Mircea Eliade s-a născut la 13 martie 1907 la Bucureşti. Pasionat de mitologie şi de religii, se dedică studiului şi în particular începe să studieze persana şi ebraica. De la lucrările lui Marc Aurelius şi Epictet, filosoful de mai târziu trece la descoperirea culturii asiatice, care îl va influenţa profund mai târziu.
Astfel, filosofia indiană devine a doua pasiune a lui Mircea Eliade. Va obţine o bursă particulară, în urma căreia va începe să studieze limba sanscrită şi yoga cu Surendranath Dasgupta, scriitor şi filosof indian din provincia Bengal, în Calcutta. El este de fapt tatăl scriitoarei Maitreyi Devi, eroina romanului de dragoste scris de Mircea Eliade.
El a declarat: „Eram poate primul român care s-a hotărât, nu atât să călătorească în India, cât să rămân acolo şi să lucreze”.
Mircea Eliade a petrecut în India trei ani, între 1928 şi 1931, beneficiind de o bursă din partea statului român şi a maharajahului de Kassim Bazar pentru a-şi scrie teza de doctorat despre yoga, sub îndrumarea lui Surrendranath Dasgupta, profesor de filosofie la Universitatea din Calcutta.
Călătoria lui Eliade în India a fost, înainte de toate, una spirituală, aflată sub semnul pasiunii pentru civilizaţia acestei ţări. Nu a fost un simplu accident, ci un drum spre rădăcini, spre centru unde filosoful a trecut printr-o profundă transformare.
Încă din liceu, Mircea Eliade a fost marcat de un interes deosebit pentru literatură, filosofie, orientalistică şi istoria religiilor, iar în anii studenţiei sale, acestea se vor accentua.
În India, a descoperit o lume extrem de interesantă, în care el „vedea un mare depozit de semnificaţii ascunse”.
Marea decizie a vieţii lui este cea de a pleca în India, în locul sursei adevărului etern. El a invocat, în acest sens, aspiraţia lui către universalitate şi libertate. În India căuta un nou umanism, mai larg, mai temerar, sperând să descopere acolo modelul unui „om universal”.
„Plecam în India mărturiseşte filosoful ca să nu mai am senzaţia aceea de provincial pe care mi-o dădea frecventarea exclusivă a filosofiei occidentale. Nu credeam că gândirea începe de la presocratici. Voiam să cercetez rădăcinile cele mai adânci ale gândirii”.
Dimensiunea spirituală a Indiei profunde l-a acaparat pe nesimţite. Mircea Eliade s-a intersectat cu India „eternă”, care l-a absorbit total şi l-a transformat iremediabil. Eliade a devenit, astfel, mesagerul şi mediatorul prin excelenţă al Indiei în cultura română.
Experienţa indiană i-a dezvăluit o altă faţă a naturii sufletului uman, a înţelepciunii acestuia şi a unei alte percepţii, total diferită de a noastră, de a vedea viaţa în complexitatea sa. Dimensiunile spirituală şi culturală pe care le-a dat Eliade în urma acestui pelerinaj în Orient şi-au lăsat amprenta asupra operei lui.
Despre cartea lui Mircea Eliade, India, Isabelle Cordonnier notează: „Nici jurnal nici naraţiunea călătoriei, această carte seamănă cu o serie de note luate de Mircea Eliade în timpul şederii sale în India din 1928 la 1931. Ea urmăreşte descoperirile unui tânăr orientalist în această imensă ţară pe care a parcurs-o cel mai aproape de realitatea sa.
Aceste note mărturisesc despre extraordinara bogăţie intelectuală şi spirituală a Indiei din anii 20 şi despre freamătul naţional care a ridicat deja câteva oraşe. Ele fac de asemenea referire la curiozitatea şi la pasiunea autorului pentru toate aspectele vieţii cotidiene: moarte, mâncare, vânătoare, botanică, bazare, oraşe şi monumente, dar de asemenea despre dansurile naţionale sau despre femeia indiană. Mircea Eliade a locuit în ashramuri, la indieni notabili însă de asemenea sub cort în junglă sau la Rabindranath Tagore”
În Sri Lanka, Mircea Eliade l-a întâlnit pe mentorul său, profesorul S. Dasgupta. India îl cucereşte absolut. A parcurs mii de kilometri prin această ţară şi s-a adaptat la obiceiurile locurilor pe unde a trecut. El scrie: „A trebuit să mestec frunze şi nuci betel, astringente şi iuţi, cară sfârşesc prin a da gurii o culoare puternică roşie. Când vorbesc indienii, ai impresia că tuturor le sângerează buzele”.
