Acropole din Atena este un platou stâncos (acropolă) ridicat chiar în centrul oraşului. În Antichitate, ea făcea oficiul de vast sanctuar pentru cultul zeiţei Atena şi a altor numeroşi zei din mitologia greacă, cu mai multe temple printre care Parthenonul, Erechteionul, templul Atena Nike. Celelalte monumente remarcabile existente încă sunt propileele, teatrul antic al lui Dionysos, Odeonul lui Irod Atticus.
Acropole este actual unul dintre cele mai vizitate situri turistice din lume. Are aproximativ 150 de metri înălţime. Vârful său plat este de 300 m de la est la vest şi 85 m de la nord la sud. Nu este accesibilă decât printr-o pantă abruptă de pe latura de vest.
Au fost descoperite urme de viaţă datând din epoca Bronzului (3000 înainte de Christos). În sec. XIII î.e.n. a servit ca cetate unde trăia regele civilizaţiei myceniene şi era deja înconjurată de ziduri puternice ciclopice.
Vestigii rare rămase din perioada arhaică arată că construcţiile impozante s-au ridicat pe Acropole la sfârşitul sec. VII î.e.n., epocă la care zidurile construite de civilizaţia myceniană şi-au pierdut din importanţă. După expulzarea lui Pisistratides în 510 î.e.n., Acropole a încetat de a mai fi o cetate pentru a deveni un sanctuar adăpostind mai multe monumente şi temple.
Toate fortificaţiile vechi, construcţiile şi statuile au fost distruse în timpul ocupaţiei Atenei de către perşi în anul 480 î.e.n. în timpul războaielor medice.
După bătălia de la Marathon din 491 î.e.n. şi bătălia de la Salamina din 480 care a marcat înfrângerea finală a perşilor şi începutul epocii clasice din sec. V şi apogeul Greciei antice, şefii oraşului – stat Atena, Temistocle (525 – 460 î.e.n.) şi Cimon (510 – 450 î.e.n.) au reconstruit zidurile şi au ridicat o statuie a Atenei victorioase sculptată de Fidias (490 – 430 î.e.n.) în anul 450.
Pericle (495 – 429 î.e.n.) i-a încredinţat lui Fidias grija de a supraveghea proiectul său de a reconstrui Acropole. Între 449 şi 431 î.e.n. a construit Parthenonul, urmat de Propilee, templul Atenei „vitorioase” şi de Erechteion, cât şi de sanctuare de o mai mică importanţă.
Acropole a fost folosită în Evul Mediu în principal ca cetate, construcţiile fiind modificate pentru a răspunde la utilizările lor succesive sau distruse.
A suportat mai multe asedii care au provocat stricăciuni clădirilor, în special cel din 1687 condus de veneţieni, în cursul căruia o explozie a distrus o mare parte din Parthenon; templul Atenei victorioase a fost demontat pentru a-i consolida pe apărători cu puţin timp înainte de asediu, şi a fost construit un zid de apărare, numit Serpentze, între Odeonul lui Irod Atticus şi porticul lui Eumenes. Dogele Morosini a luat o parte din sculpturi înainte de a evacua oraşul.
Ultimele asedii au avut loc în timpul războiului de independenţă grecesc. Citadela a fost atacată în van de greci din aprilie până în iunie 1822 şi apoi a fost ocupată, în fine, de trupele rumeliote. S-au construit noi fortificaţii de apărare, în special un bastion zis „Odiseea”, de la numele şefului Odysseas Andrutsos, protejând izvorul Clepsidra care fusese redescoperit.
Imediat a fost asediată de trupele generalului Kiutachis între august 1826 şi iunie 1827. Printre apărători se găseau Yannis Makriyannis, colonelul Fabvier şi Yannis Gouras care a fost ucis în luptă. În cursul asediului, Erechteionul atins de bombardamente s-a prăbuşit, făcând mai multe victime. Garnizoana a capitulat la 5 iunie, după dezastrul operaţiunilor conduse pentru eliberarea sa la 6 mai. Citadela a rămas apoi în mâinile otomanilor până în martie 1834.
Restaurarea monumentelor a început după Independenţa regatului grec în sec. XIX, în special prin distrugerea construcţiilor posterioare perioadei antice. Lucrările se continuă şi în prezent. Monumentele de pe Acropole au fost înscrise pe Lista patrimoniului mondial în 1987.
