneia dintre regulile astro-fizice şi nimeni nu a reuşit să impună teoria originii şi a formării sale acum 4 miliarde de ani. S-a sugerat că după coliziunea cu un meteorit, o mare bucată din Terra s-a desprins pentru a forma Luna. Sau că ea era o planetă mică, pe care a captat-o orbita noastră. Ori că ea a fost formată în acelaşi timp cu Terra. Cercetătorii au descoperit de asemenea un ordin coerent de numere întregi în geometria şi dimensiunile Lunii.
Ei au căutat acest model geometric pe celelalte planete ale sistemului solar însă nu l-au găsit. Se poate remarca totodată că Luna nu posedă aproape niciun metal greu şi astronomii merg până acolo încât se gândesc că ea nu are miez!
Trebuie amintit că având un sfert din mărimea Terrei, Luna nu are decât 1% din masa planetei noastre (mai precis 1/83 din masa planetei noastre) şi densitatea sa seamănă mai mult cu cea a unui înveliş decât cu cea a unei planete. Oamenii de ştiinţă din cadrul misiunilor Apollo au explicat aceste anomalii postulând că Luna nu ar avea decât un miez mic şi confirmă în 1998, că ea nu reprezenta decât 3% din masa sa totală (contra 30% pe Terra).
O altă anomalie i-a lăsat perplecşi pe astronomi. Conform legilor gravitaţiei universale, Terra ar trebui să aibă de 4 ori viteza sa de rotaţie actuală pentru a explica interacţiunile Terra-Lună în sistemul solar. Trebuie de asemenea adăugat la asta imposibilul hazard care face ca faţa sa ascunsă să fie invizibilă timp de 365 de zile pe an şi că atunci când se analizează geologic aceste două corpuri foarte apropiate, Terra obţine ca prin magie toate substanţele minerale şi feroase şi Luna niciuna!
În 1997, colonelulu Philip Corso, membru al Consiliului Naţional de Securitate a declarat: ”Armata SUA şi US Air Force posedă 122 de fotografii luate de astronauţi pe Lună arătând o prezenţă extraterestră”.
