Este dificil de stabilit care erau raporturile între goţii care locuiau pe malurile Vistulei, Boristanului şi Tanais-ului, şi vechii goţi din Peninsula Scandinavă. Dar se pare că erau două naţiuni distincte şi că o simplă analogie de denominare i-a făcut să se reunească.
Goţii au migrat de la malurile Mării Negre până la latitudinile septentrionale, În vecinătatea ultimei Thule. Moravurile vechilor scandinavi (sau suevi) sunt însă mai puţin cunoscute decât cele ale triburilor germanice, însă erau mari analogii între popoarele care locuiau în Peninsulă. Ideile lor teologice îi apropiau, ca şi limba.
Suevii adorau marile forţe ale Naturii personificându-le şi dându-le embleme analoge cu natura din Nord, în mijlocul căreia trăiau. Nu aveau temple, ca în lumea greacă sau cea romană. Spiritul lor arzător şi neliniştit nu accepta de a crea un edificiu închinat zeilor lor. Totuşi înălţau monumente grosolane din piatră în locuri strâmte şi cumva misterioase, pe care le consacrau superstiţiilor lor, care le provocau teroare.
Modul lor de viaţă era normal. Suevii trăiau în păduri dese, impenetrabile, magice care le puteau oferi un sanctuat natural şi unde divinităţile lor, credeau ei, erau prezente. Dar formele cultului lor au rămas necunoscute. Se crede că-şi sacrificau captivii în timpul morţii regilor lor.
Zeii lor, al cător nume se regăsesc în patrimoniul celtic, purtau emblemele soarelui, nopţii, focului şi furtunilor, zeiţa lor Freiya, prezida dragostea. Avea o frumuseţe celestă, purta arme şi săgeţi. Popoarele scandinave aveau nevoie de apărare, de atitudine războinică şi de spirit luptător, conform rasei lor, ceea ce se reflectă şi sub aspectul ideilor religioase.
Wodan sau Odin este zeul cel mai celebru al popoarelor din Nord (probabil că un erou le-a lăsat amintiri puternice). Suevii credeau în puritate şi într-o Fiinţă infinită, faţă de care se arătau profund recunoscători şi pe care o admirau sincer. Aveau un simţ acut pentru latura poetică, în special în cadrul teologic. Tradiţiile mitologice ale tuturor popoarelor din Scandinavia oferă analogii frapante, ceea ce denotă o origine comună.
Suevii credeau că zeul Wodan era admis de a locui în ceruri prin marele spirit, şică palatul său este plasat, în norii atât de departe de Pământ, care străluceşte printr-o lumină eternă. El ar servi de adăpost pentru sufletele eroilor ucişi în timpul luptelor. Suevii mai credeau că zeii, în ceruri, se ocupau cu vânătoarea, repetau luptele în care au obţinut o uşă de mare glorie şi apoi se ogihneau în sălile Walhallei, unde fecioarele celeste superbe vărsau bere pentru eroi în craniile duşmanilor lor.
Alte divinităţi, inferioare şi evident simbolice, completau cadrul acestui Olimp. Scandinavii invocau calul Sleipner, cu picioarele însângerate, care l-a purtat pe Wodan în mijlocul bătăliilor. Siwa, regina Râului, şi Loke, soţul său, reprezentau zeii răi. Suevii credeau că lumea a degenerat. În Volupsa găsim secretele creaţiei, triumful momentan al Răului şi victoria finală a luminii, adică a Binelui.
Nornianele, adică zânele inferioare vor dispărea într-o zi marea fiinţă va guverna imperiul său intermediar. Iar clima din Nord, de atunci nu va mai avea nici gheţuri nici tenebre. Va începe un alt sistem şi frumuseţea va domni pretutindeni. De fapt, ca în toate popoarele, suevii năzuiau spre o lume mai bună.
Moravurile vechilor scandinavi erau puternice şi originale ca şi teologia lor. Despre ele, a scris puţin Iordannes. El a descris nopţile lungi şi crepuscurile nesigure ale climatului vecin cu Polul Nord din Scanzia (Scandinavia).
Iordannes spune că scandinavii se ocupau mai mult cu vânătoarea şi pescuitul decât cu agricultura, ceea ce îi îndepărta într-un fel de triburile slave şi germanice. Cu toate astea, s-au sesizat mari analogii de organizare politică cu saxonii şi cu triburile germanice care locuiau pe malurile Vistulei.
În general, suevii erau oameni liberi. Multă vreme, Scandinavia a fost guvernată de regi aleăi din familia balticilor. Puterea suverană era împărţită ereditar şi în parte electiv. Adunările naţiunii se compuneau originar din preoţi şi din toţi luptătorii. Mult timp, popoarele din Nord nu au cunoscut decât aceste două clase. Din punct de vedere al instituţiilor politice, erau mai puţin avansaţi decât alte triburi germanice. Regii lor erau în acelaşi timp mari pontifi. Dar nu se ştie nimic despre organizarea lor judiciară. Probabil că suverani conmandau armatele şi făceau dreptate.
Multă vreme scandinavii nu au cunoscut scrierea, iar legile lor s-au păstrat doar prin moravuri şi tradiţii. Făceau expediţii îndepărtate, împreună cu familiile lor, iar în luptă femeile se luptau cot la cot cu bărbaţii lor.
Casele lor erau depărtate una de alta. Scandinavii erau însă foarte ospitalieri, deşi erau severi în privinţa moravurilor. Iubeau şi respectau femeia. O trăsătură care caracterizează toate triburile germanice. Pentru suevi cele mai mari crime erau laşitatea şi adulterul. Pentru ei, banii nu aveau valoare.
Când plecau în expediţii sau la luptă, sau atunci când reveneau cântau cântecele războinice care i-au inspirat în onoarea lui Odin.
