Satelitul planetei noastre a fascinat dintotdeauna omul. Oamenii de ştiinţă sunt unanimi: Luna nu ar fi trebuit să existe!
Ea nu se supune nici uneia dintre regulile astro-fizice şi nimeni nu a reuşit să impună teoria originii şi a formării sale acum 4 miliarde de ani. S-a sugerat că după coliziunea cu un meteorit, o mare bucată din Terra s-a desprins pentru a forma Luna. Sau că ea era o planetă mică, pe care a captat-o orbita noastră. Ori că ea a fost formată în acelaşi timp cu Terra. Cercetătorii au descoperit de asemenea un ordin coerent de numere întregi în geometria şi dimensiunile Lunii.

Luna – satelitul planetei noastre
Ei au căutat acest model geometric pe celelalte planete ale sistemului solar însă nu l-au găsit. Se poate remarca totodată că Luna nu posedă aproape niciun metal greu şi astronomii merg până acolo încât se gândesc că ea nu are miez!
Trebuie amintit că având un sfert din mărimea Terrei, Luna nu are decât 1% din masa planetei noastre (mai precis 1/83 din masa planetei noastre) şi densitatea sa seamănă mai mult cu cea a unui înveliş decât cu cea a unei planete. Oamenii de ştiinţă din cadrul misiunilor Apollo au explicat aceste anomalii postulând că Luna nu ar avea decât un miez mic şi confirmă în 1998, că ea nu reprezenta decât 3% din masa sa totală (contra 30% pe Terra).
O altă anomalie i-a lăsat perplecşi pe astronomi. Conform legilor gravitaţiei universale, Terra ar trebui să aibă de 4 ori viteza sa de rotaţie actuală pentru a explica interacţiunile Terra-Lună în sistemul solar. Trebuie de asemenea adăugat la asta imposibilul hazard care face ca faţa sa ascunsă să fie invizibilă timp de 365 de zile pe an şi că atunci când se analizează geologic aceste două corpuri foarte apropiate, Terra obţine ca prin magie toate substanţele minerale şi feroase şi Luna niciuna!
În 1997, colonelulu Philip Corso, membru al Consiliului Naţional de Securitate a declarat: ”Armata SUA şi US Air Force posedă 122 de fotografii luate de astronauţi pe Lună arătând o prezenţă extraterestră”.

Urmariți-ne pe Twitter!
Publicitate

Video country music
Urmariți-ne pe Pinterest!
Enigme
Piramida de cristal din Triunghiul Bermudelor
În zona misterioasă numită Triunghiul Bermudelor, oamenii de ştiinţă au …Citește în continuare »Stimorol Guru
Filmarea cu acest mare mister care este Stimorol Guru a …Citește în continuare »Triungiul Bermudelor, un mister profund
Se spune că Ocenaul Atlantic ar fi o punte spre …Citește în continuare »Peşterile misterioase din Himalaya
O echipă de arheologi condusă de Mark Aldenderfer, de la …Citește în continuare »De ce nu se va reîntoarce niciodată NASA pe Lună?
NASA nu se va reîntoarce niciodată pe Lună! De ce? …Citește în continuare »
Showbiz
Clara Popescu este patroana unui club de fotbal în Austria şi ne vorbeşte deschis despre experienţa ei în străinătate
Fostă atletă româncă de performanţă, Clara Popescu a ales să …Citește în continuare »Taylor Momsen a fotografiat fantome
Actrița, cântăreața și supermodelul Taylor Michel Momsen s-a născut la …Citește în continuare »Miley Cyrus urăşte paparazzi
Miley Cyrus este fiica cântăreţului de country Billy Ray Cyrus. …Citește în continuare »Vedetele pun prenume nebuneşti copiilor lor
Nicolas Cage a pus numele băieţaşului său Kal El (Coppola). …Citește în continuare »Casa lui Demi Levatto este bântuită
Superba cântăreaţă Demi Levatto (Demetria Devonne) s-a născut la 20 …Citește în continuare »
Dosarele crimei
Unitatea 731. Medicii blestemaţi ai armatei japoneze
În cel mai mare secret, doi ani mai târziu, o …Citește în continuare »Familia De Cavalcante
Familia De Cavalcante este una dintre familiile crimei organizate care …Citește în continuare »Femeile mafiote din Cosa Nostra
Principala caracteristică a mafiei siciliene este de a fi clar …Citește în continuare »Omul Lup din Allariz
Evenimentele s-au petrecut în 1852 şi în acest caz, a …Citește în continuare »Mafia: între politică şi sindicate
Aranjamente politico-mafiote Există numeroase urme în istorie privind aranjamentele între …Citește în continuare »
Cele mai citite articole
- Ritual de magie neagră pentru a face o persoană ghinionistă
30/07/2019 (11.759)
- Un extraterestru a fost operat la Varginha
02/04/2019 (11.677)
- Prezenţa Ordinului Cavalerilor Ioaniţi în Valahia…
28/01/2018 (9.678)
- Motorul magnetic uluitor al lui Kohei Minato
06/05/2018 (9.345)
- Arme uluitoare secrete de provenienţă extraterestră…
21/12/2018 (8.762)
- Mircea Eliade şi mirajul Indiei
08/12/2019 (7.716)
- Iniţierea masonică
27/03/2019 (7.690)
- Tipuri de vrăji în magie neagră
18/03/2019 (7.456)
- Rusia nu este nimic fără Siberia!
05/05/2014 (7.058)
- Teribila ciumă neagră din 1348 (I)
14/12/2019 (6.018)
Leave a reply