Preşedinţii americani George Washington și Abraham Lincoln au susținut că au fost contactaţi de către extratereştri. În anul 1934, se spune că ar fi fost aranjată de Nikola Tesla, o întâlnire între preşedintele american Roosevelt și pasagerii unei farfurii zburătoare. Mai târziu, la 7.04.1945, ar fi avut loc o întâlnire între preşedintele Truman și extratereştri.
Dwight D. Eisenhower a avut şi el o întâlnire cu un OZN în 1952. Iar în 1954, ar fi avut loc o întâlnire între preşedintele Eisenhower și extratereştri (blonzi, umanoizi, care ştiau să vorbească în limba engleză). Ei şi-ar fi oferit ajutorul la dezvoltarea spirituală a omenirii, cu condiția să acceptăm să ne distrugem armele! Această rasă extraterestră a declarat că ne aflăm pe drumul auto-distrugerii, că ar trebui să ne oprim să ne distrugem, să poluăm Pământul şi de a-i mai exploata bogățiile minerale.
Extratereştrii au făcut o demonstrație a posibilităţilor lor tehnice, putând chiar să devină invizibili.