Jelena Rozga, tzunami în Balcani!

Jelena Rozga, tzunami în Balcani!

5.00 avg. rating (99% score) - 2 votes
Jelena Rozga
Jelena Rozga

Jelena Rozga s-a născut la 23 august 1977 la Split, în Croaţia. Încă din copilărie, Jelena Rozga a luat lecţii de balet iar în liceu, a început să danseze la Teatrul Național Croat. A evoluat în Lacul lebedelor, Frumoasa din pădurea adormită, Spărgătorul de nuci etc.

Dar a abandonat baletul atunci când şi-a început cariera muzicală cu trupa Magazin, în 1996.

Jelena Rozga
Jelena Rozga

Încă de la la prima sa performanță – cu hitul Aha – a terminat pe locul al doilea la concurs de muzică Dora, care permite selectarea unui reprezentant al Croației la Concursul Eurovision. În același an, Jelena a devenit solista trupei „Revista”.

La vârsta de 18 ani, Jelena s-a alăturat grupului Magazin care, în viitor, îi va aduce glorie și va face din ea regina show-biz-ului din Croaţia. A părăsit grupul în 2006 pentru a începe o carieră solo.

Şi în acelaşi an a scos primul său album solo – Oprosti mala – la casa de producţie Croația Records.

Din 2006, după ce a pus punct unei etape foarte importante din cariera sa, Jelena Rozga a continuat să colaboreze cu Tonci Huljic, care i-a compus piese extrem de frumoase.

În 2007, Jelena a câştigat Marele Premiu al Festivalului de muzică pop din Split cu piesa „Draga mea doamnă”. Cariera ei a urmat o traiectorie ascendentă, în special în 2008, când a câștigat Marele Premiu pentru piesa cea mai difuzată, „Draga mea doamnă”.

În 2009, a obţinut o performanță notabilă la prestigiosul Festival radio croat la categoria de muzică folk fun. În anul următor, la acelaşi festival a câștigat din nou Marele Premiu cu piesa intitulată „Dă ceea ce dai” , iar în anul următor la fel.

Piesele Jelenei Rozga sunt printre cele mai ascultate în Croaţia şi în Balcani şi este considerată nu doar extrem de frumoasă, ci şi foarte talentată, o adevărată vedetă regină a muzicii pop.

Marian Deaconu

Site-ul ei oficial:  http://www.jelenarozga.com/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *