Chiar aşa: ce pune capăt dragostei? O eroare pe care o putem ierta sau care a alungat brutal încrederea pe care o aveam în partener? Sau pur şi simplu ne trezim într-o dimineaţă şi ne dăm seama că nu-l mai iubim, că ne-am înşelat şi că nu ştim de ce sau cum dar dragostea noastră a luat sfârşit?

Probabil că mergem cu toţii meticulos spre naufragiul nostru fără să ne dăm seama. Dar unde este eroarea? Când a început? În gând, refacem de mii de ori parcursul, pentru a-l înţelege în profunzime. Și aproape că nu descoperim nimic esenţial care să ne determine să renunţăm cu adevărat la celălalt. Prea multe elemente ne scapă, în special din partea partenerului nostru.

În dragoste, nu se poate vorbi niciodată de rutină. Mulţi cred că a te trezi într-o bună zi şi a realiza că nu-ţi mai iubeşti partenerul, li se pare imposibil. Căci dragostea se schimbă în timp. Dragostea înseamnă a vorbi împreună, a face dragoste, a avea o încredere totală în celălalt, a putea să contezi pe el, dar nu este o rutină.

Pentru a pune capăt dragostei, trebuie să ai motive mult mai grave decât de obicei sau de rutină: pierderea încrederii, de pildă. Dar dragostea poate să surprindă mereu pe oricine, este un fapt. Uneori, celălalt este dificil de acceptat, probabil la orice vârstă, sau de înţeles.

Unii dintre noi nu se mulţumesc, de aceea întorc pagina, cu orice risc (deşi uită că lasă în loc un vid sentimental).

Dar deşi dragostea este ceva miraculos şi minunat, este ca focul: trebuie alimentată şi întreţinută. Cum? Prin a şti să inventezi, să uimeşti, de a stârni curiozitate, de a alunga rutina etc. Dragostea nu este ceva eroic, extraordinar, ci simplul fapt de a face lucruri comune cu tandreţe. Este extrem de importantă complicitatea în cuplu, inocenţa.

Adesea, le ignorăm. Valoarea sentimentelor celuilalt faţă de noi ne lasă rece şi-l refuzăm. De fapt, refuzăm iubirea. Este greu să iei decizia unei rupturi în cuplu, iată adevărul.