Luxor este un oraş situat pe malul drept al Nilului, în Egiptul de Sus, aflat la aproximativ 700 de km la sud de Cairo şi la circa 300 de km la nord de Assuan.
Conform recensământului din 2006, aici locuiesc 429.000 de persoane. Este al nouălea oraş ca mărime din Egipt. Luxor este de fapt anticul oraş egiptean Teba.
Situl de la Luxor, cu peste patru milioane de vizitatori pe an, este unul din obiectivele turistice cele mai vizitate din Egipt şi constituie partea nordică a vechii Teba. Templul său, legat de cel de la Karnak printr-un dromos, o alee lungă mărginită cu sfincşi, a fost construit în sec. XIV î.e.n. sub domnia lui Amenhotep al III-lea.
A fost modificat sub domnia lui Ramses al II-lea, care a adăugat în special şase statui monumentale şi două obeliscuri (din care unul, oferit Franţei în 1831, se află în piaţa Concorde din Paris).