Curiozitate culturală l-a făcut pe Eliade să cunoască obiceiurile indienilor, religia şi cultura, felul de a trăi şi de a gândi, foarte diferite de ale europenilor.
Eliade a călătorit în Tibet şi Himalaya şi a acumulat o experienţă fabuloasă. Apoi, în Afganistan, despre care scrie: „7 noiembrie 1930. Afganii obişnuiesc să răpească pe orice european întâlnit singur, ca apoi să ceară un preţ extraordinar de ridicat guvernului britanic pentru eliberarea prizonierului. Mai e ceva: nu trebuie niciodată să te vadă înarmat prin bazar. Ar socoti aceasta o injurie şi cât ai clipi din ochi scandalul e gata”.
Dar comunicarea lui Eliade cu Tagore a dus la împărtăşirea opiniilor şi a crezurilor fiecăruia, a culturii ţării care i-a dat. Iată, de pildă, cum explică filosoful una dintre aceste experienţe:
„Mă întrebai aseară: „Ce ne poate învăţa India, pe noi, occidentalii? ” India poate descoperi Europei nu un adevăr, ci o cale, şi calea aceasta o batem noi aici în India, de patru mii de ani. India poate învăţa că viaţa spirituală e bucurie, e voluptate şi dans, câteodată tumultoasă şi sălbatecă, asemenea ploilor Bengalului, altădată calmă şi elevată, asemenea culmilor himalayene. Viaţa spirituală e inocenţă şi e libertate, e dramă şi extaz”.
Interesul lui Eliade pentru India nu s-a rezumat niciodată la aspecte superficiale, aşa-zise exotice, ci a căutat să-i înţeleagă sensurile ascunse, considerând că doar la surse va putea să devină un iniţiat, un studiu al culturii şi al limbii nefiind posibil decât aproape de surse.
A intrat în India prin Ceylon, căutând locurile de interes religios, de aici, prin junglă, a ajuns în India, după care a întreprins un pelerinaj la Romeshvaram, tot atât de sacru ca Benaresul, dar neştiut călătorilor europeni.
Cu o hărnicie neîntreruptă, fin observator şi minuţios, Mircea Eliade a notat trăirile lui dintr-o lume mirifică, tulburătoare în multe privinţe.
În mai 1929, el face mărturisirea:” Iubesc Asia cu cât mă apropii de centru. Prefer Rajputana Hyderabadului, şi Kasmirul Bengalului”.
Emoţionat şi pline de înţelesuri studioase sunt surprinse mărturisirile din Himalaya, cu pustnicii lor vegetând în văgăunile munţilor, cu temple budhiste şi moschei musulmane.
Graţie lui Mircea Eliade, putem cunoaşte şi percepe mai bine sufletul Orientului, mirajul Indiei şi bogăţia spirituală pe care aceasta o oferă lumii de peste patru mii de ani. Orientalistul şi filosoful român a prins exact esenţa sacrului şi profanului chiar în centru său, pe care le considera provenind din India.
Este interesant de reţinut ceea ce susţinea Eliade într-o conferinţă susţinută în 1935, vorbind despre eşecul răspândirii creştinismului printre indieni:
„Misiunile n-au lucrat decât printre populaţiile oropsite ale Indiei, alegând calea rezistenţei minime. Aşadar, convertirile la creştinism nu puteau avea niciun răsunet.
Dacă s-ar fi încercat propaganda creştină printre celelalte caste, probabil că altul ar fi fost rezultatul misiunilor. Un brahman convertit ar fi adus după sine sute şi mii de convertiri, în timp ce creştinarea straturilor de paria nu aducea după sine nicio nouă convertire”.
Alungat din casa în care l-a ospeţit de către însuşi Dasgupta, tatăl lui Maitreyi, pentru că Eliade era îndrăgostit de aceasta, a fost nevoit să petreacă aproape patru luni la o mănăstire din Himalaya, cu sufletul plin de remuşcări. Cutumele educaţiei indiene, extrem de stricte, aplicate de mentorul lui, au stopat dragostea înfiripată între Eliade, un european orientalist şi fiica lui Dasgupta, la rândul ei plină de talente. Mai târziu, după ce a aflat că iubitul ei român a scris o carte care îi poartă chiar numele, a replicat la rândul său cu o carte, intitulată „Dragostea nu moare”.
Cartea scrisă de ea este, într-un anume sens, uniunea spirituală dintre două lumi diferite, dar care se acceptă şi se completează, care se admiră şi se preţuiesc reciproc.
Influenţa Indiei asupra operei lui Mircea Eliade a fost esenţială şi i-a adus imensul prestigiu de care se bucură. Pentru el, „omul nou”, care avea o conotaţie strict spirituală, îşi avea rădăcinile în acest spaţiu fascinant.
